VIDEO Lăutarii „haiduci“ revin acasă

Taraful Haiducilor cântă în această seară pe scena Teatrului de Vară din Herăstrău, în deschiderea concertului Gogol Bordello. Grupul este format astăzi din urmaşii bătrânilor lăutari de la Clejani. Celebru în lume, taraful susţine spectacole la Covent Garden (Londra) sau la L’Elysée Montmartre (Paris).

În satul de pe Matca Neajlovului, în sudul ţării, într-un aşezământ vechi de peste 500 de ani, se află întreaga istorie lăutărească. Astăzi, în satul lui „Culai“ şi al lui „Cacurică“, lăutari celebri din Taraful Haiducilor, plecaţi pe lumea cealaltă, se cântă în continuare la fel ca pe vremuri.

Taraf de Haidouks înseamnă 12-13 ţigani, câteodată mai mulţi,în alte dăţi mai puţini. Cu toate acestea, taraful are un nucleu format din Gheorghe Anghel (49 de ani), zis Caliu, dirijorul grupului, Gheorghe Fălcaru (53 de ani), zis Fluierici, şi Marin Manole, zis Marius. În funcţie de programul fiecăruia, se formează şi taraful, în fond, toţi ţiganii din Clejani ştiu să mânuiască instrumentele.

Grupul există oficial sub acest nume din 1990, la puţin timp după Revoluţie, când Stephane Karo a venit la Clejani ca să-i adune pe cei mai buni lăutari, pentru a-i oferi întregii lumi sub numele de „Taraf de Haidouks“.

Neoficial, aceştia s-au strâns într-o formulă asemănătoare încă din 1983, când au fost descoperiţi de Speranţa Rădulescu (61 de ani), cercetătorul principal al Muzeului Ţăranului Român.

Improvizaţii ca la Clejani

În 1988, şase membri ai tarafului pleacă pentru prima dată din România, la Geneva şi la Paris, împreună cu Speranţa Rădulescu, cu ocazia lansării discului „Muzica ţiganilor din Valahia: Lăutarii de la Clejani“. Dintre cei şase au mai rămas Caliu şi Fălcaru.

Ceilalţi patru erau, de altfel, cei mai bătrâni şi experimentaţi lăutari: Dumitru Baicu (Cacurică),  mort în septembrie 2007, la vârsta de 76 de ani, Ion Manole (Şaică), Niculai Neacşu (Culai), mort din 2002, şi Petrică Manole (Buzatu). Cei rămaşi nu uită de bătrânii lor nici în concerte, dar nici pe paginile oficiale de pe net, cum ar fi pagina de MySpace, unde sunt amintiţi ca figuri importante ale tarafului. 

Speranţa Rădulescu vorbeşte despre cei din „garda veche“ a tarafului ca despre maeştri ai improvizaţiilor şi talentului în formă pură.

„La ei frapa talentul de improvizator pe care îl au atât de puţini azi. Asta e o calitate superioară, erau adevăraţi meşteri, variau mereu, ei nu puteau să cânte aceeaşi melodie de două ori în acelaşi fel, erau absolut minunaţi“, spune cercetătoarea. „Spontaneitatea era una dintre caracteristicile lor de bază şi asta se vedea prin simplul fapt că lăutarii de Muntenia sunt şi maeştri de ceremonii“, adaugă aceasta. 

Urmaşii lăutarilor bătrâni

Lăutarii din Clejani sunt cunoscuţi în străinătate sub numele Taraf de Haidouks

Dirijorul tarafului este astăzi Gheorghe Anghel, unul dintre bătrânii lăutari rămaşi în viaţă. Speranţa Rădulescu spune că din 1983, când i-a cunoscut, şi până în 1991, când i-a preluat Karo, nu exista un lider al grupului.

„Erau complementari, fiecare excepţional în felul lui. Fiecare voia să fie lider şi existau tot felul de orgolii între ei. Formal vorbind, Ion Manole era liderul, dar asta doar pentru că era prima vioară, dar el nu era veleitar precum Neacşu sau Cacurică“, povesteşte aceasta.

Taraf de Haidouks este format astăzi, în mare parte, din urmaşii lăutarilor bătrâni, povesteşte Speranţa.  „Caliu e plin de foc, e tânăr, nici nu mă îndoiesc că e cel mai bun din taraf acum“, mărturiseşte cercetătoarea. În taraf mai cântă şi Gheorghe Fălcaru, zis Fluierici, care este descris de etnolog ca un „personaj interesant, foarte viu“.

Preferaţii lui JohNny Depp

Muzica tarafului a fost folosită pentru coloana sonoră a filmului „The Man Who Cried“, în care a jucat Johnny Depp, un mare fan al lăutarilor, de altfel. Ei au fost invitaţi în repetate rânduri la reşedinţa personală a actorului în America, pentru a-i cânta acestuia şi iubitei sale, Vanessa Paradis. Taraful a colaborat şi cu trupa Kronos Quartet şi au înregistrat împreună variante ale unor melodii ca „Ciocârlia“ şi „Turceasca“.



Ei au fost predecesorii