Raicu, debut de „efect“ în actorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Raicu, debut  de „efect“ în actorie
Raicu, debut de „efect“ în actorie

Primul episod din serialul „Efect 30“, cu Andreea Raicu în rol principal, va fi difuzat astăzi, de la ora 22.00, la Prima TV. Serialul spune povestea a patru prietene care se luptă cu alegerile dificile pe care le au de făcut la 30 de ani şi care încearcă să-şi păstreze prietenia veche de 15 ani.

„Efect 30“ reprezintă debutul în actorie al Andreei Raicu (32 de ani). Din distribuţie mai fac parte Ana-Maria Lazăr, Adriana Butoi, Mihaela Mihăescu, Dorian Boguţa, Adrian Ciglenean, Adrian Nicolae, George Remeş, dar şi Daniela Nane.

Citiţi şi:


În serial vor apărea ca invitaţi Bogdan Stelea şi Şerban Huidu. Producţia este regizată de Jacob Goldwasser.

Trei fete, trei poveşti

„Andreea este o actriţă în adevăratul sens al cuvântului. După proba pe care a dat-oam simţit că are talent pentru asta, dar nu m-am aşteptat să se descurce atât de bine“, a declarat Goldwasser la terminarea filmărilor.

În primul episod, Andreea Zăbavă, personajul interpretat de Andreea Raicu, împlineşte 30 de ani şi îşi sărbătoreşte aniversarea în barul preferat, împreună cu cele trei prietene ale sale, Vava, Laura şi Ruxandra.

Petrecerea marchează însă şi următorul pas în cariera ei. Andreea urmează să-şi depună candidatura pentru postul de redactor-şef al revistei pentru femei la care lucrează.

Prietenele o încurajează, dar nu acelaşi lucru se poate spune şi despre iubitul ei, Vlad, care ar vrea ca ea să ia o pauză şi să aibă împreună un copil. Andreea îşi depune însă dosarul fără să-i spună.

Vava, Laura şi Ruxandra trec şi ele prin situaţii diferite de-a lungul serialului. În primul episod veţi afla câteva detalii despre fiecare. Vava are un nou prieten, un student la Actorie mai mic cu 8 ani decât ea, şi are grijă de clientele de la cabinetul ei cosmetic.

La agenţia de publicitate unde lucrează, Ruxandra este enervată de un fotograf care îi desfiinţează o idee şi apoi îi cere o întâlnire. Îl refuză, dar mai apoi dă întâmplător peste el la o expoziţie. Laura, care este deja mămică, are o problemă cu soţul, Mircea, care munceşte foarte mult la spital şi nu reuşeşte să petreacă deloc timp cu ea şi copilul.

Detalii online Pe site-ul serialului, www.efect30.ro, puteţi găsi imagini de pe platourile de filmare, interviuri, dar şi piesele care compun coloana sonoră a serialului.

La lansare, Andreea a vorbit despre vârsta de 30 de ani

Petrecerea de lansare a serialului a adunat într-un club bucureştean actorii din distribuţie, vedete ale postului Prima TV, dar şi celebrităţi din diverse domenii.

Fie că au împlinit sau nu vârsta de 30 de ani (tema centrală a serialului), invitaţi ca Doina Levintza, Camelia Şucu, Ernest, Rocsana Marcu sau Malvina Cervenschi au ţinut să fie prezenţi la eveniment, aplaudând intrarea „în forţă“ a celor patru protagoniste, pe melodia „Hush Hush“, a trupei Pussycat Dolls. Andreea Raicu a vorbit despre vârsta de 30 de ani şi despre debutul ei în actorie.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite