VIDEO „Aniela“, o călătorie în trecut

VIDEO „Aniela“, o călătorie în trecut

Primul episod al serialului va fi difuzat astăzi, de la ora 20.30, la Acasă TV. Reporterul ziarului „Adevărul“ a fost pe platourile de filmare ale primului serial românesc de epocă. Decorurile şi atmosfera de la filmări te duc imediat cu gândul la Bucureştiul de altădată.

Când intri pe platourile de filmare ale serialului „Aniela“, ai impresia că te îmbarci într-o maşină a timpului, care te duce direct la începutul secolului al XX-lea. Te găseşti într-o sală de dineu, cu scaune elegante şi o masă lungă, pe care stă o tavă cu pahare de şampanie.

Dacă arunci o privire în următoarea încăpere, ai impresia că eşti un musafir nepoftit la o întrunire intimă a familiei Vulturesco. Generalul Grigorie Vulturesco (Gheorghe Dinică), îmbrăcat în uniformă, se pregăteşte să ţină un discurs plin de patos pentru Armată, discurs pe care îl va repeta de mai multe ori, pentru a ajunge la perfecţiune.

Servitoarea Tunde (Irina Antonie) le duce şampania membrilor familiei. Ersilia Vulturesco (Alina Grigore)cântă la pian, în timp ce aparent timida Matilda (Nicoleta Luciu) dansează cu Zeno Vulturesco (Răzvan Fodor). În acest timp, Radu Vulturesco (Mihai Petre), îmbrăcat şi el în uniformă, îi şopteşte generalului că o găseşte pe Aniela (Adela Popescu) extrem de frumoasă. Acesta îi răspunde că este de acord cu el, dar că fata este prea săracă pentru familia lor.

„Acţiune!“ şi „Stop!“

Scena pare cât se poate de reală, iar „iluzia“ este întreţinută de decorul impecabil, de mobila şi de rochiile delicate şi dantelate, în culori pastelate, pe care le poartă toate femeile.

Membrii echipei de filmare sunt cei care rup ritmul acestei seri liniştite, strigând „Acţiune!“ şi „Stop!“ şi dând indicaţii pe care le primesc, la rândul lor, din regie. Într-o mică pauză, Mihai Petre îl roagă pe responsabilul cu recuzita să-i reumple paharul înalt pe care aproape l-a golit, iar acesta ia sticla de şampanie pentru copii, fără alcool, care face notă discordantă pe o masă de epocă, şi umple paharul, pentru a evita o eventuală eroare de continuitate a acţiunii.

După filmarea momentelor esenţiale, protagoniştii acestei scene participă, rând pe rând, la tragerea unor cadre suplimentare, care să o completeze. Apoi, actorii se retrag în sala de repetiţie, în timp ce echipa pregăteşte detaliile pentru următoarea scenă. Sala seamănă cu o clasă de la şcoală, cu o tablă neagră, mese şi scaune. Interpreţii, încă îmbrăcaţi în hainele lor de la 1900, îşi verifică telefoanele mobile şi navighează pe Internet cu ajutorul laptopurilor de secol XXI.

Repetiţii şi reguli

Atmosfera este relaxată, iar actorii demonstrează că şi-au făcut „lecţiile“ la istoria din perioada pe care o recrează. „Pe atunci femeile se fardau cu praf de orez şi mâncau tenii pentru a slăbi. Şi noi suntem machiate cât mai natural, pentru a ne potrivi cu vremurile“, povesteşte Alina Grigore.

Pe tabla neagră, pentru a le reaminti lucrurile de bază, este lipită o listă de reguli de politeţe specifice vremii. „Când stau jos, femeile trebuie, pe cât posibil, să îşi ţină ascunse degetele mari de la mână“ sau „La salut, bărbaţii trebuie să-şi ridice pălăria, iar în prezenţa doamnelor şi domnişoarelor trebuie să aştepte ca mâna să le fie oferită pentru a fi sărutată“ sunt doar două reguli dintr-o listă întinsă pe trei pagini.

Actorul Gheorghe Dinică, interpretul Generalului Grigorie Vulturesco, repetă înainte de filmare

La un tur al platourilor, camerele şi saloanele din înalta societate se dezvăluie rând pe rând, dotate până la cel mai mic detaliu cu antichităţi, obiecte de recuzită cumpărate, găsie sau împrumutate. Camerele familiei Lăptaru, proaspăt îmbogăţită, sunt opulente, luxoase şi singurele dotate cu lumină electrică. Iatacul domnişoarei Polixenia Lăptaru este auriu, cu tapet fin, bijuterii şi pat cu baldachin.

Bucătăria este dotată cu lămpi, sticle cu forme specifice vremii, vase şi ustensile vechi, iar printre ele ies în evidenţă pliculeţe de plastic, viu-colorate, pline cu condimente, dar şi patul în care doarme bucătăreasa. Biblioteca conţine cărţi legate în piele, un ochean greu, de marinar, şi o pâlnie de gramofon.

Uliţa Mare este plină de negustori, îmbrăcaţi în port popular, încărcaţi de flori sau borcane cu miere, care pleacă spre casă, de copii care se plimbă cu mamele lor, din înalta societate, sau, dimpotrivă, din clase sociale sărace.

Zumzetul şi forfota figuranţilor completează tabloul unei artere aglomerate a Capitalei de la 1900, o lume fascinantă, cu reguli diferite.

Calea Victoriei de acum un secol, recreată în serial

Dacă plimbarea prin camerele doldora de antichităţi transmite senzaţia de călătorie în trecut, la ieşirea din platouri se dezvăluie o surpriză şi mai mare. De ambele părţi ale unui drum de piatră cubică se ridică imobilele de pe noua Uliţă Mare, denumirea folosită acum un secol pentru Calea Victoriei.

Imagini din trecut

Uliţa Mare, principala stradă a Bucureştiului de la începutul secolului al XX-lea

Munca la decorurile detaliate şi extrem de realiste, realizate de scenografa Oana Radu, a început încă din februarie. Câteva magazine sunt funcţionale: prăvălia modistei Caliopi (Anca Sigartău) şi brutăria sunt doar două dintre ele. În capătul Uliţei Mari este redacţia ziarului la care lucrează Aleco Calofesco (Alexandru Papadopol), un jurnalist misogin, dar cu influenţă în societate.
 
Printre obiectele de remarcat se numără tiparniţa, fotoliile comode de piele neagră, biroul cu maşina de scris, dar şi varianta vremurilor pentru laptopul de azi: o maşină de scris în miniatură, cu taste mai mici decât o unghie. În scrumieră sunt stinse două ţigări.