Oana Paveluc: "Presimt că voi intra în topul celor mai frumoase femei din lume"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miss Universe România, braşoveanca Oana Paveluc (19 ani), crede că are şanse mari de a intra în finala care va avea loc luni noapte, în oraşul american Las Vegas.

"Cu câteva ore înainte de defilare am avut repetiţii şi am greşit aproape tot. Tocmai acele greşeli cred că m-au ajutat să mă descurc bine în faţa juriului. Dacă la început am fost stresată să nu greşesc şi în prezentarea oficială, atunci când a trebuit să urc pe scenă mi-am spus: «Fie ce o fi!». Şi a fost bine", a povestit Oana.

Vezi aici GALERIE FOTO şi VIDEO cu participantele la Concursul Miss Universe 2010.

Mai citeşte şi:

VIDEO Fotografii topless la Miss Universe

După o prestaţie reuşită la semifinală şi o seară agitată, Oana a reuşit să se odihnească. Ea a povestit că, înainte de semifinala din această dimineaţă, relaţiile dintre concurente s-au alterat, iar majoritatea fetelor au devenit extrem de competitive, certându-se una cu cealaltă.

"Presimt că voi intra în topul celor mai frumoase femei din lume. Totuşi succesul de pe scenă a fost umbrit de ceea ce s-a întâmplat în culise. Dacă până atunci toate ne-am comportat ca nişte prietene, apropierea semifinalei le-a transformat pe unele radical. Am avut parte de tot felul de şicane, de la piedici până la un ton agresiv în vorbire din partea colegelor mele", a explicat Oana. "După defilare au redevenit prietenoase, dar tot mi-au lăsat un gust amar. Astăzi avem din nou repetiţii şi cred că îmi voi vedea din nou părinţii. Asta mă va ajuta cu siguranţă, mai ales că îmi e un dor teribil de toţi de acasă. "

Mike Costache, preşedintele Miss Universe România, a declarat că defilarea Oanei a fost una reuşită, chiar dacă la repetiţia generală o dăduse în bară şi greşise toţi paşii. Cea mai frumoasă fată din România nu s-a lăsat intimidată de greşeli şi a reuşit să defileze cum trebuie în timpul show-ului.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite