Provocare montană pentru reporterii Realitatea TV

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cristian Zărescu, Ramona Solomon şi Petre Cătălin Fumuru, alături de o a patra voluntară, Lili, au demonstrat că au rezistenţă fizică la un concurs care a avut loc în iulie, în zona Padina din Masivul Bucegi.

Timp de două zile, jurnaliştii Realitatea TV au participat la concursul în care aproape 25 de echipe de la diferite corporaţii din toată ţara s-au întrecut în parcurgerea unui traseu montan. Echipa Realitatea TV a câştigat locul întâi, cu un avans de trei ore faţă de următoarea echipă, şi fără niciun punct de penalizare.

Cristi Zărescu, Ramona Solo­mon, Petre Cătălin Fumuru, căpitanul echipei, şi o voluntară au executat contra-cronometru probe dificile: ascensiune pe munte timp de 10 ore, escaladarea unui perete de aproape 50 de metri, traversarea unui versant pe tiroliană şi coborârea cu coarda. În plus, cei patru au parcurs un traseu de 15 kilometri cu bicicletele, au traversat un lac cu o plută fabricată chiar de ei şi au participat la un concurs de tras cu arcul.

Reporterul special Cristian Zărescu spune că nu a mai participat niciodată la un astfel de concurs şi că tocmai de aceea a fost foarte încântat că echipa sa a reuşit să câştige. „Organizatorii nu ne-au «păsuit» deloc şi au amenajat un traseu foarte greu pentru nişte oameni care nu fac mişcare frecvent. Dar tocmai pentru aceasta cred că merită toate laudele noastre“, spune Zărescu.

Căţărări şi tiroliană

image

În prima zi de concurs înviorarea s-a făcut cu apă rece de râu. Apoi, echipa a pornit pe un traseu periculos. Au urmat patru ore de mers încontinuu pe cursul unui râu, printr-un defileu îngust, prin peşteri şi cascade. Toţi concurenţii au avut un echipament obligatoriu - busolă, lanternă, haine şi bocanci de schimb. Însă, pentru că totul era contra-cronometru, n-au mai vrut să se schimbe. De fiecare dată când ajungeau la un punct de control li se nota timpul realizat şi li se dădeau indicaţii.

Echipele au traversat Canionul Horoabelor pentru a ajunge în Turnul Seciului. Acolo s-au căţărat pe munte, pe o stâncă de 43 de metri, s-au dat cu tiroliana şi apoi au coborât în rapel. „La o probă am avut de urcat un perete cam cât un bloc de 13 etaje. A fost groaznic, dar sunt fericit că nu am renunţat la nicio probă şi că le-am trecut pe toate cu bine. Mai ales că nu mă antrenasem înainte“, îşi aminteşte Zărescu.

Două nopţi la cort

A doua zi a fost la fel de obositoare. După un traseu de zece kilometri cu bicicleta, concurenţii au ajuns la Lacul Bolboci. L-au traversat pe plute confecţionate chiar de ei, din câteva scânduri şi două camere. „Cu pluta, responsabil a fost Petre. El a făcut încă de seara un plan pe care l-am respectat. El a fost arhitectul. A fost o plută bună, bine că ne-a ţinut“, a glumit Zărescu. După ce au trecut lacul, au mai avut de înfruntat o probă - tir cu arcul.

Concurenţii au petrecut cele două nopţi din timpul competiţiei la cort, iar trezirea se făcea în fiecare dimineaţă la ora 6.00. „Eu merg frecvent cu cortul la munte. Este superb. Confortul nu este acelaşi ca acasă, dar este ­supertare“, adaugă reporterul Realitatea TV.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite