Vila lui Michael Creţu va fi dărâmată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Săptămâna trecută a fost scoasă la licitaţie adjudecarea demolării, care va costa mai mult de 1.000.000 de euro şi va dura peste trei luni. „Palatul lui Ali-Baba”, aşa cum îşi denumeşte Michael Creţu castelul construit în Ibiza, este pe punctul de a fi dărâmat.

Neus Prats, preşedintele grupului ecologist GEN, este cel care l-a denunţat pe artistul român, deoarece acesta avea autorizaţie de construire pe mai puţin de 1.000 de metri pătraţi. Prats a declarat pentru ziarul „La Ultima Hora de Ibiza” că va lua legătura cu avocaţii grupului GEN pentru a decide dacă va solicita o demolare forţată a vilei.

Ecologiştii l-au denunţat pe muzician, deoarece acesta şi-a ridicat un adevărat palat pe 3.115 metri pătraţi, deşi autorizaţia îi permitea să construiască doar pe o suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi. Prats a declarat ziarului din Ibiza că Primăria va putea să îl sancţioneze pe Creţu cu 3.000.000 de euro.

De altfel, s-a descoperit că autorizaţia i-a fost eliberată ilegal de către autorităţi, acesta fiind motivul principal pentru care ecologiştii vor să dărâme casa. Jaume Roig, avocatul muzicianului, a declarat pentru televiziunea locală IB3 că acest grup are dreptul de a cere pedepsirea lui Creţu, dar că „nu trebuie să se uite faptul că ridicarea casei a fost autorizată”.

Roig insistă asupra faptului că Primăria va trebui să-i plătească o compensaţie substanţială, deoarece Creţu a avut autorizaţie de construcţie. Primarul din Sant Antoni (localitatea unde îşi are proprietatea românul), Jose Salo, a spus că nu este la fel de optimist ca grupul ecologist referitor la sancţiunea de 3.000.000 de euro. Însă, a anunţat că s-a deschis un dosar penal pe numele lui Michael Creţu, dosar pe care îl vor folosi împotriva românului.

Revista germană „Der Spiegel” a publicat un reportaj despre povestea artistului, în care apar declaraţii ale acestuia şi ale avocatului său. „Am fost mulţumit să scap de regimul lui Ceauşescu şi, acum, alţii vor să-mi distrugă locuinţa”, spune Creţu pentru aceeaşi revistă. „Unui locuitor autohton din Ibiza nu i s-ar fi întâmplat niciodată aşa ceva”, a adăugat Roig. De asemenea, avocatul ameninţă autorităţile locale că va solicita despăgubiri de 18 milioane de euro.

Despre Creţu, pe scurt

Michael Creţu s-a născut în 1957 la Bucureşti

Primul solo al lui Creţu a fost lansat o data cu single-ul „Wild River”, în anul 1978

Creţu s-a căsătorit cu Sandra în 1988. El este cel care a compus hitul “Maria Magdalena”

În octombrie 1990 ia naştere Enigma. Cu single-ul de debut, “Sadness”, urcă pe cele mai înalte poziţii de top în 24 de ţări

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite