Parfum de vedetă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Octavian Coifan, singurul parfumier român membru în Société Française des Perfumeurs, analizează creaţiile celebrităţilor autohtone. Designerii Cătălin Botezatu şi Adina Buzatu au lansat un paradox: parfumuri care le poartă numele, dar care nu au identitate. 

Anii '90 au adus românilor gustul libertăţii, dar şi mirosul celebrităţii. Chiar dacă Naomi Campbell şi Gabriela Sabatini n-au pus piciorul pe plaiurile mioritice, româncele au putut, totuşi, să „adulmece" celebritatea acestora prin parfumurile semnate de acestea.

Moda parfumului de vedetă nu aparţine secolului prezent, ci doar industria rezultată, este de părere Octavian Coifan, singurul român creator de parfum membru în Société Française des Perfumeurs, stabilit de şase ani la Paris.

„Acum 100 de ani, actriţe sau soprane ca Mary Garden îşi puneau numele pe parfumuri. Această tendinţă a existat în fiecare decadă a secolului XX, însă abia în ultima parte a devenit o industrie în sine, contribuind substanţial la averea, dar mai ales la imaginea vedetei, atunci când ea a părăsit treptat scena", spune Coifan.

Încercările Starurilor

Astăzi, parfumul semnat de o vedetă a devenit o industrie care stabileşte rangul celebrităţii. „Această industrie exclude amatorismul. Parfumul nu e un moft, e o industrie de milioane de euro, una dintre cele mai profitabile şi mai puţin afectate de criză. Personalităţile autohtone au intrat în această lume cu stângul, iar greşelile lor sunt elementare", punctează parfumierul despre celebrităţile din România care şi-au încercat norocul în acest domeniu.

Cătălin Botezatu este cel mai recent exemplu care a vrut să aibă propria marcă olfactivă dedicată femeilor, denumită „B Fatale". „Cătălin Botezatu, cel mai cunoscut designer autohton, este dezamăgirea anului 2010 pentru mine. El acceptă lansarea în acelaşi timp cu Adina Buzatu şi de către acelaşi producător, (D&P Perfumum)", în acelaşi tip de flacon", spune Coifan. Parfumierul menţionează că astfel de similitudini petrecute în Occident au ajuns în instanţă, pentru că „identitatea produsului este sfântă".

„Lui Cătălin Botezatu nu îi lipseşte doar identitatea proprie produsului, dar el îşi declină în mod ciudat chiar unicitatea atunci când pe flacon apare numele producătorului", explică Octavian Coifan. La aceasta se adaugă tipul de caractere şi „cutia nefericită" a produsului care, potrivit expertului, anulează unicitatea produsului.

„Designerul vehiculează de 20 de ani o imagine de lux şi a fost atent la toate detaliile care ţin de propria persoană şi de glorificarea ei. Din păcate, a omis exact esenţa, întrucât parfumul lui nici măcar nu evocă luxul, darămite să-l reprezinte", concluzionează Coifan.

Mirosul succesului

Cătălin Botezatu şi Adina Buzatu, doi designeri care şi-au încercat norocul în industria parfumului  Foto: Marian Vilău



Parfumul „Trends" pentru bărbaţi al designerului Adina Buzatu este un alt produs apărut pe piaţă în acest an, realizat de acelaşi producător al parfumului lui Botezatu. „Ea nu a coborât deplorabil din laurii gloriei, ci a reuşit să devină dintr-un ilustru anonim o persoană foarte cunoscută care şi-a pus numele pe un parfum, care la rândul lui, îi va susţine imaginea", spune Coifan.

„«Trends» miroase ca un anume parfum în tendinţe, vandabil şi cunoscut, cu mult mosc dulce, elemente orientale senzuale, mirodenii şi lavandă, iar reclama o înfăţişează pe ea. Comercial, este cel mai onest demers. Adina Buzatu nu aspiră la statutul mesianic al designerului şi nici nu redefineşte luxul. Parfumul ei e simplu, exact ca munca pe care o prestează. Asta nu scuză însă greşelile de grafică pentru ambalaj şi cele de machiaj pentru reclamă", specifică el.

Octavian Coifan, omul care creează parfumuri la comandă pentru personalităţi, nu vede un viitor strălucit pentru industria parfumieră din România. „Vedetele autohtone nu au capacitatea sau posibilitatea de a lansa parfumuri pentru că nu se pricep la asta. Această industrie nu poate fi improvizată din mers", spune Coifan.

„Piaţa e matură şi consumatorul e pregătit iar vedetele au un capital imens de imagine ce poate fi transformat în sume colosale. Din păcate, la fel ca în cazul aurului, valorificarea resurselor autohtone e complicată.

"Cătălin Botezatu, cel mai cunoscut designer autohton, este dezamăgirea anului 2010 pentru mine."
Octavian Coifan
parfumier

„J de la Janine", primul parfum de vedetă

image

Cântăreaţa, în ziua lansării parfumului



Designerul Janine, fosta soţie a lui Adrian Sârbu, a lansat în anii '90 „J de la Janine". „Un parfum verde, produs în Franţa, cu miros de măr precum spray-ul Roua de dinainte de '89 sau parfumul Diana de la Miraj. Nici că se putea o alegere mai proastă într-o perioadă în care românii, cu amintirea olfactivă proaspătă a comunismului, începeau să-şi cumpere parfumuri de la Paris, adunând salariile care altfel le-ar fi permis doar un alt deodorant verde, Favorit (Farmec)", spune Octavian Coifan.

Cu toate greşelile de începător, Coifan recunoaşte că Janine a fost singura care „a creat un produs de la A la Z cu un limbaj coerent, iar efortul este cu atât mai notabil cu cât el a fost realizat în anii în care lumea abia se dezmeticea la capitalism". Dar parfumierul vede în iniţiativa designerului o campanie pentru imaginea şi orgoliul personal.

„Megalomania reclamelor şi amplasările lor contrastau flagrant cu lipsa distribuţiei şi politica de preţ. Noţiunea însăşi de comerţ lipsea cu desăvârşire pentru că designerul nu a trăit niciodată din ce a creat", consideră acesta. „«J de la Janine», cu flaconul său tip Issey, a fost un parfum gândit pentru a fi văzut, şi nu pentru a fi cumpărat", conclude Octavian Coifan.

Flaconul lui Beyoncé, cel mai bine vândut în 2010

Momentan, piaţa din România este dominată de parfumuri mass market lansate sub marca unor vedete din Occident, în special din industria muzicală şi de film, cum ar fi cazul parfumului lui Britney Spears sau a lui Antonio Banderas.

„Avantajul unui parfum este că reprezintă o sursă impresionantă de venit şi un canal comercial cu totul nou. Un album se poate descărca ilegal de pe internet, însă un parfum bine făcut e un produs care se cumpără, se face cadou şi se foloseşte constant", precizează Octavian Coifan.

Spre deosebire de România unde industria nu există, Occidentul a învăţat drumul spre bani şi faimă. Pentru o celebritate de talia lui Beyoncé, parfumul care îi poarte numele este un pas în carieră imperios necesar.

72.000 de flacoane s-au vândut într-o singură oră în care Beyoncé a fost prezentă la lansare. „Heat" a înregistrat vânzări de peste trei milioane de euro după numai o lună de la apariţia pe piaţă. Printre cele mai bine vândute parfumuri de vedetă s-a numărat şi „Lovely", al actriţei Sarah Jessica Parker.

image
Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite