VIDEO Agresivii nu reuşesc să-şi gestioneze relaţiile

Frustrarea este principala cauză a răbufnirilor nervoase, mai frecvente în cazul persoanelor impulsive şi al celor instabile emoţional. Multe persoane au foarte des impulsuri şi gânduri agresive, iar felul în care ştiu sau nu să le controleze influenţează relaţionarea cu cei din jur.

Adina S. (26 de ani) recunoaşte că a observat la ea două feluri de agresivitate: directă şi pasiv-agresivă. Au fost momente în care a reacţionat imediat la ceea ce o deranja, amplificând conflicte pe care ar fi putut să le dezamorseze de altfel „cu tact şi stăpânire", iar alteori a preferat să-şi exprime nemulţumirile în mod indirect.

Citeşte şi:
Canicula ne face mai agresivi

De pe maidan, în faţa televizorului

Absenţa părinţilor lasă urme toată viaţa asupra copiilor

Unul dintre episoadele agresive a fost în urmă cu ceva timp, când stătea în gazdă la o doamnă în vârstă. „Spunea tot timpul că i-ar plăcea să aibă un animal de companie. Într-o zi am găsit un pisoi. L-am dus acasă şi doamna a fost încântată, dar apoi a spus că ea e prea bătrână şi prea bolnavă ca să aibă grijă de el".

Într-o seară, când a vrut să meargă la un concert, doamna şi-a exprimat grija ca nu cumva pisoiul să se trezească şi să-i zgârie patul. I-a explicat că asta nu se va întâmpla şi, într-un final, a liniştit-o. „Dar, când a venit prietenul meu, a luat-o de la capăt." Acela a fost momentul în care Adina a izbucnit.

Reacţii necontrolate

I-a spus răstit că exagerează, iar doamna i-a zis să nu ridice tonul. Apoi, a urmat o serie de reproşuri, care a culminat când Adina a ieşit din casă şi a trântit uşa de la lift. Repriza a doua a urmat cu prietenul ei, când i-a spus că nu mai merge nicăieri.

„Am plecat, el a continuat să se ţină după mine şi să bodogăne, până în stradă, unde m-am oprit. L-am împins zdravăn cu amândouă mâinile şi am urlat ceva, nu-mi aduc aminte ce. S-a auzit până sus", îşi aminteşte ea.

După acest episod, Adina a început să reacţioneze diferit. Acum, în loc să-i spună colegei de cameră că o deranjează faptul că i-a luat din mâncare fără să o întrebe sau să-i explice iubitului că refuzul lui de a rămâne peste noapte este frustrant pentru ea, se comportă cu răceală. Se încruntă şi tace, răspunde cu „nu am nimic de spus" sau „nu am dispoziţie".

O senzaţie de putere

Conştientizează însă că reacţiile ei o afectează cel mai mult pe ea însăşi. „Agresivitatea exprimată sau reprimată m-a făcut de fiecare dată să mă simt îngrozitor. Ce-i drept, pe moment, defularea mi-a dat senzaţia că-s puternică: ia te uită cum mă impun! Mai inteligent ar fi fost să mă impun cu calm."

Reacţiile explozive au devenit de două ori mai comune decât se credea anterior, precizează un studiu citat de LiveScience. Acest tip de comportament este caracterizat prin dramatizarea situaţiei şi prin pierderea controlului în faţa unei situaţii stresante. „Explozia" are loc atunci când persoana se înfurie şi nu mai reuşeşte să-şi ţină sub control impulsurile. Atunci încearcă să-l  rănească pe cel pe care-l consideră vinovat, îl ameninţă sau încearcă să îi facă rău.

La cei pasiv-agresivi violenţa nu se manifestă direct, ci voalat, spune psihoterapeutul Paula Irimia. „De exemplu, faptul că obstrucţionezi reuşita muncii în echipă prin întârzierea voită a achitării de propriile sarcini este o formă de comportament pasiv-agresiv", explică Irimia. Relaţiile cu cei din jur sunt cele care suferă cel mai mult, indiferent de modul în care este manifestată agresivitatea.

Un comportament cultivat sau moştenit

Manifestată verbal sau nonverbal, agresivitatea este un comportament complex, pe care oricine îl poate manifesta. Sentimentul de frustrare este cauza majoră a acestuia, spune psihoterapeutul Paula Irimia. Poate fi susţinut însă şi de trăiri emoţionale precum revolta, ura şi ranchiuna.

Experienţele îşi spun cuvântul

Există persoane impulsive, instabile emoţional, explozive şi cu un nivel de toleranţă scăzut la frustare. Acestea sunt cele la care probabilitatea de a reacţiona agresiv este cea mai mare, spune psihoterapeutul. „Se poate vorbi chiar de un defect psihologic: mânia. Persoanele mânioase au un nivel de agresivitate mai ridicat", adaugă ea.

Acest comportament se poate dezvolta însă şi pe parcursul vieţii, în funcţie de experienţele prin care trece persoana. Reacţia în faţa unei situaţii stresante diferă în funcţie de răspunsurile pe care persoana a învăţat să le folosească. Aceasta poate cere ajutorul cuiva, poate deveni agresivă, poate să înghită şi să tacă sau poate încerca să rezolve problema. Alegerea se face, de obicei, pe baza experienţelor din trecut. Dacă una dintre variante a „dezamorsat bomba" în alte situaţii, persoana o va alege din nou, în speranţa unei soluţionări asemănătoare.

În cazul copiilor, agresivitatea poate fi învăţată de la părinţi sau din diferite alte surse. Un studiu publicat de Live Science arată că femeile care suferă de depresie în perioada sarcinii ar putea aduce pe lume copii predispuşi spre acest gen de comportament. Iar mamele care au fost agresive în tinereţe au şanse mai mari să fie depresive. Astfel, se pare că există o legătură între modul de comportament al mamei şi al copilului. În plus, în cazul celor mici, expunerea la violenţă, fie în viaţa de zi cu zi, fie doar la filme, de exemplu, măreşte posibilitatea ca aceştia să devină agresivi.

Semnalele nonverbale

La persoanele pasiv-agresive apar des semnale nonverbale. Există câteva moduri prin care persoanele din această categorie îşi exprimă indirect frustrarea şi furia: suspină, îşi dau ochii peste cap, bat cu degetele în masă.

Cele şapte tipuri de agresivitate

Din punct de vedere psihologic, biologic şi evoluţionist, agresivitatea poate fi clasificată în şapte categorii, notează psihologie.eu:

-agresivitatea de prădător: atacul prădătorului;
-agresivitatea intermasculină: competiţia între masculii din aceeaşi specie pentru accesul la resurse, femele, dominanţă, statut.
-agresivitatea indusă de frică: agresivitatea asociată cu încercarea de a fugi din faţa unui pericol;
-agresivitatea determinată de iritabilitate: agresivitatea indusă de frustrare şi direcţionată spre ţinta disponibilă;
-agresivitatea teritorială: apărarea unei anumite zone împotriva intruşilor;
-agresivitatea maternă: agresivitatea femelei cu scopul de protejare a puiului. Există şi agresivitate paternă;
-agresivitate instrumentală: direcţionată spre obţinerea unui scop.

Cum să-ţi controlezi reacţiile

Unele persoane conştientizează latura lor agresivă şi fac eforturi pentru a se cunoaşte mult mai bine şi pentru a descoperi cauza, dar şi  convingerile care o alimentează. Alţii îşi dau seama că este ceva în neregulă abia când cineva le spune că reacţionează agresiv, chiar violent.

Poate fi contagioasă

Agresivitatea poate fi şi bună, în anumite situaţii, în scop de apărare, de exemplu. „Oamenii nu ştiu însă să facă diferenţa între atitudinea agresivă şi cea fermă. Multe persoane au o dificultate în a se afirma cu fermitate şi calm, şi se impun agresiv", spune Paula Irimia. În plus, adaugă ea, starea agresivă poate fi „contagioasă". „În preajma unei persoane agresive te poţi simţi neliniştit, agitat şi, la rândul tău, poţi încerca, inconştient, să te descarci de această tensiune într-un mod agresiv".

Relaxare fizică şi psihică

Există însă metode prin care putem să ne controlăm reacţiile, spune psihoterapeutul Paula Irimia. „Tehnicile de relaxare îşi dovedesc utilitatea în măsura în care induc o detensionare musculară şi psihică. Apoi, se ştie şi că serotonina este nu numai hormonul fericirii, ci şi hormonul calmului şi al răbdării, adică cel care controlează nivelul frustrării şi limitează agresivitatea.

Aşadar, trebuie să cultivăm acele deprinderi «sănătoase» prin care putem creşte nivelul acesteia: practicarea unui sport, consumul de proteine, cultivarea artei de a iubi şi a altruismului, psihoterapia, aromoterapia, meloterapia", explică psihoterapeutul Paula Irimia.

"Serotonina controlează nivelul frustrării şi limitează agresivitatea. Trebuie să cultivăm deprinderile prin care putem creşte nivelul acesteia."
Paula Irimia
psihoterapeut