Shakira, medaliată de ONU pentru ajutorul acordat copiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Shakira atrage atenţia asupra copiilor defavorizaţi
Shakira atrage atenţia asupra copiilor defavorizaţi

Organizaţiei Internaţionale a Muncii, agenţie ce ţine de ONU, i-a acordat Shakirei o medalie din pentru activitatea ei umanitară în scopul ajutorării copiilor din familii sărace. Shakira este ambasador UNICEF al bunăvoinţei.

Prin fudataţia pe care a creat-o, ea oferă hrană pentru mai mult de 6.000 de copii din familii sărace din Columbia. În plus, prin fundaţia ALAS, ajută şi copiii din America Latină.

De altfel, directorul Organizaţiei Internaţionale a Muncii, Juan Somavia, a declarat, în cadrul unei mici ceremonii organizate miercuri, la Geneva, că Shakira este "un adevărat ambasador pentru copii şi tineri", care depune un efort susţinut pentru ca aceştia să aibă aces la "o educaţie de calitate şi la dreptate socială".

În cadrul ceremoniei de primire a medaliei, Shakira a atras atenţia că politicile sociale, economice şi de mediu trebuie să ţină cont de viitor şi să se concentreze din acest motiv asupra copiilor şi a educaţiei pe care aceştia o primesc.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite