„Saga Amurg“, preferata poporului la People’s Choice Awards

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Al treilea film din „Saga Amurg", „Eclipsa", este marele învingător la Gala People's Choice Awards 2011, desfăşurată miercuri la Los Angeles, potrivit Reuters. Dintre premianţi au mai făcut parte Katy Perry şi Johnny Depp, dar şi serialele „Dr House" şi „Glee". Trofeele au fost decernate pe baza voturilor exprimate, pe internet, de peste 175 de milioane de oameni, un număr-record în istoria acestor premii, care i-au ales pe ar

Pelicula „Eclipsa" a ieşit învingătoare la categoriile „Filmul preferat", „Drama preferată", dar şi „Actriţa preferată". Titlul din urmă a fost obţinut de interpreta Bellei, Kristen Stewart, care a învins competitoare puternice, cu cariere mai bogate la Hollywood, precum Julia Roberts, Angelina Jolie şi Jennifer Aniston. „Actorul preferat" a fost desemnat Johnny Depp, pentru rolul Pălărierului nebun din pelicula 3D „Alice în Ţara Minunilor", regizată de Tim Burton. Depp a câştigat acest premiu pentru al doilea an consecutiv. Zac Efron a fost numit „Actorul
preferat sub 25 de ani", în timp ce Adam Sandler a fost desemnat „Actorul favorit de comedie", pentru rolul din comedia „Oameni mari şi fără minte".

„Dr House", două premii

În categoriile rezervate televiziunii, serialul „Dr House" a câştigat două premii: „Serialul dramatic preferat" şi „Actriţa preferată într-un serial dramatic", pentru Lisa Edelstein (interpreta doctorului Lisa Cuddy). Serialul muzical „Glee", câştigător al unui Glob de Aur şi al unui Emmy, a primit premiul pentru „Serialul de comedie preferat".

People's Choice Awards nu a fost la fel de productiv şi pentru Lady Gaga, care a fost învinsă de Katy Perry la două categorii muzicale: „Artista preferată a anului" şi „Celebritatea preferată a anului de pe internet". Cântăreaţa de muzică country Taylor Swift a fost câştigătoarea categoriei „Artistul preferat country". Majoritatea premiilor acordate sunt în neconcordanţă cu opiniile criticilor despre filmele sau serialele laureate. 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite