VIDEO Planeta Moldova, o „supernovă“ muzicală
0
Mitoş Micleuşanu a lansat recent albumul de muzică populară „Între patru scânduri“, fără să renunţe la stilul ironic şi umoristic care a consacrat trupa. Mitoş Micleuşanu, solistul formaţiei, vorbeşte despre noul drum pe care l-a ales în muzica populară, abordată în stilul caracteristic.
„Adevărul": De ce ai ales să cânţi alt tip de muzică populară?
Mitoş Micleuşanu: Muzica lăutărească îmi trezeşte nostalgie şi dor. Este o întreagă filosofie acolo. Atât de simplă uneori, muzica lăutărească poate fi mai complexă decât o simfonie. Dar asta depinde de ascultător. Poate generaţiile mai tinere nu simt asta, fiindcă sunt astăzi mii de ramificaţii muzicale, alternative, experimentale, industriale, indie. Dar fiecare îşi extrage „doza de contemplaţie" după propria percepţie, educaţie, pretenţie. Pentru mine ceea ce contează este metafizica muzicii, adică ceea ce se ascunde în spatele formaţiei, în spatele modului în care se manifestă. Dacă acolo nu e decât „biznis", mă lasă rece. Dacă pe lângă „biznis" e şi mesaj, e mai călduţ, dar dacă pe lângă cele două mai este şi viaţă atunci ne apropiem de formula ideală. Ne inspirăm de peste tot, iar uneori şi lipsa totală de inspiraţie, adică acel sictir nihilist cunoscut tuturor, poate fi o sursă ideală de inspiraţie.
Mai citeşte şi:
Chişinău: Concursul „Potcoava de Aur 2010” şi-a desemnat câştigătorii
Asculţi muzică populară? Ai artişti preferaţi?
Ador muzica lăutărească. Populară ascult rar. Artiştii preferaţi din domeniu sunt Dona Dumitru Siminică, Romica Puceanu, Maria Tănase, Nicolae Sulac. Iar muzica populară mi se asociază uneori cu muzica disco, deşi nu-mi displace. Se întâmplă să ascult muzică amuzant de proastă sau să mă uit la filme stupide. Toţi avem nevoie de un respiro, altfel ne „îmbâcsim" cu prea multă calitate. De asta spun că elitismul mi se pare un soi de „etalare forţată de virtuţi". Înainte mi se părea că dau bine când mă întreceam cu cineva în cele citite, văzute, ascultate. De parcă doream să-i demonstrez cuiva că nu sunt prost. Ei, tocmai asta e buba, prostia începe exact cu dorinţa de a etala înţelepciune, de a demonstra cumva că eşti inteligent. De fapt, relaxarea e mama înţelepciunii.
O să mergeţi în turnee cu Benone Sinulescu sau cu Mama şi fiul (Irina Loghin şi Fuego - n.r.)?
Pentru mine, ceea ce contează este publicul! Cu cât publicul este mai numeros, cu atât mesajul pe care îl transmiţi ajunge la mai mulţi. Dacă ar fi să aleg cu cine să merg în turneu, m-aş simţi împlinit alături de oricare artist care vine cu o viziune diferită asupra muzicii. Admir avangardele. Un artist în adevăratul sens al cuvântului este cel care se reinventează, care se transformă şi nu rămâne rigid la un stil care îi aduce bani şi nu mai are curajul să „dezamăgească" fanii... pardon, banii. Aşa e „artistul fricos", dependent de imagine. Nicio problemă, şi membrii Pink Floyd erau atenţi la imagine şi la sumele încasate, dar una e să creezi un curent şi alta e să lustruieşti cărările bătătorite de alţii. Ceea ce vreau să spun este că artistul trebuie să se redescopere, să tindă către o ieşire din trenduri, branduri, altfel nu va rămâne decât la faza de „biznis" şi e limitat. Limitat la el şi imaginea lui. Ori limitarea e condamnare la stagnare. Şi banii sunt importanţi, dar şi inovaţia. Adică fără avangarde n-ar fi arte!
Eşti basarabean, dar locuieşti în România. Merită să fii artist în România anului 2010?
Merită! România are nevoie de artişti, scriitori, regizori, muzicieni, gânditori. Fără ei societatea n-ar fi decât o adunătură de „trupuri industriale". Totul s-ar reduce la o robie în numele frigiderului şi am ajunge strict la condiţia gândacului. Noi trăim printre izvoare de creativitate, mai mult sau mai puţin latentă. Deocamdată avem puţini artişti care se exprimă total, dincolo de prejudecată şi modă. Încă mai funcţionează tot soiul de cenzuri interioare, frica de a nu fi înţeles greşit, ezitarea, preţiozitatea etc. Dar e de înţeles, încă n-am depăşit total perioada post-dictatorială, nu toţi artiştii au atins punctul de fierbere, unii nici măcar nu-l ating, rămân într-o zonă căldicică toată viaţa, dar puţini dintre ei se impun din punct de vedere istoric. Totuşi, eu simt că în România mocneşte ceva. Sunt convins că oamenii care ne fac văzuţi şi auziţi peste mări şi ţări nu s-au oprit la Bute şi Mungiu. Iar acasă, în Basarabia, acolo mocneşte şi mai tare. Adică simt că va veni ziua când va exploda o supernovă moldovenească şi va răsturna orânduirea asta plictisitoare! Par idealist? Nu par. Sunt!
Partea a doua a Planetei Moldova
Mitoş Micleuşanu, un artist lângă statuia lui Lenin
Florin Braghiş, cel de-al doilea membru al trupei Planeta Moldova, s-a retras din acest proiect muzical. Nu se consideră de profesie artist, ci are vocaţie de artist. „Cred că un proiect artistic, ca orice entitate temporală, are trei faze: naştere, desfăşurare, finalitate. Planeta Moldova a trecut prin toate aceste trei faze şi continuarea sa sub aceeaşi formulă nu mai reprezintă o provocare", spune Florin. Braghiş menţionează că „există mulţi artişti care nu înţeleg că le-a trecut vremea sau că s-a cam răsuflat ceea ce cândva prezenta interes". Florin este „arhitect software", după cum spune, adică programator. Locuieşte în Spania şi în Suedia şi lucrează, momentan, pentru compania Skype. „Cred că a trăi în diverse locuri ale lumii este un element esenţial pentru înţelegerea profundă a multiplelor forme de manifestare ale experienţei umane", spune Florin.
Se încarcă comentariile...
