Robbie Williams s-a întors

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A intrat în scenă vizibil emoţionat, dar publicul l-a primit ca pe un erou. Energia celor 3.000 de oameni veniţi, marţi seară, la sala de concerte Round­house din Londra să-i vadă primul show live după o pauză de trei ani l-a ajutat pe Robbie Williams să-şi regăsească încrederea şi le-a mulţumit pentru asta.

„E un pic stresant – primul show în trei ani”, le-a spus fanilor. „Mulţumesc că mă faceţi să mă simt confortabil.“

La primele două piese, „Bodies” şi „Morning Sun”, de pe albumul ce urmează să fie lansat, părea nesigur şi stresat, se mişca puţin şi stângaci pe scenă. Abia când a trecut la capitolul „oldies”, cu piesa „Come Undone”, şi a lăsat publicul să-i cânte, şi-a revenit. A început să se simtă bine pe scenă şi să facă destăinuiri publicului – celor din sala de concerte, dar şi celorlalte zeci de mii de oameni care l-au urmărit în transmisiune directă în 250 de cinematografe din 23 de ţări din Europa.

Două săli pline în Rahova

Peste 600 dintre ei au cumpărat bilete la Light Cinema din Rahova şi au văzut concertul transmis în direct, prin satelit. Au fost două săli aproape pline, potrivit reprezentanţilor cinematografului. Oamenii au dansat în scaune, iar cei mai curajoşi dintre fani s-au adunat în dreptul ieşirii şi au dansat aproape tot spectacolul timp de o oră şi jumătate.

Robbie le-a povestit cum s-a împăcat cu foştii colegi de formaţie, membrii Take That.

S-au întâlnit în urmă cu 15 luni şi şi-au cerut scuze reciproc pentru greşelile din tinereţe. Chiar i-a transmis un mesaj lui Gary Barlow, despre care a spus că trece printr-o perioadă dificilă, şi a arătat că şi-a tatuat pe braţul drept simbolul Take That.

Foştilor colegi le-a şi dedicat piesa „No Regrets”, compusă după ce a părăsit formaţia. Alături de cei 38 de muzicieni care l-au acompaniat pe scenă, Robbie Williams a trecut de la hituri la piese noi-nouţe şi le-a mulţumit, din nou, fanilor, pentru că au avut răbdare să-l asculte.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite