Raluca Moianu crede în „Perechea potrivită“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Raluca Moianu revine la TVR 1 din 21 martie, unde va prezenta o nouă producţie, „Perechea potrivită“, o emisiune care dă şansa oamenilor de orice vârstă de a-şi găsi sufletul pereche.

În fiecare săptămână, trei bărbaţi şi trei femei se întâlnesc în platoul emisiunii „Perechea potrivită", încercând să se cunoască pe parcursul a trei zile. În acest timp, specialişti în psihologie, astrologie şi în comunicare nonverbală vor aprecia şansele lor de a forma cupluri.

Fără lacrimi

Raluca Moianu s-a identificat cu o emisiune de succes a Televiziunii Române, „Iartă-mă", produsă de Valeriu Lazarov, pe care a prezentat-o la TVR, timp de şapte ani, din 2000 până în 2007. „Sper ca de această dată telespectatorii TVR 1 să verse doar lacrimi de fericire. La «Iartă-mă» aveam parte şi de multă tristeţe", spune prezentatoarea TV. „Mi-am împărţit mereu viaţa între radio şi televiziune. Am avut însă norocul să fac lucruri care-mi plac şi să fiu iubită", a adăugat ea.

Raluca Moianu şi-a început cariera în 1994, la Radio Contact, unde a fost director de programe timp de aproape zece ani. Primul pas în televiziune l-a făcut la Soti, apoi a lucrat, în paralel cu activitatea de radio, la programele pentru copii de la TVR. Ulterior, Raluca Moianu a fost director de programe al postului de radio Magic FM, iar în octombrie 2008 a preluat funcţia de director de programe al Gold FM. În prezent, Raluca Moianu continuă să fie consultant la Gold FM. 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite