96% din femei se simt vinovate cel puţin o dată pe zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oamenii se  simt vinovaţi  mai ales pentru că mănâncă nesănătos
Oamenii se simt vinovaţi mai ales pentru că mănâncă nesănătos

Dacă nu ai reuşit să mergi la sală sau dacă ai uitat să-ţi suni mama săptămâna asta, te simţi cu siguranţă vinovat. Mai ales dacă eşti femeie, arată un studiu publicat de cotidianul „The Daily Mail“.

Potrivit cercetării, mai bine de 96% din femei se simt vinovate cel puţin o dată pe zi, în timp ce, pentru aproape jumătate, acest sentiment apare chiar şi de patru ori pe zi.

Numit „Generaţia care se simte vinovată tot timpul", studiul arată că femeile îşi reproşează zilnic lucruri legate de relaţiile cu prietenii, cu familia, despre cum arată sau despre activitatea  de la serviciu. Sondajul arată şi că aproape jumătate dintre participanţii la studiu nu pot dormi noaptea din cauza sentimentului de vinovăţie.

Diferenţe între sexe

Principalul motiv pentru care oamenii se simt vinovaţi ­este faptul că mănâncă nesănătos, urmat de nemulţumirea că nu petrec îndeajuns timp cu familia şi că şi-au neglijat munca. „Femeile se simt vinovate atunci când se gândesc că nu sunt destul de bune în rolurile lor - în special de soţie, de mamă sau de fiică", explică Susan Carell, autoarea cărţii „Escaping Toxic Guilt" („Scăpând de vina otrăvitoare" - în trad.). Se pare însă că reprezentanţii sexului opus nu se simt atât de vinovaţi.

După chestionarea a 1.324 de femei şi 55 de bărbaţi a reieşit că 92% din domni se simt mai puţin vinovaţi decât doamnele. Experţii pun acest lucru pe seama faptului că femeile se învinovăţesc pentru eşecurile lor, în timp ce bărbaţii dau vina pe factori externi.

„Bărbaţii îşi externalizează nemulţumirile. Au picat un examen pentru că «era prea cald în casă», în timp ce femeile internalizează vina spunând «sunt proastă»", afirmă psihologul Cynthia McVey. 

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite