VIDEO Petre Geambaşu: „Îmi câştig viaţa făcând ceea ce îmi place la nebunie“
0
Petre Geambaşu iubeşte muzica. De mai mult de 50 de ani şi-a dedicat viaţa acestei pasiuni. Artistul face parte din generaţia de aur a muzicii româneşti, alături de Angela Similea, Mirabela Dauer, Doina Spătaru, Dan Spătaru, Cornel Constantiniu şi alţii.
O discuţie cu Petre Geambaşu (65 de ani) poate dura ore în şir, cu poveşti din cariera sa de peste 40 de ani. În cadrul orchestrei sale „STAR 2000“ au cântat Margareta Pâslaru, Olimpia Panciu, Mirabela Dauer, Stela Enache, dar, cel mai adesea, numele de Petre Geambaşu este asociat cu Doina Spătaru.
„E normal, Doina cântă cu mine din anul 1979, de 30 de ani. Aproape cât o căsnicie reuşită“, glumeşte artistul. „Am avut în tot acest timp lângă mine un om de o seriozitate excepţională. Seriozitatea şi profesionalismul ei mi-au ridicat nivelul orchestrei extraordinar“, adaugă el.
În urmă cu patru ani, s-a alăturat orchestrei Anca Ţurcaşiu, iar din 2008 şi Anya Mirică, actriţă şi solistă vocală a Teatrului „Toma Caragiu“ din Ploieşti. „Sunt frumoase, pline de temperament, cântă şi dansează minunat“, adaugă Petre Geambaşu, care spune că orchestra sa, formată din 18 persoane, cu tot cu tehnicieni, funcţionează cu motoarele la maximum.
„Avem contracte şi în afară, dar în ultimul timp avem o activitate intensă în ţară. Avem două sau chiar trei spectacole pe săptămână. Private, din păcate. Publicul mare, acel public care ne-a urmărit ani de-a rândul în aproape toate sălile de concert din ţară, nu prea are cum să ne vadă. Pentru un spectacol cu public trebuie să existe unul sau mai mulţi sponsori. Fără existenţa lor, organizatorul nu are posibilitatea să plătească artiştii numai din bilete“, mai spune el.
Succes la „Dansez pentru tine“
„Desfăşurăm acolo o muncă foarte frumoasă. Nu este uşor deloc. Timp de două luni primăvara şi încă două toamna nu mă mai pot ocupa de nimic altceva. Chiar dacă e greu nu numai pentru noi, orchestra, ci pentru toate celelalte compartimente, ne desfăşurăm munca cu multă dăruire şi entuziasm. Să fii dirijorul unei orchestre compuse din 24 – 26 de instrumentişti, plus patru – cinci solişti vocali şi să execuţi totul live, asta înseamnă o bucurie fără seamăn. Mai înseamnă concentrare, potenţă muzicală, o răspundere mare în faţa oamenilor pe care îi ai în subordine. Îmi place mult ceea ce fac la MediaPro; se lucrează profesionist, este emisiunea cu cel mai mare rating şi chiar se întâmplă lucruri frumoase acolo“, crede Petre Geambaşu, despre care s-a spus că este foarte exigent.
„E adevărat... mai muştruluiesc, dar în secunda următoare mi-a trecut. Eu îi iubesc foarte mult pe oamenii cu care lucrez, pentru că şi ei îmi sunt devotaţi şi foarte buni profesionişti. Am o echipă de care sunt foarte mândru.“
Valori vechi şi noi
Nu prea are timp să asculte muzica celor mai tineri, dar, când aude piese care îi plac, le apreciază.
„Există un schimb de generaţii, dar asta nu înseamnă că este un război al generaţiilor. Eu îi fac vinovaţi pe cei răspunzători cu programarea pe posturile de radio şi televiziune a emisiunilor de gen. După părerea mea, nu s-a păstrat un echilibru între muzica de dinainte de 1989 şi muzica de după. Cum se explică faptul că, până în decembrie 1989, la toate concertele unde cântau, de exemplu, Angela Similea, Dan Spătaru, Mirabela Dauer, ca să nu-i numesc decât pe cei care îmi vin în minte acum, se spărgeau geamurile la casele de bilete, ba uneori sălile de spectacol erau înconjurate de poliţie? Dintr-odată aceştia nu mai prezentau interes?...Vă spun eu. Interesul ar fi fost acelaşi, dar cei care trebuiau să aibă grijă de programarea pe posturi a genurilor de muzică, a soliştilor vocali, a orchestrelor s-au orientat numai spre muzica valului nou, uitând - voit sau nu - că segmentul de public cu vârste între 40 şi 70 de ani are şi el nevoie să asculte melodiile cu care a crescut, a iubit sau după care a dansat. Câţi dintre cei din generaţia tânără au ascultat la unul dintre posturile pomenite muzica orchestrelor J. Last, Max Greger sau Bert Kempfert? Din fericire, sunt mulţi tineri care caută şi apreciază muzica asta“, spune Petre Geambaşu.
Romanţa, un gen aproape uitat
Este conştient că festivalurile de muzică din România nu mai au valoarea de altădată şi cel mai rău îi pare că Festivalul Romanţei de la Târgovişte nu este promovat.
„Se pierde un gen de muzică ce a definit poporul român. Romanţa a însemnat pentru români exact ceea ce a însemnat canţoneta pentru italieni; melodie şi versuri minunate, izvorâte din inimă, din realitatea vieţii de zi cu zi“, adaugă Petre Geambaşu.
Artistul e de părere că şi Eurovisionul şi-a pierdut din aura de odinioară, iar în ceea ce priveşte Festivalul de muzică uşoară de la Mamaia, crede că acesta a mers foarte bine în anii ’70, apoi s-a transformat într-un festival al muzicii angajate, cu melodii care lăudau realizările socialismului sau preamărind imaginea lui Ceauşescu, şi de-atunci lumea nu l-a mai privit cu interes.
Muzică în familie
Fiul lui Petre Geambaşu, Călin, cunoscut mai ales de la „Şcoala vedetelor“, a moştenit talentul tatălui. Călin are acum propria orchestră, compusă din nouă instrumentişti, trei soliste vocale, plus backing-vocals, balet şi DJ.
În plus, Călin este solistul de bază al orchestrei tatălui la emisiunea „Dansez pentru tine“. „Este extraordinar să-ţi poţi câştiga existenţa cu ceea ce îţi place să faci cel mai mult. Putem spune - atât eu, cât şi Călin - că suntem nişte răsfăţaţi ai sorţii. Noi ne câştigăm viaţa cu ceea ce ne place la nebunie“, spune Petre Geambaşu.
De curând, Călin a devenit tăticul lui Davin, un băieţel de aproape nouă luni, de care bunicul este la fel de mândru. Este sigur că cel mic va urma acelaşi drum ca şi el şi Călin, şi, mai mult decât atât, că îi va depăşi pe amândoi.
Scurt CV
A urcat pentru prima dată pe scenă la 12 ani şi jumătate, în Corul de Copii Radio, la Ateneul Român, ca solist, cu o piesă intitulată „Să fii bucătar, marinar“. A urmat cursurile Şcolii Populare de Artă, secţiunea canto clasic, la clasa profesoarei Florica Orăscu. A absolvit Conservatorul, secţiunea Dirijat – pedagogie, în 1967, dar în timpul acesta era deja colaborator la Radioteleviziunea Română.
Din 1971 până în 1978 a fost angajat la Teatrul de Revistă „Ion Vasilescu“. Încă din 1977 şi-a alcătuit propria orchestră, care s-a numit „Star 2000“. Primele două soliste ale orchestrei au fost Margareta Pâslaru şi Aquilina Severin. Debutul a fost la Stutttgart, în octombrie 1978. În paralel, mai evolua ca solist vocal în orchestra dirijată de maestrul Sile Dinicu, dar şi în orchestra Electrecord, dirijată de Alexandru Imre, în care a activat timp de doi ani (1976 – 1978).
Se încarcă comentariile...
