VIDEO Magia lui Santana

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Celebrul chitarist de origine mexicană cântă la B’Estfest astăzi, de la ora 21.30.În urmă cu 40 de ani, festivalul Woodstock l-a propulsat pe Carlos Santana în lumea mare a muzicii. De atunci, chitaristul a contribuit masiv la „rescrierea“ muzicii moderne. CLICK AICI şi AICI pentru FOTOGALERII!

Mai citeşte şi:
EXCLUSIV Carlos Santana: „Nu mă consider o legendă“
Carlos Santana: „Chitara nu m-a trădat niciodată, femeile da“
Bucureşti: Santana va cânta mai mult de două ore la Romexpo

Aflat pentru prima oară în România, Carlos Santana (61 de ani) promite un spectacol de excepţie, care va dura mai mult de două ore.

„Eu şi trupa mea vom cânta piese de ieri, de azi şi de mâine. Vor fi melodii cu care unii oameni au crescut, vor fi cântece actuale, dar şi melodii foarte noi, pe care nici nu le-am înregistrat încă. Nu există nicio trupă ca a mea în lumea asta. E o formaţie care cântă live şi care poate aborda foarte multe genuri muzicale“, declara artistul într-un interviu acordat recent ziarului „Adevărul“.

A lansat 25 de albume împreună cu trupa Santana, printre care „Abraxas“, „Santana III“ şi „Moonflower“, iar hituri ca „Black Magic Woman“ (un cover după Fleetwood Mac), „Soul Sacrifice“, „Oye Como Va“ sau „Samba Pa Ti“ au rezistat mai multe săptămâni în topuri.

Un artist de excepţie

În anii ’90, cariera solo a chitaristului s-a aflat pe o pantă descendentă, însă a explodat din nou în1999, când a lansat albumul „Supernatural“, care a inclus hituri ca „Smooth“, „Maria, Maria“, „Corazon Espinado“ şi colaborări cu artişti tineri (Everlast, Rob Thomas de la Matchbox Twenty, Maná). Albumul a primit opt premii Grammy şi s-a vândut în peste 25 de milioane de copii în întreaga lume.



Cel mai aşteptat artist al ediţiei din acest an a B’Estfest a spus că nu s-a gândit niciodată că va ajunge o legendă. „Nici acum nu mă consider una.

Mi-am dorit să fiu muzician, ca tatăl meu, şi mi-am dorit să cânt alături de mari artişti ca B.B. King sau Miles Davis“, mărturiseşte Carlos Santana.



Înainte de recitalul lui Santana, vor urca pe scenă Persona (16.15), Gravity CO (17.00), The MOOoD (17.45), Looptroop Rockers (18.30), The Ting Tings (19.15) şi The Charlatans (20.15). Publicul mai poate găsi bilete pentru această seară la intrare, la Poarta A, la preţul de 150 de lei.



image

Nu există nicio trupă ca a mea în lumea asta. E o formaţie care cântă live şi care poate aborda foarte multe genuri muzicale.

image


Carlos Santana
muzician


Vedete



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite