Prezentatoarea Oana Andoni a născut o fetiţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oana Andoni a devenit mamă pentru prima dată
Oana Andoni a devenit mamă pentru prima dată

Prezentatoarea Ştirilor Pro TV Oana Andoni a născut prin cezariană, ieri-dimineaţă, o fetiţă perfect sănătoasă. Ana Erica are o greutate de 3 kilograme,  o lungime de 50 de centimetri şi a primit nota 10 din partea medicilor, potrivit stirileprotv.ro.

„M-am gândit mult la clipa în care îmi voi putea ţine copilul în braţe şi pot să spun că este mai mult decât mi-am imaginat. Sunt copleşită de fericire în aceste momente, iar sentimentul pe care îl încerc nu se compară cu nimic din ce am trăit până acum şi nu voi uita niciodată momentul în care am văzut-o pentru prima dată. Vieţile noastre, a mea şi a soţului meu, sunt deja mult mai bogate şi putem să spunem că suntem pe deplin împliniţi", a declarat proaspăta mămică, extrem de emoţionată.

Ana Erica are camera ei

Oana şi soţul ei au ales două nume pentru micuţa lor. „Ne-am gândit să o cheme Ana, pentru că am vrut să aibă şi un nume de sfânt şi, în plus, este şi foarte apropiat de numele meu. Apoi, am ales Erica pentru că ne-a plăcut mult amândurora şi ni s-a părut simplu şi frumos", a mai declarat Oana Andoni. Micuţa Ana Erica are camera deja pregătită, amenajată în culori calde, astfel încât să fie luminoasă şi primitoare.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite