Telenovela, în continuă schimbare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriel Corrado este unul dintre cei mai cunoscuţi actori de  telenovele  din lume
Gabriel Corrado este unul dintre cei mai cunoscuţi actori de telenovele din lume

Actorul argentinian Gabriel Corrado spune că telenovelele au evoluat, dar că poveştile de dragoste rămân „coloana vertebrală“ a acestor formate. Actorul, care a jucat în „Narcisa sălbatică“ (Antena 1), crede că acest serial poate concura oricând cu producţii similare din lume, pentru că are „o poveste bună şi actori extraordinari“.

Succesul serialului „Narcisa sălbatică", reflectat în faptul că postul Antena 1 a fost lider de audienţă în repetate rânduri, i-a determinat pe producători să continue povestea cu un nou sezon, difuzat din toamnă. După ce a avut un rol episodic în această producţie, Gabriel Corrado (50 de ani) va rămâne colaborator al echipei, în calitate de coordonator al scenariului, însă nu este exclusă o nouă apariţie „pe sticlă", ca invitat special.

În anii '90, când telenovelele sud-americane făceau ravagii în casele şi în inimile româncelor, starul din serialul „Perla Neagră" cucerea definitiv publicul feminin. Cine şi-ar fi închipuit atunci că actorul argentinian va ajunge să joace într-o producţie românească?

„Îmi place foarte mult România"

După o primă colaborare la telenovela „Fetele marinarului" (2009), unde a fost coordonatorul scenariului, Corrado a avut prima apariţie ca actor în „Narcisa sălbatică". Deşi a apărut în doar câteva episoade în rolul unui om de afaceri străin (Leonardo), care vizitează un bun prieten din România, actorul spune că a avut „o experienţă foarte interesantă şi extrem de constructivă". „Am colaborat foarte bine, m-am simţit extraordinar alături de echipa de la «Narcisa sălbatică»", spune Corrado.

Corrado, alături de Augusta Lazarov (stânga) şi de Alina Puşcaş (Narcisa) pe platoul de filmare al serialului  „Narcisa sălbatică“ 



„Îmi place foarte mult România, îmi plac oamenii de aici, am mulţi prieteni români", adaugă el. Originar dintr-o ţară în care telenovelele aproape că fac parte din patrimoniul naţional, actorul argentinian crede că aceste producţii pot fi realizate cu succes şi în altă parte decât în America de Sud. „Acum se fac telenovele în multe ţări din lume, nu doar în America Latină. Conţinutul a evoluat foarte mult, lumea s-a schimbat într-o manieră impresionantă şi ameţitoare, însă poveştile de dragoste au rămas coloana vertebrală a acestor formate. Există producţii bune şi mai puţin bune în toată lumea. «Narcisa sălbatică» are o poveste foarte bună şi actori extraordinari", crede starul.

„Nu m-am considerat un sex-simbol"

Dacă succesul actualei producţii de la Antena 1 se vede în audienţe, popularitatea lui Gabriel Corrado s-a măsurat, de-a lungul timpului, în numărul de admiratoare, iar în România sunt încă multe telespectatoare care suspină după „Omul mării". „Niciodată nu m-am considerat un sex-simbol, dar mă flatează că femeile suspină după mine", spune artistul, care nu crede că a fost considerat doar o formă fără fond, ci a fost apreciat pentru calităţile sale actoriceşti. „Trăiesc intens fiecare proiect în care mă implic ca actor şi, din fericire, am avut şi am mari oportunităţi profesionale. Mai mult decât să le demonstrezi celorlalţi, adevărata provocare se dă cu tine însuţi, să faci ceea ce îţi place cu adevărat şi să şi trăieşti din asta", susţine Gabriel Corrado.

De câţiva ani, starul este fascinat de munca din spatele camerelor de luat vederi, aşa că s-a implicat în mai multe proiecte ca producător sau scenarist. Însă nu refuză o provocare actoricească aşa cum s-a întâmplat cu un rol negativ în serialul „Malparida", după cum mărturiseşte: „M-a surprins că publicul era atras de El Almirantte, aşa se chema personajul, a fost genial. Îmi place să joc, iubesc actoria, dar totodată mă bucur mult de rolul meu ca producător, mă pasionează să creez poveşti".

În telenovela „Narcisa sălbatică", Gabriel Corrado a jucat alături de Augusta Lazarov, văduva lui Valeriu Lazarov, iar despre acesta din urmă actorul spune că a avut un rol important în cariera sa. „L-am cunoscut pe Valeriu la Madrid, în 1993. Era directorul general al Tele5 Spania, iar eu eram protagonistul telenovelei «Primer amor»,  o coproducţie Argentina - Spania. Când mi-a întins mâna să mă salute, am avut senzaţia că ne cunoşteam deja, iar la puţin timp mi-a propus să prezint un program de divertisment la Tele5 Spania, în prime time. Valeriu a fost o persoană foarte importantă în cariera mea şi un foarte bun prieten", spune Corrado.

Deşi are admiratoare în toată lumea, iar meseria sa este una solicitantă, starul reuşeşte să păstreze un echilibru între planul profesional şi cel personal, astfel că mariajul său rezistă de 22 de ani. „Nu există o formulă magică, dragostea şi respectul pentru celălalt sunt însă fundamentale. În orice cuplu apar şi momente de criză, dar simţul umorului este cheia", mai spune Corrado. 

În topul audienţelor pe luna mai

Sezonul al doilea al telenovelei „Narcisa sălbatică" se încheie la finalul acestei luni, urmând ca din toamnă serialul să fie reluat. Decizia a venit după ce producţia a înregistrat audienţe foarte bune de-a lungul acestui sezon. În luna mai, „Narcisa sălbatică" s-a menţinut pe primul loc în topul serialelor, cu un rating mediu de 5.6% şi o cotă de piaţă de 13.3%, înregistrate în rândul targetului din mediul urban, fiind singura producţie autohtonă din top trei seriale. Locurile doi şi trei au fost ocupate de „Dragoste şi pedeapsă" (Kanal D), respectiv „Legendele Palatului" (TVR 1).

"Niciodată nu m-am considerat un sex-simbol, dar mă flatează că femeile suspină după mine."
Gabriel Corrado
actor

"Mai mult decât să le demonstrezi celorlalţi, adevărata provocare se dă cu tine însuţi, să faci ceea ce îţi place cu adevărat şi să şi trăieşti din asta."
Gabriel Corrado
actor

Corrado, alături de Augusta Lazarov (stânga) şi de Alina Puşcaş (Narcisa) pe platoul de filmare al serialului  „Narcisa sălbatică“
Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite