Ovidiu Ioncu "Kempes", fost solist Cargo: "Puteam să mă fac şi măturător în Australia"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce timp de şase ani a rupt toate legăturile cu muzica, cu Cargo şi cu România, Kempes se reapucă de cântat. Alături de muzicianul Tavi Iepan, Ovidiu Ioncu, fostul solist al trupei Cargo, a revenit în ţară şi înregistrează la Timişoara cu o formaţie care nu are încă un nume.

„Adevărul": Care au fost motivele pentru care ai părăsit România?

Kempes: Unul dintre motive a fost de natură financiară, dar ceea ce m-a convins definitiv a fost situaţia din trupa Cargo. Am fost foarte dezamăgit de direcţia muzicală abordată în ultimii ani de Cargo şi de fricţiunile interne. Rufele se spală în familie. Dar rufele din Cargo erau foarte murdare. Mi-a fost greu să mă hotărăsc să plec. S-a întâmplat un click. Nu am plecat ca artist. Şase luni nu am vrut să aud de muzică. Am fost extrem de decep­ţionat.

Supărarea a fost chiar aşa de mare încât să dai bir cu fugiţii?

Viaţa mea era trupa. Familia era trupa. Când nu aveam ce fuma, luam chiştoace de jos. După evenimentul nefericit, acel accident de motocicletă, s-a schimbat totul în relaţiile celor din Cargo faţă de mine. La început nu realizam pe ce lume eram. Am fost supărat, apoi am devenit decepţionat. Singurele momente plăcute erau cele de pe scenă. În rest, pentru ei eram o paria.

În cei opt ani nu ai dat niciun semn de viaţă. De ce te-ai izolat?

Trebuia să mă izolez. Mama soacră mi-a trimis un ziar în care m-au făcut troacă de porci. Că nevasta m-a dat afară din casă. Că stau sub poduri... Am văzut ziarul. Am zis că vin să-i împuşc. Nu am şters cu buretele. Repet, nu vorbesc mai mult despre asta pentru că rufele se spală în familie. Dar de ce trebuia să spună despre mine că nu sunt în stare de nimic? Înainte iertam şi uitam. Acum nu mai pot să fac acest lucru.

De ce tocmai Australia?

Australia a fost şi încă este o ţară excelentă din multe puncte de vedere. Pentru mine a fost ca şi când m-am născut a doua oară.  Am luat totul de la capăt, dar cu timpul m-am obişnuit. Am intrat în ritmul australian. Am căutat de lucru. Am găsit de lucru şi m-am apucat de treabă. Puteam să fiu şi măturător, nu aveam probleme.

Aici se ştie că ai lucrat ca zugrav la început...

Da, este adevărat, la început m-am angajat ca zugrav. Acum am propria mea companie de zugrăveli şi renovări.

Acum ai ajuns patron...

La început am furat meserie de la unul, de la altul. Acum sunt patron. Sistemul e cu totul altul. Acolo faci o firmă în zece minute. Îţi spun ce acte trebuie să ai, scurt. Aici, să începi o afacere mică şi insignifiantă, ai nevoie de 200 de acte. La fiecare ghişeu de 200 de ştampile şi de 200 de semnături. E stupid!

   

Vezi poze cu Kempes la revenirea în Timişoara după o pauză de şase ani

Ţi-a fost uşor să renunţi la muzică?

Uşor nu a fost să renunţ, dar la momentul acela a fost cea mai bună opţiune pentru mine şi familia mea. Până acum nu am avut nicio altă tentativă muzicală.

Cum e viaţa în Australia?

Viaţa în Australia este foarte diferită de cea de aici, este foarte liniştită, lipsită de stres. Singurele probleme mi le creează copiii. Când eşti tată, viaţa se schimbă radical, priorităţile se inversează. Cât despre oraş, ce-aş putea să spun? Este uriaş, curat, ordonat, liniştit, reflecţie a populaţiei de acolo. Locuiesc la Brisbane, unde viaţa socială este aproape zero. De la o scară de la 0 la 10, eu spun că e 2. Ca să mergi la un magazin, să-ţi faci aprovizionarea, trebuie să conduci uneori peste zece kilometri.

Cum te-ai întâlnit cu Tavi Iepan pentru acest proiect?

Nevasta mea, Simona, a fost anul trecut în România. A mers la concertul cu trupa Locatarii, într-un club din Arad. Proprietarul le-a spus celor de acolo că a venit şi nevasta lui Kempes. Din vorbă în vorbă s-a ajuns la varianta asta. Am luat legătura cu Tavi Iepan, care mi-a propus să revin în ţară să cânt. Am venit peste 15.000 de kilometri să cânt în România.

Ai mai fost o dată în România...

Am fost la Constanţa, acum şase ani. M-am şi dus la un concert cu Cargo. Nu am vorbit cu cei din trupă. Am fost doar spectator. Când a venit pauza, Adi Bărar a anunţat că fostul lor coleg se află acolo. Dar a ţinut să spună că nu o să cânt cu ei.

De ce nu ai mai venit de şase ani în România?

Pentru că vin de la capătul lumii. E prea departe şi nu aveam niciun motiv să vin. Am spus că vin doar dacă se şi întâmplă ceva.

Ce ne spui despre actuala trupă?

Nu avem încă un nume. Avem opt piese din perioada Cargo şi lucrăm la album. Printre piesele vechi se află „Povestiri din gară", „Buletin de ştiri", „Brigadierii", care au fost compuse de Tavi Iepan. Mai sunt piese care nu au apărut nicăieri. Eu nu am cântat de opt ani, nu ştiu cum o să fie. După prima zi am zis parcă nu e aşa de rău. Am tras opt piese într-o săptămână.

Cine sunt membrii trupei?

Tavi Iepan, Matthias Lange, chitarist de la Metalium, din Germania, din Hamburg. Adi Popescu, ex-Cargo, absolvent School of Audio Inginering, de la Paris, care face soundul trupei. Florin Cvaşa, la tobe, Cristi Podratzky ex-Abra, Pro Musica, Poems for Laila (Germania) şi backround vocal: Iasmina Feniaţ, Deian Feniaţ şi Mirela Iacob.

Ţi-a rămas pasiunea pentru motoare?

Fascinaţia pentru motoare rămâne pe viaţă. În Asutralia e altceva. Acolo, toţi au grijă de motociclist pe şosea. Cea mai mare problemă este mentalitatea românului. Când aceasta se va schimba, vor veni şi schimbările din ţară. M- am născut aici, sunt român. În 20 de ani ar fi trebuit să simţi schimbarea. Din păcate, nu se simte!

"Am fost foarte dezamăgit de direcţia muzicală abordată în ultimii ani de Cargo şi de fricţiunile interne. Rufele se spală în familie. Dar rufele din Cargo erau foarte murdare."
Ovidiu Ioncu „Kempes"

image
image
image
image
Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite