Roman Abramovici a ajuns la fundul sacului: îşi închiriază iahtul cu 1,25 de milioane de lire sterline pe săptămână

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu două piscine, două piste de aterizare a elicopterului, o sală de gimnastică, un salon de cosmetică, o sală de dans şi chiar un submarin ai ţine ocupat mult timp chiar şi pe cel mai pretenţios invitat. Nu însă şi pe omul de afaceri Roman Abramovici, care doar după şase luni de la achiziţionarea celui mai mare iaht din lume s-a săturat de viaţa "pe apă" şi a scos vasul la închiriat.

Magnatul rus, care a plătit pe iaht, în urmă cu jumătate de an, 300 de milioane de lire sterline, îl dă la închiriat cu 1,25 de milioane de lire sterline pe săptămână. Cei interesaţi îl pot închiria şi la zi, însă preţul ajunge, aproximativ, la 400.000 de lire sterline.

Cârcotaşii spun că patronul clubului de fotbal Chelsea a petrecut doar câteva ore la bordul iahtului "Eclipse" al cărui personal depăşeşte 70 de oameni şi are un sistem de apărare ridicat, placat cu armură şi dotat cu geamuri blindate.

image

Chiar dacă gradul de securitate depăşeşte orice aşteptare, cei care urcă la bord pot sta liniştiţi deoarece, în caz de atac, pot să o ia pe urmele lui James Bond şi să scape cu ajutorul submarinului, care coboară până la 50 de metri sub apă.

Abramovici s-a gândit când şi-a luat "bijuteria" şi la petrecerile private date pe iaht, când îşi ia alături cei mai buni prieteni: 15 dormitoare duble, saună, un ecran gigant pentru proiecţia filmelor şi muzicii, dar şi o lumină anti-aparate de fotografiat, împotriva paparazzilor.

Multimiliardarul, care mai deţine alte trei iahturi, şi-a comandat "Eclipse" în 2006.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite