Vedete-cetăţeni de onoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cristi Minculescu, Florin Călinescu, Mihaela Rădulescu, Vasile Muraru şi Margareta Pâslaru sunt doar câteva dintre celebrităţile care au primit această titulatură în diferite oraşe din ţară. Din ce în ce mai multe personalităţi sunt numite „cetăţeni de onoare“ în oraşele în care s-au născut. Dar ce reprezintă această titulatură pentru ei?

După ce îşi dedică existenţa unui scop, acela de a cânta, de a prezenta emisiuni sau de a juca pe scena teatrului, după ce lumina reflectoarelor îi copleşeşte şi câştigă admiraţia publicului, vedetele autohtone sunt „recompensate“ şi de obştea lor.

Una din cele mai des întâlnite gratificaţii este diploma de cetăţean de onoare. Condiţiile în care diploma le este acordată sunt stabilite de fiecare municipiu în parte, dar în mare, cerinţa este aceeaşi: promovarea oraşului de către personalitatea respectivă. La rândul lor, personalităţile se bucură de diverse beneficii.

Cristi Minculescu, solistul trupei Iris, a fost recent declarat cetăţean de onoare în Craiova. Viceprimarul Teodor Sas a fost cel care i-a înmânat acestuia distincţia de cetăţean de onoare al oraşului la sfârşitul lunii septembrie. Deşi Minculescu este originar din Bucureşti, a petrecut mult timp în copilărie în Craiova, oraş pe care l-a susţinut şi despre care a vorbit de fiecare dată când a avut ocazia.

Pasiunea sa pentru echipa de fotbal Universitatea Craiova este un alt motiv important pentru care Cristi rămâne fidel acestui oraş. „Sunt emoţionat. Am primit acest titlu în oraşul copilăriei mele. Este cel mai frumos oraş din lume. Este oraşul copilăriei mele, al adolescenţei mele, al Universităţii Craiova“, a spus Minculescu după primirea titlului onorific.

„Timişorean până mor“

Florin Călinescu a fost numit cetăţean de onoare al oraşului Timişoara în anul 2000. Directorul Teatrului Mic a refuzat atunci să primească diploma din mâinile primarului de atunci, Gheorghe Ciuhandu, totodată actualul primar al Timişoarei. Neinteresat de beneficiile care vin odată cu titlul de cetăţean de onoare, Călinescu spune că este un lucru „firesc să vorbeşti despre oraşul tău de fiecare dată când se iscă o discuţie“.

Actorul spune că este total neinteresat de posibilele recompense. „Nu ştiu ce se dă, nu am primit nimic, aş fi refuzat oricum. Dacă aş fi primit pământ, l-aş fi dat. Nu am nicio treabă cu aşa ceva. Continui să fiu un timişorean oriunde mă duc, indiferent dacă-s de onoare sau nu“, susţine Florin Călinescu. „Sunt timişorean până mor. Aş fi făcut la fel indiferent de unde aş fi venit. Reprezinţi locul din care vii“, adaugă acesta.

image

Florin Călinescu, timişorean până la moarte



Loc de veci asigurat

Vasile Muraru a primit diploma de cetăţean de onoare al municipiului Piatra Neamţ în această vară, odată cu Mihaela Rădulescu şi Draga Olteanu Matei. „Domnul primar (Gheorghe Ştefan „Pinalti“ – n.r.) mi-a oferit diploma“, spune actorul. Întrebat ce reprezintă acest titlu pentru el, Muraru mărturiseşte că este „o onoare“. „Beneficiul este că sunt născut la Piatra Neamţ. Ce-am făcut până acum pentru acest oraş, o să fac şi de acum încolo“, adaugă acesta.

Pe lângă beneficiul moral, actorul a primit şi gratuitate pentru transportul în comun în Piatra Neamţ, dar şi un loc de veci. „Când m-au văzut la televizor, m-au sunat prietenii să-mi spună ca m-am scos cu transportul“, spune acesta amuzat. 

De opt ori cetăţean de onoare

Cântăreaţa de muzică populară Sofia Vicoveanca deţine o colecţie de diplome de cetăţean de onoare.

A primit titlul în localităţile Suceava, Rădăuţi, Siret, Pojorâta, Ciocăneşti şi Vicov, precum şi în comunele Ion Creangă din judeţul Neamţ şi Ciocârlău, din judeţul Maramureş. „Primii care m-au primit în familia lor sunt cei din Pojorâta. Rămân unici pentru că alături de diplomă a fost şi un plic, cu o sumă simbolică, e adevărat, dar au fost singurii care s-au gândit la asta“, povesteşte solista.

Pentru Sofia Vicoveanca asemenea numiri reprezintă motive de bucurie. Ea vorbeşte despre o comuniune cu „marea familie“ pe care o reprezintă oamenii locului respectiv şi spune că se simte „mai bogată sufleteşte“. Artista nu ştie de beneficiile care vin odată cu titlul, pentru că nu a primit nimic până acum, în ciuda numeroaselor diplome. „Eu mi-am
luat loc de veci din banii mei“, spune aceasta.

image

Margareta Pâslaru, cetăţean de onoare al Bucureştiului

Margareta Pâslaru, cetăţean de onoare al Bucureştiului, spune că beneficiile nu contează pentru ea, ci câştigul moral este important.

„Nu m-am gândit la beneficii, nu mi s-au comunicat“, spune aceasta amuzată. „Ca artist, mă dăruiesc prin realizări în folosul semenilor. Domnul primar Viorel Lis mi-a înmânat titlul şi placheta oraşului în anul 2000, ceea ce m-a determinat să-mi depăşesc limitele. Onoarea primită are şi astăzi acoperire în fapte“, declară Margareta Pâslaru.

Care sunt drepturile unui cetăţean de onoare

Fiecare judeţ hotăreşte drepturile şi beneficiile unui cetăţean de onoare, dar în majoritatea cazurilor sunt menţionate aceleaşi clauze.

Deţinătorii titlului de cetăţean de onoare dobândesc următoarele drepturi: dreptul de a lua cuvântul în şedinţele Consiliului Local la dezbaterea materialelor care privesc întreaga comunitate; dreptul de a participa la toate manifestările desfăşurate sub patronajul Consiliului Local sau în care acesta este co-organizator; dreptul de a călători gratuit în toate mijloacele de transport în comun din municipiul respectiv şi dreptul de a participa gratuit la toate manifestările cultural-sportive organizate de instituţiile aflate în subordinea Consiliului Local.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite