“Îmi place să-i văd pe oameni plecând fericiţi de la teatru”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ultimul film în care a jucat a fost criticat de presă şi nu numai. Actriţa Daniela Nane consideră însă critica benefică în evoluţia ei. Daniela Nane nu regretă niciun rol în care a fost distribuită, pentru că, spune ea, când greşeşti ai cel mai mult de învăţat.

“Adevărul”: “Dragoste pierdută” a avut parte atât de cronici pozitive, cât şi negative. Cum le-ai răspunde celor negative?

Daniela Nane: Sunt puncte de vedere pe care le respectăm sau nu, în funcţie de gradul de  profesionalism al autorilor. Atât timp cât evaluarea aduce în discuţie argumente care te ajută să evoluezi, critica e benefică. E un film de debut pentru regizor, cu stângăciile inerente începutului, un film care anunţă însă un regizor care ştie să povestească bine în imagini şi să creeze emoţie.

Pe ce ce criterii alegi filmele în care joci?

Frumuseţea rolului, actorii care compun distribuţia, reputaţia regizorului. Dar am jucat şi în filme de debut ca să dau o mână de ajutor unor tineri. Uneori, contează şi onorariul, alteori nu: am jucat roluri minunate pe bani mai puţini, ba chiar am şi renunţat la o sumă mare pentru un rol principal la o televiziune pentru a putea juca Shakespeare la Teatrul Bulandra, în regia lui Andrei Şerban.

Este adevărat că ai regretat că ai jucat în “15”? Există roluri pe care îţi doreşti să nu le fi jucat?

Acestea au fost zvonuri şi bârfe aruncate în media de o persoană care în acel moment a tot încercat să mă denigreze. Nu regret niciun rol pe care l-am făcut pentru că am învăţat enorm cum să fac sau să nu fac în film. Şi cel mai mult ai de învăţat când greşeşti. Nina din “15” a fost un rol destul de simplu, care nu mi-a ridicat niciun fel de probleme de interpretare şi pe care l-am jucat impecabil. De ce l-aş regreta?

Unde te simţi mai liberă în exprimare? Pe scena teatrului sau pe platoul de filmare?

Când stau mai mult în teatru îmi doresc să mai fac film, dar în vacanţa de vară mi-e dor de teatru. Sunt două lucruri diferite pentru mine şi ca tehnică de exprimare şi ca trăire sufletească. Pe scenă poţi simţi cum vibrează sufletele oamenilor în ritm cu tine. În film îmi place mult tot procesul de lucru, care e ca un puzzle bine pus la punct, e complicat şi extrem de frumos.

Există un regizor cu care vrei neapărat să lucrezi?

Mi-ar plăcea să lucrez cu regizorii tineri care au demonstrat că sunt capabili să facă un film bun: Puiu, Porumboiu, Mungiu, Caranfil, Muntean. Am experienţă, am jucat şi am învăţat mult şi mi-e dor să mă şi bucur de munca mea. Dacă satisfacţia de la prima vizionare a filmului făcut lipseşte ca ingredient, am o senzaţie de zădărnicie, de efort şi de talent irosit. Când bucuriei din timpul filmării i se adaugă cea de la premieră, atunci mă simt împlinită.

Ai spus că îţi place să joci roluri de comedie. Crezi că asta te defineşte pe tine ca om?

Jucând comedie, am sentimentul că Universul primeşte şi apreciază ceea ce am eu de dăruit. E adevărat, mă bucur mult să-i văd pe oameni plecând fericiţi de la teatru, zâmbind pe străzi, până acasă, trăind o stare care îi înalţă.

Ce-i place Danielei Nane să citească în presă despre ea?

Adevărul! Mă faci să râd, dar aşa e, nu-mi place să citesc minciuni, mai ales “asezonate” cu mici adevăruri, care să dea veridicitate întregului. Nu-mi place nici să văd între ghilimele lucruri pe care nu le-am spus, sau pe care le-am spus în alt fel. Îmi place să citesc cronici inteligente, scrise cu umor, din care să am de învăţat şi la care râd şi eu, pentru că mă autoevaluez destul de bine şi ştiu când ce citesc e adevărat ori e doar neprofesionalism sau răutate.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite