Pussycat Dolls, fetele sexy şi foarte ocupate
0Trupa a terminat turneul european de promovare a celui mai recent album, „Doll Domination”, şi lansează un cover după o piesă de Oscar. Iar acum formaţia cântă în deschiderea concertelor lui Britney Spears.
Nicole Scherzinger, Melody Thornton, Jessica Sutta, Ashley Roberts şi Kimberly Wyatt, componentele trupei Pussycat Dolls, sau PCD, cum li se spune pe scurt, au anunţat că doresc să lanseze un remake după melodia „Jai Ho”, compusă de A.R. Rahman, piesă care a câştigat anul acesta Oscarul pentru cel mai bun cântec dintr-o coloană sonoră.
Compozitorul, care a semnat muzica pentru producţia „Vagabondul milionar”, s-a declarat mândru de colaborarea cu fetele de la PCD pentru o nouă versiune a piesei „Jai Ho”, intitulată în engleză „You Are My Destiny”.
Eşecul lui Nicole
Sfârşitul anului 2008 şi începutul lui 2009 nu se anunţau prea fericite pentru dansatoarele şi cântăreţele sexy. Cel
de-al doilea material discografic semnat Pussycat Dolls a primit recenzii negative din partea criticilor, care le-au ironizat pe fete pentru că s-au îndepărtat de tema centrală a precedentului album, adică sexul. Nici publicul nu a părut să se înghesuie să-l cumpere.
Toate acestea au venit pe fondul debutului solo dezastruos al lui Nicole. Aceasta a dorit ca, în paralel cu Pussycat Dolls, să se afirme şi în plan solo, însă a amânat lansarea albumului „Her Name Is Nicole” după ce niciunul din single-urile „Whatever U Like” şi „Baby Love” nu a intrat în Billboard Hot 100.
Ceea ce i-a mai şters din ruşine a fost succesul pe care piesele l-au avut în ţările din estul Europei, România şi Bulgaria fiind printre puţinele state unde Nicole a reuşit să atingă poziţii înalte în topuri. Tot în Europa de Est a prins foarte bine şi materialul PCD „Doll Domination”, devenit cel mai vândut album al casei de discuri Universal Music.
O altă membră a PCD care a încercat o carieră solo este Melody Thornton, care a colaborat cu rapperul Jibbs la piesa „Go Too Far”. Single-ul a fost lansat, însă, doar în Noua Zeelandă. La rândul ei, Jessica Sutta a cântat alături de Dave Aude şi, în 2007, a colaborat cu Paul van Dyk la piesa „White Lies”.
Foste dansatoare de striptease
Pussycat Dolls a fost iniţial o trupă de dans şi striptease. În 1993, Christina Applegate şi Robin Antin doreau să pună bazele unei trupe de dans care să presteze în localuri de lux şi la petreceri private. Primul show a avut loc în 1995, iar din trupă făceau parte 12 animatoare, care dansau cabaret.
Cu timpul, ele au început să activeze alături de cântăreţi cunoscuţi, iar în 1999, revista "Playboy" a publicat un pictorial incendiar cu ele. Succesul internaţional a venit, însă, atunci când Christina Applegate, Christina Aguilera şi Carmen Electra, care erau liderele trupei, au apărut în revista „Magazine”.
Din acel moment, Pussycat Dolls a stârnit interesul producătorilor muzicali, iar sub egida Interscope Records, trupa şi-a schimbat componenţa şi a devenit o formaţie pop. Singura fostă dansatoare care a participat la proiectul muzical a fost Carmit Brachar, care a părăsit, însă, formaţia după lansarea primului album.
Întrebată de ce nu s-a alăturat noii trupe PCD, Carmen Electra a spus: „Am fost membră a Pussycat Dolls timp de peste doi ani şi am participat la fiecare show. Nu am putut să intru în noul proiect muzical. Ar fi fost un sacrificiu prea mare pentru mine.”
În prezent, Pussycat Dolls înseamnă Nicole Scherzinger, fostă membră a trupei Eden’s Crush, Melody Thornton, Jessica Sutta, Ashley Roberts şi Kimberly Wyatt. De pe albumul de debut realizat de Pussycat Dolls, „PCD”, au fost lansate şase single-uri: „Don’t Cha”, „Stickwitu” (piesă nominalizată la Grammy, la categoria „Cea mai Bună Interpretare Vocală a unui Duet sau Grup”), „Beep”, „Buttons”, „I Don’t Need a Man” şi „Wait a Minute”.
Printre cei care au colaborat cu fetele s-au numărat Snoop Dogg, will.i.am şi Busta Rhymes. Cel de-al doilea material discografic, „Doll Domination”, a fost lansat în septembrie 2008, iar melodia „When I Grow Up” a ajuns în top zece în aproape toate clasamentele în care a fost inclus.
Cel de-al doilea single al albumului ar fi trebuit să fie „Whatcha Think About That”, însă, din cauza prezenţei slabe din SUA, single-ul a fost înlocuit cu „I Hate This Part”.
Apariţii provocatoare
Succesul Pussycat Dolls se datorează, în mare parte, imaginii adoptate: haine cât mai scurte şi mulate, piele cât mai la vedere şi apariţii scenice sexy şi provocatoare. Această imagine, pe fondul istoriei de dansuri exotice a trupei, le-a pus pe cele cinci fete de multe ori într-o lumină proastă.
În 2005, la MTV Europe Music Awards, Sasha Baron Cohen, care era amfitrionul show-ului, le-a prezentat în felul următor: „Vă rog să vă pregătiţi de masturbare. Următoarele care vor cânta sunt prostituate internaţionale care mai şi cântă.”
Acesta nu a fost, însă, singurul scandal. În timpul unui concert pe care Pussycat Dolls îl susţinea în Kuala Lumpur, în Malaezia, Ashley Roberts şi Carmit Bachar au fost fost surprinse în ipostaze mai mult decât indecente, lucru ce a dus la amendarea trupei pentru ţinută necorespunzătoare.
Pussycat Dolls a concertat şi în România pe scena festivalului CokeLive din 2007.