Take That, cele mai mari vânzări din toate timpurile pe Amazon

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Take That, în formulă completă pentru prima oară în 14 ani
Take That, în formulă completă pentru prima oară în 14 ani

Take That a înregistrat cele mai mari vânzări în muzică din toate timpurile, pe site-ul Amazon, informează contactmusic.com. În același clasament, The Beatles şi Michael Jackson au ocupat locurile doi și trei.

În luna iulie a acestui an, Williams a făcut public faptul că se va reuni cu formaţia Take That, pe care a părăsit-o în 1995 pentru a se lansa într-o carieră solo. Cei cinci membri ai formaţiei Take That nu au mai cântat împreună de 15 ani, dar au lansat un nou album, intitulat "Progress", în luna noiembrie, transmite Mediafax.

Take That va porni într-un turneu în 2011, care include concerte în Marea Britanie, Irlanda, Italia, Danemarca, Olanda şi Germania.

Albumul "Progress", lansat în noiembrie, s-a vândut în peste 1,8 milioane de exemplare, care, adăugându-se vânzărilor înregistrate anterior de Take That, au adus trupa pop britanică pe primul loc în clasamentul vânzărilor de muzică de pe site-ul Amazon, de la înfiinţarea acestuia în 1998.

Membrii Take That s-au reunit în 2006, fără Robbie Williams, la aproape 11 ani de la destrămarea trupei. Gary Barlow, Jason Orange, Mark Owen şi Howard Donald au avut un enorm succes după reunirea trupei, iar albumul cu care au revenit pe scenă, "Beautiful World", s-a vândut în peste trei milioane de exemplare.

Următorul album, "The Circus", a fost vândut în peste 500.000 de copii în primele două săptămâni de la lansare, iar biletele pentru concertele din turneul lor de promovare s-au epuizat de fiecare dată în doar câteva minute.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite