Trupa Firma, finalistă la MTV Europe Music Awards

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mâine seară, la Munchen, are loc finala importantei competiţii muzicale în care băieţii noştri concurează la categoria "New Sounds of Europe". O nouă trupă românească a reuşit să

Mâine seară, la Munchen, are loc finala importantei competiţii muzicale în care băieţii noştri concurează la categoria "New Sounds of Europe".

O nouă trupă românească a reuşit să intre în atenţia iubitorilor de muzică din Europa. Formaţia "Firma" cu piesa "Baby is crying" va reprezenta România la finala MTV Europe Music Awards, care va avea loc mâine seară la Munchen.

După o lună de emoţii, de temeri şi de speranţe - perioadă în care publicul a putut să voteze pe site-ul www.mtv.ro - trupa Firma se poate bucura în sfârşit că, graţie rezultatelor, este finalistă la MTV Europe Music Awards!

Cei cinci componenţi ai formaţiei înfiinţate în anul 2001 concurează cu piesa "Baby is crying" pentru categoria "New Sounds of Europe", o compoziţie lansată de ei după o pauză artistică de mai bine de doi ani. "Baby is crying" este prima piesă pe care băieţii au propus-o iubitorilor muzicii la revenirea pe piaţa showbizului, iar ea este inclusă pe albumul "Exit".

Rocca, adică solistul Daniel Marius Stoicea, este cel care joacă rolul de actor, scenarist şi unul dintre regizorii videoclipului pentru piesa cu care au fost nominalizaţi.

Votingul cel mai important abia de-acum începe! Poate fi accesat în continuare site-ul www.band.ro pentru a fi votată trupa Firma pe toate link-urile aflate pe homepage, până mâine, 1 noiembrie, la ora 21.00. Începând cu ora 21.00 votarea se va muta pe www.mtv.tv unde băieţii noştri vor duce cea mai importantă bătălie a voturilor!

Împreună cu reprezentanţii altor două ţări, cei cinci de la Firma se află la un pas de a fi câştigătorii categoriei "New Sounds of Europe", lucru care le-ar oferi şansa să închidă gala premiilor, care va avea loc mâine, la Munchen, cu un recital live.

Piesa "Baby is crying", primul extras pe single de pe albumul "Exit" produs împreună cu MediaPro Music, a fost repede îndrăgit de publicul din lumea întreagă. Acest fapt a făcut ca Firma să se numere printre finaliştii competiţiei în care, iniţial, au fost înscrise alte 20 de ţări.

"Din momentul în care am început să ne exprimăm artistic ca trupă, gândul ne-a stat numai la ce se întâmplă <> . Tot ce am făcut a fost în spiritul muzicii de calitate care se asculta în străinătate. Piesa <> este, cred eu, potrivită pentru ce aşteaptă cei din afara graniţelor ţării.

Reverenţe pentru cei care ne susţin în pofida celor doi ani de absenţă de pe piaţa muzicală", declară Rocca, solistul trupei Firma. Băieţii de la Firma au imensa dorinţă de a cânta numai ce îi reprezintă. Iată că alegerea lor s-a dovedit a fi şi un succes demn de Europa.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite