"Un mecanic de tren ne-a confiscat lada cu rinichiul pentru transplant"

Am vorbit despre situatia transplantului din Romania cu dr. Victor Zota, director executiv al Agentiei Nationale de Transplant, coordonator de transplant cu acreditare europeana, medic primar de

Am vorbit despre situatia transplantului din Romania cu dr. Victor Zota, director executiv al Agentiei Nationale de Transplant, coordonator de transplant cu acreditare europeana, medic primar de medicina de urgenta in cadrul Serviciului de ambulanta al Bucurestiului.
- Transplantul este in tara noastra mai degraba un hobby. Nu trezeste acest lucru suspiciuni?
- Din punct de vedere material, este intr-adevar un hobby. Facem munca voluntara de opt ani. Odata ne-au chemat pentru audieri la Senat si cand au auzit ca nu primim salariu, au ras si ne-au lasat sa plecam. De curand, noul ministru al sanatatii ne-a promis alocarea de fonduri, din 2006. Din partea publicului, sigur ca pot exista suspiciuni. Vanzarea de organe este mereu pusa in discutie, din cauza saraciei. Au fost documentate astfel de cazuri doar in Republica Moldova. Din experienta internationala va spun sigur ca acei oameni nu au trait mai bine: au suferit complicatii, iar mare parte din banii castigati s-au dus pe tratament.
- Oferte aveti?
- Chiar de la inceputul activitatii am primit diverse cereri si oferte de organe. Acum, nici nu mai vin la tine. Te suna si isi ofera un organ. Isi ofera pana si organele sexuale. Chiar si o oferta de penis am avut! Acesta nici macar nu poate fi transplantat, din cauza incompatibilitatii. Inima, de exemplu, este facuta din doua tipuri de tesut, spre deosebire de penis, care este facut din mult mai multe, ceea ce ridica mari probleme de compatibilitate. Transplantul de penis este similar cu transplantul de maini. S-au facut cateva, dar problemele de imunologie si de terapie intensiva de dupa operatie sunt greu de solutionat.
- Nu ar trebui sa-i denuntati?
- Ca sa-i pot denunta ar trebui sa-i cunosc. In general, este vorba despre discutii telefonice. De obicei, le spun ca legea nu permite si daca insista pot fi pedepsiti, moment in care ei inchid telefonul.
- Totusi, daca se ofera, in-seamna ca le cumpara cineva?
- Deocamdata noi nu putem sa verificam acest lucru, dar conform legii nici nu este problema noastra, ci a politiei. Am inaintat un proiect de lege prin care transplantul de la un donator viu va fi mult restrictionat. O comisie, formata din reprezentanti ai MAI, ai Colegiului Medicilor si un psiholog, va analiza fiecare caz in parte.
- Cate transplanturi ar trebui sa avem pe cap de locuitor?
- Ideal ar fi sa avem douazeci de donatori la un milion de locuitori pe an, ceea ce inseamna mai multe transplanturi, pentru ca de la un donator se pot obtine mai multe organe si tesuturi. Cam 1.200 de transplanturi pe an. Noi am avut zece donatori tot anul trecut. De la un donator ideal se pot lua organe si tesuturi de pe urma carora pot beneficia aproximativ o suta de receptori.
- Nu le este oamenilor teama ca un pacient, care mai avea sanse sa-si revina, a fost folosit la transplant?
- Aceasta temere se lamureste cand familia discuta cu coordonatorul de transplant. Datoria lui este sa explice ca s-a facut tot ceea ce a fost posibil pentru salvarea vietii. De obicei, oamenii intreaba care este cauza pentru care s-a ajuns la moartea cerebrala si ce s-ar fi putut face ca aceasta sa fie evitata. Aceste cazuri se intalnesc, de regula, in cele mai performante spitale, si s-a facut pentru respectivii pacienti tot ceea ce medicina permite la ora actuala. Rudele mai intreaba care vor fi organele prelevate, unde vor ajunge, cine face transplantul. Acestea nu se cunosc in momentul discutiei familiei cu coordonatorul de transplant, fiind stabilite ulterior, in urma unor teste complexe de compatibilitate. Receptorul nu se alege ,pe pile", se alege totdeauna persoana care are cea mai mare compatibilitate cu donatorul. Discutia cu familia poate dura ore, o zi intreaga, sau chiar mai mult. Discutam cu toti membrii familiei. De obicei, se opun persoanele in varsta, de la tara, dar si in randul intelectualilor am avut multe cazuri de refuz.
- Motociclistii contribuie cel mai mult la donare?
- Accidentele vasculare cerebrale sunt cele mai frecvente si, din pacate, varsta la care apar este din ce in ce mai mica.
- Banii sau donatorii, cine limiteaza transplanturile?
- Este si lipsa banilor, dar este si birocratia. S-a propus ca banii economisiti de transplant prin scoaterea unui pacient din dializa sa revina transplantului. Nu s-a facut nimic.
- Operatia a reusit, pacientul este tot in pensie de boala?
- Nici vorba, majoritatea cazurilor sunt recuperati total. Cum este cazul Penea, primul transplant de ficat reusit. Era un om practic terminat, fizic si social, in momentul in care a ajuns la prof. Irinel Popescu, iar acum este un patron de succes. Un alt exemplu este cazul Stoian. Inainte de transplant nici nu se putea ridica din pat si vorbea cu dificultate, iar acum este judecator sef al judetului Vrancea. Acesti oameni isi desfasoara o viata normala, exceptand controlul periodic si medicatia zilnica.
- Cum a inceput totul?
- Imi amintesc ca la prima incercare de transplant renal de la cadavru au existat probleme medicale care au impiedicat transplanturile. Dupa doua zile a aparut un articol care spunea ca am vandut organele in Italia, prin intermediul unei firme private. S-a dovedit ca era fals, dar prea tarziu. Am organele conservate si acum, dar cine mai asculta: opinia publica era deja derutata. Ca sa economisim timp, trimiteam probele de sange cu avionul, printr-o relatie personala. Dupa evenimentele de la 11 septembrie, o colega care s-a dus cu eprubetele la avion a fost arestata, ca fiind suspecta de atac bioterorist. Si cu trenul am avut o astfel de intamplare: am trimis rinichi intr-o lada frigorifica, sigilata, cu acceleratul de noapte la Cluj si am platit mecanicului 50.000 de lei sa o lase la un coleg in gara. Mecanicul nu a fost multumit de suma primita si nu voia sa-i dea lada, fara inca 50.000. Problema era ca medicul plecase in halatul de spital, nu avea nici un leu la el, a trebuit sa se imprumute de la un cunoscut. Acum dispunem de elicoptere, dar din pacate donatori sunt mai putini.
- Cand va fi posibil transplantul de creier?
- Eu nu cred ca se va face. Este o problema de etica si morala, si nu tehnologica. In timp, tehnologia va avansa, dar nu este o decizie foarte usor de luat. Cine este beneficiarul: cel care da corpul sau cel care da creierul? Cum o sa-l cheme pe supravietuitor? Am avut o situatie in care am propus familiei ca pacientul, care era in moarte cerebrala, sa fie inscris in programul de transplant. Ei au acceptat cu entuziasm si mi-am dat seama ca ceva nu e in regula. Intelesesera ca i se va face transplant de creier. Cand le-am explicat ca li se solicita organele pentru a-i salva pe altii, nu au mai dorit sa-l inscriu in program. Si sa nu uitam ca organele capata caracterele genetice ale gazdei in timp, ceea ce reduce nevoia imunosupresiei. La creier, acest lucru este imposibil.