Topu’ lu’ Bendeac

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Top 5 enigme în spoturile publicitare

1 Fără discuţie reclama la vinul Babanu’ e cea mai de neînţeles. Deci namila aia vine, le ia vinu’ de pe masă şi le pune o sticlă de Babanu’. Apoi, unul din ăilalţi, complet înfricoşat, laudă vinul cel nou. Deci eu ce să înţeleg? Că produsul ăsta e atât de prost, încât îl poţi consuma doar de frică?

2 Reclama la mezelurile Matache Măcelaru. Faptul că Matache ăla e de o bădărănie fără margine şi că n-a auzit de expresia „clientul nostru, stăpânul nostru“ face din el exponentul comerciantului român. Bleah!

3 Nu am înţeles niciodată de ce în reclamele la detergenţi, ciorapii pe care mama copilului care vine de la fotbal îi bagă în maşina de spălat ies de-acolo împerecheaţi, împachetaţi şi uscaţi. Ce maşină de spălat are aia frate?!

4 Altă enigmă! Toate mătuşile din America au în geantă ditamai sticla de înălbitor?!

5 Care-i frate faza cu cerbul ăla din reclama de la bere. Un cerb şi un tip stau pe o pajişte şi cerbul cântă cu vocea lui Bănică. Aici, totuşi, cred c-am înţeles. Ăla din reclamă e, de fapt, Cerbul de Aur de la Braşov. Şi când a auzit că Bănică vrea 60.000 de euro pe un concert în festival, a luat-o pe câmpii (adică exact locaţia din spot) şi a început să cânte cu vocea Elvisului românesc.

Citiţi şi pe blog . Acest text este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite