Cele mai amendate vedete TV

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dan Diaconescu, Mădălin Ionescu şi Mircea Badea se numără printre cei care au atras cele mai multe amenzi pentru posturile la care lucrează. În perioada 1 ianuarie 2009 – 11 noiembrie 2009, Consiliul Naţional al Audiovizualului a dat amenzi în valoare de 1.119.500 de lei pentru posturile centrale de televiziune.

Citiţi şi:


Cel mai amendat canal este OTV, care a primit 26 de amenzi, în valoare de 340.000 de lei, urmat de Kanal D (185.000 de lei şi 10 amenzi) şi de Antena 1, cu 16 amenzi, totalizând 145.000 de lei.

Potrivit lui Răsvan Popescu, Preşedintele CNA, televiziunile plătesc anul acesta dublu pentru „scăpările“ angajaţilor sau ale invitaţilor. „La sfârşitul acestui an, cuantumul amenzilor va ajunge, foarte probabil, dublu faţă de anul trecut“, spune Răsvan Popescu.

Preşedintele CNA explică şi motivul pentru care instituţia pe care o conduce a luat astfel de măsuri. „Acest lucru se întâmplă pe fondul scăderii calităţii programelor, în contextul scăderii semnificative a veniturilor din publicitate.

Pentru posturile de televiziune şi de radio, criza economică a însemnat o scădere a veniturilor de 30 – 50 %, fapt care a condus la programe mai ieftine, facile, adesea bazate pe vulgaritate, conotaţii sexuale, violenţă şi aducerea în prim-plan a unor personaje bizare, uneori în tangenţă cu industria sexului“, spune Răsvan Popescu.

Cea mai mare amendă din istoria CNA

OTV, postul cel mai amendat în acest an, a primit cele mai multe sancţiuni financiare chiar din cauza propriului patron, Dan Diaconescu.

Acesta a încălcat mai multe reglementări ale Consiliului Naţional al Audiovizualului în emisiunea sa, „Dan Diaconescu Direct“, iar postul pe care îl conduce a fost amendat cu sume cuprinse între 10.000 şi 30.000 de lei. Pierderile nu par să-l afecteze foarte tare pe patronul televiziunii, care, recent, s-a mutat într-un nou sediu.

Pe locul al doilea în lista celor mai amendate posturi se situează Kanal D, care a primit cea mai mare sancţiune financiară dată vreodată de CNA: 100.000 de lei. „Artizanul“ acestei întâmplări a fost Luis Lazarus, care a prezentat într-una din ediţiile emisiunii sale imagini dintr-un film porno. Postul a mai fost amendat cu 15.000 de lei pentru o altă emisiune a lui Lazarus.

Top trei este completat de Antena 1, post amendat pentru încălcări ale normelor CNA în diverse producţii. „Acces direct“, emisiune moderată de Mădălin Ionescu, a adus Antenei 1 amenzi în valoare totală de 50.000 de lei, iar show-ul „Test de fidelidate“, prezentat de Ionuţ Adăscăliţei, a „uşurat“ bugetul cu 25.000 de lei. De asemenea, postul a mai fost sancţionat pentru diverse ediţii ale „Observatorului“ şi pentru „Un show păcătos“, moderat de Dan Capatos.

B1, sancţionat pentru emisiunea „naşul“

image

Mircea Badea, sancţionat pentru emisiunea „În gura presei“



Un caz aparte îl reprezintă DDTV, al doilea post din „portofoliul“ lui Dan Diaconescu. Cu un cuantum al amenzilor ce s-a ridicat la 100.000 de lei, DDTV a trebuit să plătească jumătate din această sumă pentru o neregulă mai puţin întâlnită în peisajul media. Canalul a fost amendat cu 50.000 de lei pentru că a transmis filme Warner Bros fără să deţină drepturi de difuzare.

Nu doar show-urile de tip taboid au atras amenzi pentru posturile de televiziune, ci au existat şi câteva emisiuni „serioase“ care au încălcat în acest an normele audiovizuale. Astfel, talk-show-ul „Naşul“, realizat de Radu Moraru la postul B1 TV, a atras cinci amenzi în valoare de 30.000 de lei, în timp ce emisiunea „Tănase şi Dinescu“, de la Realitatea TV, a adus postului două amenzi. Postul de ştiri Antena 3 a fost amendat de patru ori pentru emisiunea „În gura presei“, realizată de Mircea Badea.

La radio

Posturile de radio au avut anul acesta câteva derapaje sancţionate de CNA, suma totală a amenzilor ridicându-se la 132.500 de lei. Radio Zu şi Radio 21 conduc în topul amenzilor, cu 35.000 de lei, fiecare, urmate de
Radio Guerrilla, cu 32.500 de lei şi de Kiss FM, cu 17.500 de lei.

Publicitatea salvatoare

Deşi posturile TV sunt sanţionate în mod repetat pentru unele producţii, păstrează emisiunile respective în grilă deoarece obţin audienţe ridicate şi, prin urmare, aduc publicitate. Astfel, potrivit site-ului paginademedia.ro, emisiunea lui Mircea Badea a obţinut din publicitate în primele nouă luni din 2009 1,3 milioane de euro, cu o medie de 3.200 de euro pe ediţie.

Subiectele tabloide de la „Acces direct“ atrag telespectatorii în faţa micilor ecrane, iar media de încasări din publicitate este de 14.000 de euro pe ediţie, potrivit lui Petrişor Obae, editor paginademedia. De acelaşi succes se bucură şi show-ul lui Dan Capatos, care în primele nouă luni ale acestui an a atras publicitate în valoare de 880.000 de euro, faţă de 381.000, în 2008.

image

La sfârşitul acestui an, cuantumul amenzilor va ajunge, foarte probabil, la dublu faţă de anul trecut.

image


Răsvan Popescu
preşedinte CNA

image

Criza economică a însemnat o scădere a veniturilor, fapt care a condus la programe mai ieftine, facile, adesea bazate pe vulgaritate, conotaţii sexuale şi violenţă.

image


Răsvan Popescu
preşedinte CNA

image
Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite