VIDEO „Oltenia, eterna Terra Nova“ pentru Iris

0
Publicat:
Ultima actualizare:

40.000 de craioveni au cântat la unison cu trupa Iris imnul Universităţii Craiova, în cadrul galei Romanian Music Awards. Sâmbătă seară, în Piaţa Mihai Viteazul din Craiova, oraşul de suflet al solistului Iris, emoţiile au fost împărtăşite atât de membrii formaţiei, cât şi de public.

Membrii trupei Iris au venit la Craiova pentru a primi premiul „Most Wanted Award“, în cadrul Galei Romanian Music Awards. „Este un premiu special, iar emoţiile au fost pe măsură“, mărturiseşte Cosmin Nicoară, impresarul trupei Iris. „Aseară a fost ca un nou început, pentru noi toţi.

Ei, la vârsta asta, încă mai au emoţii. Asta dovedeşte că sunt artişti şi că nu s-au dezminţit de ei“, povesteşte Nicoară despre importanţa primei apariţii publice a membrilor trupei după însănătoşirea solistului. „Nu ne dorim decât să fie aşa cum a fost, şi, încetul cu încetul, aşa se întâmplă. Am reintrat în faza de turneu, de spectacol, care este incredibilă. Nu se compară cu nimic“, adaugă Nicoară.

Mulţumiri echipei de fotbal

Publicul, format din peste 40.000 de oameni, conform estimărilor firmei care a asigurat paza, a aplaudat în delir intrarea trupei pe scenă. „Bună seara, prieteni, salut oraşul copilăriei mele, salut cel mai frumos oraş din lume, Craiova! Bună seara întregii ţări!“, au fost cuvintele lui Cristi adresate mulţimii.

„Mulţumesc unei echipe de fotbal care m-a ţinut în viaţă! Mi-ar plăcea să cred că vom fi campioni la anul“, a adăugat Cristi. Solistul a cântat la unison cu mulţimea „Oltenia, eterna Terra Nova“, imnul echipei „Universităţii“ Craiova. Minute în şir, Piaţa Mihai Viteazul a răsunat în aplauzele spectatorilor.

Megaconcert în octombrie

Primul concert pe care trupa îl va susţine în Bucureşti va avea loc în luna octombrie, conform lui Cosmin Nicoară. Mega-concertul va coincide cu lansarea celor cinci discuri vinil cu albumele trupei. „Este vorba de o reinstituire a unor albume mai vechi, dintr-o perioadă necunoscută generaţiilor tinere“, spune Nicoară.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite