VIDEO „Feţele“ lui Michael Bolton

0
Publicat:
Ultima actualizare:
VIDEO „Feţele“ lui Michael Bolton
VIDEO „Feţele“ lui Michael Bolton

Este idolul a milioane de femei, dar e singur. Cântă despre iubire, dar nu o trăieşte. E un star, dar 18 ani abia şi-a putut plăti chiria. Mult diferit de imaginea de etern îndrăgostit pe care o promovează, Michael Bolton a vorbit degajat despre diferite aspecte ale vieţii şi carierei lui.

Miniconferinţa de presă susţinută de Michael Bolton (56 de ani), de fapt o întâlnire informală şi degajată, a avut loc la unul dintre cele mai mari hoteluri din Bucureşti.

Lăsat „la scară“ de o limuzină, cântăreţul abia a atras câteva priviri, în ciuda forfotei din faţa hotelului, pentru că cei prezenţi erau mult mai preocupaţi de „vedetele“ echipei de fotbal Fener­bahce, sosite în acelaşi timp cu starul american.

Aşteptându-l pe Bolton

Deşi aflat la „locul faptei“, cântăreţul a venit la conferinţă cu mai bine de o oră întârziere, timp în care s-a născut o întrebare: ar putea Michael Bolton să găsească vreun pretext ca să nu mai apară, aşa cum a făcut cu trei ani în urmă Boy George, care nu a mai venit la o conferinţă organizată la acelaşi hotel, pentru că „nu era machiat“?.

Bolton a apărut într-un final, după ce cafeaua care îi fusese pregătită se răcise deja. Însă cele 45 de minute care au urmat au făcut să merite aşteptarea, pentru că a „demolat“ câteva prejudecăţi şi a infirmat aparenţele de artist care cântă pentru „femei nesatisfăcute“, cum ar spune Paraziţii.



„Bună ziua tuturor, vă mulţumesc că sunteţi aici“, a salutat Bolton, pentru ca imediat PR-ul casei de discuri Universal, care îl reprezintă în România, să intervină pentru a face prezentările. A fost întreruptă brusc. „Scuză-mă, tu cine eşti?“, a fost replica gravă a cântăreţului, urmată preţ de câteva secunde de o linişte de mormânt şi de un blocaj total al PR-ului.

„Glumesc, ştiu cine eşti“, a continuat el, moment în care nu puteai să nu te întrebi dacă în faţa ta chiar e tipul care cântă „Can I Touch You There“ (Pot să te ating acolo) sau „When a Man Loves a Woman“ (Când un bărbat iubeşte o femeie).

Michael Bolton cântă despre iubire, de altfel tema predominantă a noului său album, „One World One Love“, care include şi o colaborare cu Lady Gaga. Deşi muzica sa l-ar „recomanda“ drept un plângăcios, starul glumeşte şi râde, autoironizandu-se de multe ori. Ca un detaliu „de culoare“, Michael Bolton era odată rocker şi chiar cânta în deschidere la Ozzy Osbourne.

Un îndrăgostit glumeţ

image

Starului american îi place să facă glume



„Cât avem? 45 de minute? Păi nu-mi ajunge timpul nici să vă spun cu ce era îmbrăcată Lady Gaga când ne-am întâlnit“, începe Bolton discuţia despre noul material discografic. „Am lucrat cu oameni tineri: compozitori, producători, artişti ca Lady Gaga şi Ne-Yo. De fapt, Lady Gaga a vrut să lucreze cu mine. Pe vremea când înregistram discul, ea nu se lansase încă, aşa că habar nu aveam cine e. Însă mi-a trimis câteva mp3-uri, printre care şi «Poker Face», am ascultat-o şi mi-am zis că va ajunge mare. Nu mi-am închipuit însă că va ajunge atât de mare. E noua Madonna“, povesteşte Michael Bolton.

De ce încă un album cu piese de dragoste? „Eu călătoresc mult, iar atunci când ajung într-un loc, deschid televizorul pe CNN, să văd ce s-a mai întâmplat în lume. După cinci minute, nu mă simt prea bine. Eu asta am încercat să fac cu noul meu album: să-i fac pe oameni să se simtă bine, să uite de griji şi de stres atunci când îmi ascultă piesele“, explică artistul. „Va fi lansat în SUA anul viitor, de Valentine’s Day. Cred că am făcut bine că am pus nişte piese de dragoste pe acest disc, nu?“, râde Bolton.



Perioada în care a lucrat la album s-a suprapus peste sfârşitul relaţiei cu actriţa Nicolette Sheridan (interpreta personajului Edie Britt, din serialul „Neveste disperate“). „Intram în studio să înregistrez o piesă de dragoste, numai că versurile nu se mai potriveau deloc cu starea mea de spirit. Iar eu cred că un artist trebuie pur şi simplu să «toarne» în microfon toate sentimentele lui, ca să ajungă la public. În acele zile, însă, eu mă gândeam: hmm, oare cum să cânt eu piesa asta?“, îşi aminteşte cântăreţul.

Drumul de la sărăcie la succes

image

Cântăreţul a trecut şi prin perioade dificile


A plecat în turneu ca să-şi vindece rănile, dar îşi aduce aminte că acea perioadă a fost una dificilă. „Era ciudat să urc pe scenă şi să cânt piese de dragoste. Dar dacă eşti profesionist trebuie să o faci“, spune Bolton. „Mi se întâmplă lucruri din astea. Când am lansat albumul

«Time, Love & Tenderness», mă aflam în plin proces de divorţ. Iar eu cântam peste tot hitul «Love Is a Wonderful Thing» (Dragostea e un lucru minunat)“, povesteşte artistul râzând. Deşi tema preferată e dragostea, Bolton spune totuşi că nu se poate încadra într-un singur gen muzical, lucru demonstrat şi de colaborările sale, atât în calitate de artist, cât şi de compozitor.

„Lumea spune despre colaborarea cu Lady Gaga că e neobişnuită. Dar eu am scris şi pentru Bob Dylan. Atunci chiar a fost ciudat“, glumeşte Bolton. „Am cântat cu Pavarotti şi am compus pentru Barbra Streisand. Una dintre piesele mele a fost înregistrată de Kanye West şi Jay-Z“, adaugă el.



A intrat în industria muzicală la 16 ani, însă a avut primul hit şi a devenit celebru abia la 34 de ani. Deşi a compus piese pentru diverşi artişti, timp de 18 ani a trăit gândindu-se cum va plăti chiria luna viitoare.

„A fost cea mai grea perioadă din viaţa mea. Nu o voi uita niciodată, pentru că niciodată nu mai vreau să mă întorc acolo“, mai spune Bolton. Ce înseamnă să fii un artist de succes, în viziunea lui Michael Bolton? „Să ai un dar, să fii conştient de ceea ce ai, să amplifici acel dar şi să perseverezi“.

image

Lumea spune despre colaborarea cu Lady Gaga că e neobişnuită. Dar eu am scris şi pentru Bob Dylan. Atunci chiar a fost ciudat.

image


Michael Bolton
cântăreţ

Contează publicul, nu oraşul

Michael Bolton cântă mâine seară la Craiova, cu ocazia Zilelor oraşului. În acest turneu, însă, artistul mai concertează la Royal Albert Hall (Londra) şi la Wiener Konzerthaus (Viena).

 „Întotdeauna e vorba de public şi nu de oraş, de audienţă, nu de sală. Oamenii din oraşe mici nu au prea des şansa să vadă artişti internaţionali, de aceea sunt mult mai calzi, mai primitori şi mai entuziaşti decât cei din marile capitale ale lumii. Întotdeauna mi-au plăcut mai mult aceste concerte“, mărturiseşte cântăreţul.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite