Bărbatul care i-a furnizat Furadanul Mădălinei Manole: nu am ridicat nici acum banii pe acea comandă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sorin Urziceanu, timişoreanul care a vândut substanţa interzisă cu care s-a sinucis Mădălina Manole, a povestit cum a trecut ultimul an pentru el. Sorin Urziceanu (34 de ani), cercetat pentru trafic de stupefiante, este taximetrist. Goana după câştig rapid l-a făcut să rişte între 5 şi 15 ani de închisoare.

Sorin Urziceanu a fost în ultimele 12 luni în centrul unui întreg scandal generat de moartea Mădălinei Manole. În urmă cu un an, Urziceanu i-a vândut Bertei Slav, prietena artistei, o substanţă interzisă la comercializare în România, Furadan, care a fost folosită de cântăreaţă pentru a-şi pune capăt zilelor. Marcat de toate evenimentele ce au urmat după moartea artistei, Sorin a decis să acorde primul interviu jurnaliştilor de la „Adevărul".

image

CLICK AICI PENTRU GALERIEI FOTO CU SORIN URZICEANU

Foarte afectat de „scandalul Furadanului", spune că ultimul an a fost pentru el un chin. Calvarul a început odată cu fuga sa din ţară şi a culminat cu întoarcerea în România, când a fost arestat şi cercetat sub acuzaţia de trafic de stupefiante. Vânzarea de Furadan a fost, pentru o scurtă perioadă de timp, o modalitate de câştig rapid şi uşor pentru taximetristul Sorin Urziceanu. „Am fost îngenunchiat, am plâns, am fost în depresie, însă mi-am dat seama că viaţa merită trăită şi trebuie să răspund pentru ce am făcut. Nu vreau să pozez într-o victimă, însă sper să nu fiu un ţap ispăşitor", a declarat pentru „Adevărul" Sorin Urziceanu.

Lăcomie regretată

La o zi după moartea Mădălinei Manole, când a aflat de la televizor că vedeta a murit după ce a băut Furadan, Sorin Urziceanu a avut o bănuială că îl paşte ceva rău. „Cea mai mare greşeală a mea e că nu m-am interesat ce este Furadanul. Ştiam că se foloseşte în agricultură, dar am crezut că este legală comercializarea sa. Peste tot se găseau acele flacoane pentru tratarea culturilor. Am aflat că se făceau bani frumoşi din Furadan, de la un client. Mi s-a părut o modalitate bună pentru a-mi rotunji veniturile. Acum regret că m-am lăcomit", a mai spus Sorin Urziceanu.

Sorin Urziceanu spune că prima comandă a avut-o de la un client care a cumpărat nu mai puţin de cinci sticle. Urziceanu se aproviziona din Piaţa Iosefin, din Timişoara. O sticlă costa 100 de lei, iar el o vindea mai departe cu 200 - 300 de lei, în funcţie de client şi de atitudinea acestuia. „Dacă ştiam că fac un lucru ilegal, atunci nu mi-aş fi dat datele la firma de curierat cu care trimiteam flacoanele. Puteam să găsesc o serie de soluţii ca să rămân în umbră", susţine Sorin Urziceanu.

Berta Slav, o clientă nerăbdătoare

Cea care a procurat pesticidul ucigaş pentru Mădălina Manole a fost Berta Slav, o clientă obişnuită pentru timişorean, prietena artistei. Aceasta l-a sunat şi i-a spus că a aflat numărul lui şi oferta de pe un forum şi că are nevoie urgentă de Furadan. Întâmplarea face că în acea perioadă nu se găsea substanţa interzisă în pieţele din Timişoara, astfel că Berta Slav a revenit cu apeluri şi sms-uri mai multe zile la rând. În cele din urmă, substanţa periculoasă a ajuns la ea printr-o firmă de curierat, iar mai târziu Mădălina Manole murea.

Nici până în ziua de astăzi Sorin Urziceanu n-a mai ajuns în posesia banilor pentru acea  ultimă comandă. „Banii sunt şi acum la firma de curierat. Nici nu vreau să-i mai ridic. Nici nu ştiu dacă am câştigat măcar un leu din toată afacerea, mai ales după cât am plătit pentru avocat pe perioada cercetării penale. E clar că-mi regret fapta, dar nu mă consider un monstru", a mai spus Sorin Urziceanu.

De frică, urziceanu a fugit din ţară

Imediat după ce scandalul a luat amploare, iar timişoreanul a început să fie bombardat cu telefoane, acesta a decis că ar fi mai bine pentru el să plece din ţară. Unul dintre ultimele apeluri la care Urziceanu a răspuns a fost făcut chiar de la Bucureşti, din partea unuia dintre anchetatorii care cercetau circumstanţele morţii Mădălinei Manole.

„Am fost sunat şi întrebat dacă numele de Berta Slav îmi sună cunoscut. I-am spus poliţistului tot ce ştiam, i-am redirecţionat apelurile primite de la Berta, dar nu mi s-a spus în niciun moment să nu părăsesc ţara. Dacă ştiam că se va ajunge până aici, nu mai plecam în Muntenegru. Nu am vrut decât să am linişte. Mi s-a făcut frică. M-am simţit lipsit de apărare. Lumea asocia direct numele meu cu cel al Mădălinei. Cât timp am stat în Muntenegru, am urmărit evoluţia cazului.

Am muncit cu ziua prin vecini pentru că ştiam că o să am nevoie de bani. După câteva săptămâni de stat în Muntenegru am decis să merg la fratele meu, până în Spania. Puteam să rămân acolo, să-mi găsesc un loc de muncă şi să nu mă mai întorc niciodată. Am ales să-mi cumpăr un bilet de tren şi să mă duc la Bucureşti, după ce fosta soţie m-a sunat să-mi spună că s-a eliberat un mandat de arestare în lipsă", mai spune Sorin Urziceanu.

Timişoreanul acuzat că a vândut substanţa mortală către Berta Slav spune că săptămâna în care s-a aflat în arestul Poliţiei Capitalei a fost cea mai grea din viaţa lui. „Am întâlnit tot felul de oameni cărora le-am povestit motivul pentru care am ajuns lângă ei. Toţi mi-au spus că voi ajunge în libertate. Le-am spus tuturor că am o vină - aceea că nu m-am interesat ce este Furadanul. Eu am trăit din taximetrie, nu dintr-o reţea de trafic de substanţe interzise, aşa cum a susţinut o parte din presă. Vă spun sincer că nu vreau să mai intru într-un magazin de ierbicide", mai adaugă fostul taximetrist care a vândut Furadan.

Familia i-a oferit putere

„Cel mai mare neadevăr care s-a scris despre mine a fost că tatăl meu m-ar fi renegat. Printre puţinii oameni care m-au susţinut în ultimii doi ani se află familia mea. A mai apărut o minciună colosală, care spunea că am fost aruncat în stradă de soţie. În realitate, chiar şi după divorţ, cea pentru care am fost o viaţă întreagă soţ a stat lângă mine, m-a susţinut şi mi-a oferit puterea ca să trec prin tot scandalul cu capul sus. Le voi fi mereu recunoscător. Relaţia mea s-a schimbat foarte mult cu ei, am devenit mai uniţi", a mai spus timişoreanul.Sorin Urziceanu spune că în acest moment nu mai are planuri de viitor. „Viaţa mea se rezumă în acest moment la trezitul dimineaţa, mersul la locul de muncă şi aşteptarea datei de 6 septembrie, atunci când are loc primul termen al procesului", spune tânărul.

Moartea Mădălinei şi pedeapsa pentru vânzătorul de Furadan

Cântăreaţa Mădălina Manole (foto) s-a sinucis pe 14 iulie 2010, chiar în ziua în care ar fi împlinit 43 de ani. Artista a băut Furadan, substanţă deosebit de periculoasă. Tragedia s-a petrecut la locuinţa sa din localitatea Otopeni. Mădălina a intrat în posesia Furadanului prin intermediul prietenei sale Berta Slav, căreia îi spusese că socrii ei au nevoie de susbstanţa respectivă pentru grădină. Berta Slav a cumpărat substanţa de la Sorin Urziceanu. În acest moment, Urziceanu este cercetat sub acuzaţia de trafic de stupefiante, chiar dacă substanţa pe care el o vindea ilegal era un ierbicid periculos. În aceste condiţii, el riscă între 5 şi 15 ani de puşcărie.

image

„Legislaţia autohtonă este foarte vagă atunci când vine vorba de comercializarea de substanţe interzise. Codul penal nu prevede o pedeapsă cu închisoarea pentru această ilegalitate, ca atare decizia de cercetare sub acuzaţia de trafic de stupefiante este ciudată. Fapta nu este clar reglementată, astfel că acuzarea s-ar putea schimba", a spus avocata Mihaela Bondrilă.

Citeşte şi blogul lui Gerhald Ernst pe reţeaua Idei Libere: Televiziunile vor să monteze cameră web în mormântul Mădălinei Manole

image
image
image
image
Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite