VIDEO Vasile Şeicaru: Nu mai pot merge nici măcar în vizită în State, pentru că sunt "folk singer performer"
0
Vasile Şeicaru este omul care ştie să dea din timpul său, iar orele devin clipe şi artistul nu pare că ar obosi vreodată. Absolvent al facultăţii de educaţie şi sport, domn profesor este, cu toate că n-ar recunoaşte, un sentimental incurabil.
Pe lângă energie, când îţi cântă Vasile Şeicau, nu se poate să nu remarci că sufletul se cuibăreşte comod în plasa sentimentelor. Şi chiar dacă pe alocuri melancolia îţi dă târcoale, asta nu face decât să sporească confortul trăirilor autentice. Folkul te duce într-o altă lume, unde totul e posibil, iar visele se împlinesc.
Adevarul: Ai câştigat de-a lungul timpului nenumărate premii. Care este cea mai iubită distincţie?
Vasile Şeicaru: Nu nenumarate, dar am caştigat ceva premii ! Cel mai important ar putea fi un premiu special, cel al presei, la un festival de pop-rock-folk, desfăşurat la Soci, în fosta URSS. Mi se pare important pentru că mi-a fost înmânat de marea actriţa rusă, cunoscută din filmul "Gara pentru doi", Ludmila Gurcenko!
Cum de a intrat muzica în viaţa ta?
Muzica a intrat pur şi simplu în viaţa mea. Mi-a plăcut rock-ul care dadea un suflu nou în perioada aceea peisajului cam obosit al show biz-ului autohton!
Când a apărut şi prima chitară?
Trebuia să am un acordeon, aşa voiau părinţii mei, dar a invins dorinta mea!
Cum era puştiul Vasile Şeicaru?
Culmea e ca pustiul Vasile Şeicaru, a fost un copil foate liniştit, foarte cuminte... Mai târziu, când a început să cânte, s-au schimbat radical lucrurile! Adolescenţă şi tinereţe nebună şi neliniştită!
Ai spus de nenumărate ori că cea mai bună şcoală de muzică a fost trupa Cristal unde ai fost solist. Cursurile acestei "şcoli" le-ai urmat veri la rând pe litoral, iar "pofesor" drag ţi-a fost Puiu Creţu.
Eu am cântat cu Puiu cam 10 ani şi n-am cântat numai la Coştinesti, la mare,...am cântat şi la munte, şi prin străinătate. Am cântat cam peste tot prin ţară, în special în centre universitare, pentru că eram elevi, studenţi, profesori de educaţie fizică!
Cum a început această frumoasă „poveste” şi cine a scris „deznodământul „ ?
Puiu Creţu m-a "descoperit" în urma unor căutări prin cluburi şi pe la serile de dans (care pe vremea aceea se făceau numai cu trupe rock, la mare modă atunci). M-a găsit şi după o perioadă de probă am rămas cu ei. Eu am început în trupă, dar cântam la Casa Studenţilor din Galaţi, şi folk...Venea o groază de lume să ma asculte, în mare parte fete.
O iubire dacă nu e împărtăşită, nu are nici linişte, nici strălucire
Invoci atât de des marea în cântecele tale, de ce?
Dacă am compus cântece în care spun despre mare, e şi pentru că am iubit-o şi o iubesc enorm! A fost modul meu de a-i mulţumi, de a-i aduce cuvântul meu bun şi, de ce nu, pentru a arăta oamenilor acest lucru, de a-l împărtăşi. O iubire dacă nu e împărtăşită, nu are nici linişte, nici strălucire.
Cristal n-a fost prima formaţie din viaţa ta... Câţi ani aveai când ai început să cânţi în Atletic sau Grup 17?
Aveam cât spune cifra, 17 ani ! Eram nişte copii nebuni, care iubeam rock-ul la disperare. Nu visam decât Beatles, Rolling Stones, Hippie, Flower power... N-am cântat cu ei mai mult de 2,3 ani ! Ne făceam chitare din lemn. Dozele pentru chitara electrică erau din magnet pe care infăşuram manual sute de spire din sârmă foarte subţire! A funcţionat, dar acum când mă gândesc înapoi, îmi dau seama că era destul de rudimentar.
Sunt mulţi dintre cei care ar fi făcut orice pentru a putea cumpăra un bilet şi astăzi vorbesc urât şi de Cenaclul Flacăra şi de noi
„Te ştiu de la Cenaclul Flacăra. Doamne, ce mai ţopăiam pe stadioane!”- este doar unul din miile de mesaje de acest gen postate pe internet de oamenii care îţi iubesc muzica. Cum ai descrie anii pe care i-ai petrecut în Cenaclul Flacăra?
Am "stat" 7 ani la Cenaclu! Da, ştiu ce se scrie despre asta pe net! A fost o perioada frumosă din viaţa mea. Din păcate sunt mulţi dintre cei care pe vremea aceea ar fi făcut orice pentru a putea cumpăra un bilet (costa 25 de lei), fie şi la suprapreţ, şi astăzi vorbesc urât şi de Cenaclul Flacăra şi de noi (să nu mai spun de Adrian Păunescu).
M-au marcat multe, am învatat multe, însa un episod o să-l povestesc acum: eram pe un stadion plin de tineri care dansau, săreau, ţipau... se bucurau! Era singurul loc unde se putea cânta rock în Romania! Paunescu poetul ne-a chemat pe câţiva lângă el şi ne-a spus cuvinte care şi azi mă tulbură:..."uitati-vă, ei au senzaţia că sunt liberi!"
Pe cel de-al doilea abum al tău, ai o melodie: "Cântec pentru fiul meu". Are legătura cu băiatul tău Mihnea?
Piesa asta am scris-o special pentru Mihnea, aşa cum am scris şi "Doar lumina", de pe albumul din 2003, "Până seara, voi veni".
Cine i-a ales numele lui Mihnea, tu, soţia ta Gabriela sau împreună aţi hotărât aşa?
Numele Mihnea i l-a dat Gabi şi eu am fost cu totul de acord!
Fiul tău cântă?
Mihnea a cântat mai mulţi ani la pian şi a făcut-o foarte bine până într-o zi când a aflat că trebuia să urmeze Liceul "Enescu". Ne-a spus foarte hotărât că el vrea să fie liber... De atunci nu s-a mai atins de pian!
Ce spunea soţia ta când muzica te purta departe de casă?
Gabi m-a îndemnat, m-a susţinut şi a dorit să fac ce-mi place cel mai mult: să cânt ! Pentru ca s-o fac aşa cum trebuie era absolut necesar să plec în turnee... Lipseam de acasă cu lunile!
În luna aprilie, la lansare, i-ai dedicat soţiei tale cel mai recent album al tău. Ştiu însă că mai mult decât celelalte piese, melodia care a împrumutat şi numele albumului este cea la care ţii cel mai tare: „În oraşul cu floare de tei”.
Da, "În oraşul cu floare de tei", e un album pe care i l-am dedicat în întregime ei! Ţin mult şi la "Un înger pereche", şi la "Nici n-am ştiut, nici n-am aflat", şi la "Umbra"...
Sunt un cântăreţ de forţă, viu şi nu ştiu să păcălesc publicul
Ţi s-a reproşat sau tu însuţi ţi-ai reproşat vreodată că ai fi prea sentimental, prea romantic sau prea sensibil?
Da, mi s-a spus, s-a mai scris ca aş fi aşa, dar nu cred că e rău să se spună! Asta e muzica mea. Cine vrea o ascultă... şi sunt multi, ştiu asta! Cineva spunea că muzica mea şi a Tatianei Stepa ar fi depresivă... Ce prostie ! Eu sunt un cântăreţ de forţă, viu şi nu ştiu să păcălesc publicul. Se pare că, în timp, am devenit credibil pentru multă lume! Asta e ceva!
Unii din admiratorii tăi te numesc „Omul Baladă”. Ce crezi?
"Omul Balada"? Nu ştiam, dar imi place !
Puţină lume ştie că pe lângă cântecele tale, ai compus piese şi pentru Loredana Groza sau Mirabela Dauer.
Pentru Loredana şi pentru Mirabela am compus conjunctural! Aş putea scrie multă muzică şi pentru alţi colegi sau colege, dar n-am făcut-o şi nu ştiu de ce... De cerut, mi s-a mai cerut.
Îţi plac surprizele?
Nu-mi plac surprizele, dar îmi place să surprind! Câteodată îmi iese !
Nu mai pot merge nici măcar în vizită în State, pentru că sunt "folk singer performer"
Dacă despre locurile din ţară nu cred să fie prea multe pe care cântecul să nu te fi purtat, acelaşi lucru îl poţi spune şi despre tuneele în străinătate? În ce parte a lumii ai vrea să mai ai spectacole, fie pentru că ţi-a plăcut cum ai fost primit, fie pentru că simţi că muzica ta ar aduce un plus acelor oameni?
Am fost peste tot în ţară, dar dacă mă întrebi de cele din străinătate, pot spune că în California mi-a plăcut cel mai mult. Am prieteni acolo,iubesc zona aceea a Americii, dar din păcate eu nu mai pot merge nici măcar în vizită în State, pentru că sunt "folk singer performer".
După ce am fost de mai multe ori, deodată n-am mai primit viza de la Ambasada SUA la Bucureşti, nici măcar pentru vizită! Ştiu şi de ce: pentru că unii cântăreţi, artişti români au fost în "lungi turnee" prin restaurantele din America, lăudându-se pe la televiziuni că au câştigat bani mulţi, însă în realitate au eludat Fiscul american. Asta nu se iartă la ei !
Eu fiind un artist cunoscut, cei de la Ambasada au considerat că şi eu fac la fel şi nu mi-au mai dat deloc viza. Ca mine păţesc mulţi artişti care nu mai pot merge nici în vizită acolo. Păcat, eu unul nu prea înteleg, dar asta e, respectăm!
Pasiunea ta pentru muzică şi pentru oameni, nu se reflectă doar în câtecele pe care le compui. Asociaţia culturală care îţi poartă numele şi pe care ai creat-o reprezintă o altă latură a ta. De cât timp te lupţi cu morile de vânt şi de ce?
Asta e o altă poveste! A durat până am făcut-o, dar acum derulam proiecte diferite, dar şi concursuri de poezie, proza scurtă! Acum, în această perioadă, am de susţinut în Canada, la Toronto şi Montreal, doua concerte deosebite în care este implicată şi Asociaţia!
Pe lângă asta, am şi un site, o pagina de web foarte bine făcută, care e ţinută la zi! Dar avem şi probleme mari cu primarii din ţară care nu-şi respectă contractele făcut. Renuntam să ne judecăm pentru că ştim cum merg lucrurile prin justiţie şi cum se pierde timpul!
Ce a însemnat pentru tine primirea Ordinului Cultural în Grad de Cavaler oferit de preşedintele României, în 2006?
Primirea acelui Ordin, este o recunoaştere a ceea ce am făcut în aceşti zeci de ani pe scenele din ţară şi din străinătate, dar şi pentru cele zece albume pe care le-am scos până acum, pentru emisiuni radio şi TV... Pentru tot ce am făcut în legătură cu muzica şi cu concertele mele.
Sunt mulţi artişti care nu au primit această distincţie şi o meritau. Cred că oamenii politici ar trebui să fie mai atenţi la artiştii de scenă, la artiştii care nu s-au "prostituat" prin ceea ce au făcut de-a lungul anilor!
Dacă ai avea posibilitatea de a schimba ceva din viaţa ta, ce ai face altfel?
Dacă ar fi să schimb ceva din viaţa mea, cea pe care am trait-o deja, aş schimba episodul cu plecările mele de acasă...prin turneele mele cam lungi, cam dese! Atunci ar fi trebuit să stau mai mult cu familia mea.
Din păcate ce a fost trăit, trăit rămâne, părerile de rău tardive sunt inutile şi nu rămâne decât să te lupţi cu ele doar în mintea ta.
Se încarcă comentariile...
