Liana Stanciu, misiune îndeplinită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liana Stanciu, misiune îndeplinită
Liana Stanciu, misiune îndeplinită

Vedeta a adunat jumătate de milion de euro pentru copiii bolnavi de inimă. Campania „858“, prin care s-au strâns bani pentru înfiinţarea primei secţii de cardiochirurgie pediatrică din Bucureşti, se va încheia cu un concert susţinut de trupa Bere Gratis.

Mai citeşte şi:

Vedetele au „arici“ la buzunare
Liana Stanciu, în campanie pentru inima copiilor
Liana Stanciu:„Încerc să-mi implic cât mai puţin copilul, altfel cred că o să mă ţăcănesc”

Campania, a cărei imagine a fost Liana Stanciu, soţia lui Mihai Georgescu, solistul Bere Gratis, a adunat peste 500.000 euro, bani care vor fi folosiţi pentru dotarea Spitalului Marie Curie.

Concertul Bere Gratis, care va avea loc mâine, în Piaţa Revoluţiei, de la ora 18.30, este organizat de Centrul Cultural European Sector 6. Evenimentul va fi unul diferit de show-urile susţinute până acum de Bere Gratis, deoarece trupa va fi acompaniată de prima orchestră simfonică de suflători, Bucharest Wind Orchestra.

Prin acest concert, formaţia doreşte să le mulţumească tuturor celor care au donat bani la numărul special 858 sau care au contribuit la campania iniţiată de Asociaţia Inima Copiilor. Intrarea la eveniment este liberă.

Motivată de experienţele personale

Strângerea de fonduri a început la data de 1 aprilie, iar realizatoarea radio-TV Liana Stanciu a primit cu inima deschisă propunerea de a fi imaginea campaniei. Ea a ales să spijine această cauză profund impresionată de drama unui apropiat.
„A fost vorba despre un copil născut cu o malformaţie la inimă.

Părinţii au strâns rapid banii necesari unei operaţii în străinătate, însă copilul nu a mai rezistat. E ceva cumplit…“, a declarat Liana. „Mergând pe firul acestei întâmplări tragice, am aflat că există mult mai mulţi copii care mor, pentru că în România nu pot fi trataţi sau diagnosticaţi corect. În fiecare an mor aproximativ 1.000 de copii, din cauza bolilor de inimă“, a spus ea.

Bineînţeles, implicarea Lianei Stanciu a avut şi o nuanţă personală deoarece fetiţa ei, Teodora, a fost salvată în urma unei campanii. „Atunci când Teodora a fost bolnavă, au venit bani de la oameni pe care nu-i cunoşteam. Am o datorie faţă de aceşti oameni care m-au ajutat atunci şi fac acest lucru pentru că aşa simt“, a declarat realizatoarea radio. 

Cei 500.000 de euro adunaţi reprezintă suma minimă pentru înfiinţarea primului departament de cardiochirurgie pediatrică din Bucureşti, la Spitalul Marie Curie.

Donaţii de la vedete

În afară de Liana Stanciu, şi-au adus aportul şi alte vedete care au donat obiecte personale ce au fost vândute în cadrul unei licitaţii caritabile. Astfel, fostul pilot de Formula 1 David Coulthard a donat o pereche de mănuşi, Alexandru Arşinel a donat un tablou, actriţa Oana Pellea a contribuit cu volumul „Jurnal 2003-2009“, scris de ea, în timp ce Dan Chişu a donat vesta pe care a purtat-o când a făcut ocolul Pământului.

Totodată, zeci de mii de oameni simpli şi-au adus contribuţia la acest demers. „Bucuria cea mai mare a fost când am intrat într-o bancă şi o funcţionară mi-a spus că au venit mulţi bătrâni, care au donat câte cinci lei din pensia lor. Este o chestie extraordinară. Acestor oameni eu nu pot decât să le sărut mâna… Am rămas fără cuvinte“, a povestit vedeta.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite