Răzvan Fodor şi Octavian Strunilă, din nou la duel

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei doi actori, Răzvan Fodor şi Octavian Strunilă, au scăpat de eliminarea de la ediţia de vineri seară, însă notele acordate de juriu i-au condamnat la încă un duel săptămâna viitoare.

Această ediţie a reprezentat o premieră pentru emisiune, la duel luptându-se trei perechi în loc de două: Nicola, Răzvan Fodor şi Octavian Strunilă. Dintre aceştia, Nicola şi partenerul ei, Ştefan Giurgea, au primit cele mai puţine voturi din partea publicului şi au părăsit competiţia „Dansez pentru tine". Bucuria celorlalte două echipe dueliste, Răzvan Fodor şi Lena Rădulescu şi Octavian Strunilă şi Ella Dumitru, a fost de scurtă durată, pentru că tot ele au fost nominalizate să se întreacă la duel ediţia viitoare. Premiantele serii au fost echipele formate din Adela Popescu şi Alexandru Lica şi Paula Seling şi Tudor Moldoveanu, care au reuşit să scape cu fruntea sus de emoţiile duelului.

Aşa cum şi-au obişnuit telespectatorii, Adela şi Alexandru au strâns cele mai multe note de zece din partea juriului pentru dansurile serii: tango şi street dance, iar punctajul i-a clasat pe locul întâi. Cei doi au reuşit să-şi adjudece un punctaj total de 97,5 puncte. Şi Paula Seling şi Tudor au impresionat juriul cu două dansuri spectaculoase, fiind răsplătiţi şi ei cu note maxime de către juriu, acumulând 91 de puncte.

Brigitte Sfăt, dans caritabil

Pe parcursul concursului, nu numai concurenţii au fost cei care şi-au pus în practică paşii de dans învăţaţi în timpul repetiţiilor. Actorul Pavel Bartoş a „pus în scenă" o comedie în paşi de dans alături de coregrafa Doina Botiş, pentru colegul de scenă Răzvan Fodor. De asemenea, soţia lui Octavian Strunilă, Oana, i-a făcut o surpriză actorului: un dans contemporan, executat alături de coregraful Lilian Cărăuş. Iubita lui Ilie Năstase, Brigitte Sfăt, a urcat şi ea pe scenă alături de prezentatorul ştirilor Pro TV, Daniel Niţoiu.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite