Victoria şi David Beckham, din nou părinţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Purtătorul de cuvânt al Victoriei Beckham a anunţat că fosta componentă a grupului Spice Girls va deveni mămică în vara acestui an. Presa străină scrie că Victoria şi David Beckham şi-ar dori să aibă o fetiţă, după cei trei băieţi pe care îi au în prezent, Brooklyn (11 ani), Romeo (8 ani) şi Cruz (5 ani).

Cele două vedete, care s-au căsătorit în urmă cu zece ani, au dat vestea familiei şi prietenilor, duminică, la vila de 18 milioane de dolari din Hertfordshire (Marea Britanie). „David şi Victoria sunt foarte entuziasmaţi", a confirmat purtătorul de cuvânt al Victoriei Beckham, refuzând să ofere alte detalii referitoare la sarcină. De asemenea, presa străină scrie că cei trei fii ai cuplului au fost „încântaţi" să afle că vor mai avea un frăţior.

Victoria, în vârstă de 36 de ani, este însărcinată în trei săptămâni, însă, deocamdată, este prea devreme pentru a se depista sexul bebeluşului. Cu toate acestea, „Posh Spice" a lăsat să se înţeleagă de mai multe ori în trecut că şi-ar dori foarte mult o fetiţă.

Perspectiva unui alt copil în familia Beckham a fost deschisă încă de anul trecut de Victoria Beckham, care declara: „Cred că, dacă Dumnezeu ne-ar binecuvânta cu mai mulţi copii, ar fi un lucru extraordinar. Momentan ne bucurăm de băieţi, dar cine ştie, poate într-o bună zi vom mai avea parte de încă un copil".

La sfârşitul acestei săptămâni, Victoria a recunoscut că a renunţat la silicoane, spunând că vrea să aibă o înfăţişare mai naturală, însă decizia ar putea avea legătură cu sosirea pe lume a celui de-al patrulea copil al ei.

Copiii, o modă în trupa Spice Girls

Şi Emma Bunton („Baby Spice") fosta colegă de trupă a lui „Posh Spice", anunţa, la sfârşitul anului trecut, că este însărcinată cu cel de-al doilea copil. Artista (34 de ani) mai are un fiu în vârstă de 3 ani, cu partenerul său de viaţă, cântăreţul Joe Jones, cu care are o relaţie de peste zece ani.

De asemenea, Mel B, o altă fostă Spice Girls, a declarat recent că şi-ar mai dori un copil. „Vreau să devin din nou mamă. Iubesc copiii şi mi-aş dori să aud din nou paşi de copii mici prin casă", a spus cântăreaţa.

Şi Mel B mai are doi copii, unul de 11 ani şi celălalt de 3 ani. Printre primele celebrităţi de la Hollywood care i-au transmis felicitări Victoriei Beckham s-a aflat şi cântăreaţa Kylie Minogue, care i-a scris un mesaj pe Twitter fostei componente a trupei Spice Girls. 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite