Cele mai costisitoare nunţi
0Ponei, zboruri la Paris, palate şi stadioane închiriate pentru ca toţi invitaţii să poată vedea confortabil întreaga ceremonie. Ei bine, asta înseamnă pentru bogaţii planetei o nuntă de vis. Asta, plus o factură de câteva milioane de dolari la final.
Când este vorba de ziua în care se renunţă la burlacie, bogaţii nu se aseamănă deloc cu oamenii de rând. Lor le cântă Andreea Bocelli la nuntă, spun "Da" în faţa a mii de invitaţi, iar petrecerea ţine ca-n basme, şapte zile şi şapte nopţi.
Forbes a realizat un top al celor mai extravagante nunţi.
1 Căsătoria şeicului din Abu Dhabi, Mohammed bin Zayed bin Sultan Al Nahyan, cu prinţesa Salama, în 1981.
Nota de plată: 100 milioane de dolari
Cu această ocazie Abu Dhabi s-a îmbogăţit cu un stadion cu 20.000 de locuri, că doar inviaţii trebuiau să vadă şi ei undeva ceremonia.
Şi pentru că bucuria şeicului trebuie să fie şi bucuria poporului, Mohammed bin Zayed bin Sultan Al Nahyan a mers călare prin întreg emiratul timp de o săptămână şi a făcut cinste tuturor locuitorilor.
În timpul ceremoniei, darurile şeicului pentru aleasa inimii sale au fost aduse de 20 de cămile împodobite cu bijuterii până-n dinţi.
2. Nunta prinţului Charles cu Diana Spencer, viitoarea "Prinţesă a Inimilor"
Nota de plată: 70 millioane de dolari
O nuntă regală presupune şi cheltuieli exorbitante cu securitatea, pentru că este nevoie de o întreagă armată să ţii în frâu poporul nerăbdător să vadă cuplul regal.
Casa Regală britanică se pare că a devenit ceva mai chibzuită între timp, astfel că nunta prinţului Willian nu se va ridica nici măcar la jumătate din suma cheltuită în 1981 la căsătoria părinţilor săi.
Presa britanică avansează cheltuieli de 30 de milioane de dolari şi se întreabă cât la sută din această sumă va fi suportată de popor.
3 Căsătoria fiicei baronului oţelului Lakshmi Mittal, Vanisha, cu Amit Bahtia, în 2005
Nota de plată: 60 millioane de dolari
Niciun rege al oţelului nu ar fi permis fiicei sale să aibă o ceremonie discretă, dar la închirierea palatului Versailles şi a unor hoteluri de cinci stele pentru o săptămână nu cred că s-ar fi gândit mulţi. Mai ales dacă ar fi avut circa 1000 de invitaţi, majoritatea originari din India.
4. Căsătoria dintre miliardarul rus Andrey Melnichenko şi modelul Aleksandra Nikolic, în 2005
Nota de plată: 30 millione de dolari
Suma nu pare atât de mare dacă stai să scazi onorariile cerute de starurile care au cântat la nunta celor doi. Whitney Houston, Christina Aguilera, şi Julio Iglesias au primit fiecare câte 3,6 milioane de dolari pentru a încânta urechile sutelor de invitaţi.
5. Nunta "cowboy-ului cu turban" Vikram Chatwal cu Priya Sachdev, în 2006
Nota de plată: 20 millione de dolari
Bogătaşii Indiei nu se zgârcesc la bani atunci când vine vorba de marea zi. Vikram Chatwal, proprietarul unor hoteluri de cinci stele răspândite pe tot globul, precum Dream New York, a fost dispus să cheltuie până la 20 de milioane de dolari pentru a fi sigur că iubita sa va avea o nuntă spectaculoasă.
Noi, muritorii de rând, care nici măcar nu visăm să câştigăm într-un an cât dau bogaţii pe o rochia de mireasă, ne putem consola cu gândul că o nuntă spectaculoasă nu înseamnă şi o căsnicie reuşită.
Mariajul dintre prinţul Charles şi Diana numai bine nu s-a încheiat. Casa Regală britanică a mai băgat o dată mână în buzunar pentru a plăti şi pentru nunta dintre prinţul Charles şi Camilla. Fără fastul din basme, căsnicia aceasta pare să reziste ceva mai bine.
Să sperăm că prinţul William nu-şi va găsi fericirea tot din a doua încercare.