Marius Mihalache şi fiul, de la ţambal la tobe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Artistul are două mari iubiri: ţambalul, instrumentul care l-a făcut celebru nu doar în România, şi fiul său, Lorin, care îi urmează pasiunea pentru muzică. La doar 10 ani, acesta e pasionat de pian şi tobe.

La 3 ani, Marius Mihalache a avut primul contact cu ţambalul. „La această vârstă, tatăl meu îmi testa aptitudinile muzicale. Am început cu pianul, dar la 7 ani am început să studiez ţambalul. Aveam prin casă instrumente de tot felul, dar ţambalul mi s-a părut cel mai jucăuş: luai nişte beţe, loveai în ceva şi ieşeau nişte sunete - spre deosebire de tobe, care nu scoteau sunete, ci doar ritm. Tobele nu m-au atras, vioara era prea cuminte pentru mine, iar pianul mi se părea foarte greu. Ţambalul a fost cel mai accesibil şi îmi satisfăcea toate curiozităţile de copil“, declară Marius Mihalache despre începuturile carierei sale de instrumentist.

„Tatăl meu cânta la vioară, unchiul la acordeon, un alt unchi cânta la pian, altul la contrabas. La noi în casă, totul se transforma în muzică. Până şi discuţiile sfârşeau cu şi despre muzică“, îşi aminteşte.

Îşi protejează copilul de capcana succesului

Povestea se repetă şi în prezent: Lorin, băiatul calcă pe urmele tatălui, bunicului şi unchilor. Elev în clasa a IV-a la o şcoală particulară, Lorin simte muzica şi ritmul, urmare a unei bogate moşteniri genetice, dar şi al studiului zilnic al pianului şi al tobelor.

„După ce a apărut la emisiunea lui Cătălin Măruţă („Happy Hour” de la PRO TV, n.r.), multe televiziuni m-au sunat să vin cu Lorin la emisiunile lor. I-am refuzat pe toţi. La 10 ani, un copil ar putea să cadă foarte uşor în capcana succesului de moment, construit pe rating şi audienţă, nu pe muncă şi valoare. Dar l-am luat cu mine la concerte - la Bucureşti şi la Madrid - ca să se obişnuiască cu stresul scenei, cu apariţiile în faţa publicului. Nu vreau să îl bag în faţă, să-i schimb valorile, să creadă că este în centrul atenţiei“,  se confesează Marius Mihalache.

„L-am scos de la Liceul «George Enescu», unde a fost până acum. Din clasa a V-a va merge la «Dinu Lipatti». Muzica este un domeniu foarte dificil, cu ştachetă foarte înaltă, când îl priveşti de sus. Cu cât studiezi mai mult, cu atât este mai greu şi orizontul se lărgeşte mai mult. Un copil care vrea să facă muzică trebuie să lucreze dublu faţă de unul obişnuit. I-am explicat că, atunci când va ajunge la un anumit nivel, presiunea va fi foarte mare asupra lui. Când aveam 10-12 ani, eu studiam şi 10 ore pe zi“, mai spune Mihalache. Artistul a divorţat în 2007 de Mirela, mama copilului său.

image

Lorin, în vârstă de 10 ani, a moştenit talentul muzical din familie



„Deocamdată are pasiunile oricărui copil de vârsta lui: fotbal, bicicletă, role, înot, tot ceea ce înseamnă consum de energie. Dar toate discuţiile mele cu el conduc inevitabil la muzică. ­M-aş bucura să urmeze drumul muzicii. Niciodată nu-l forţez şi nici nu îi impun ceva. Între noi este o relaţie de prietenie. De altfel, nici nu fac pe profesorul de muzică cu el, doar îl corectez uneori. El vrea să studieze ţambalul, dar ­i-am explicat că şi eu tot cu pianul am început“, povesteşte Mihalache.

Artistul, care va lansa un proiect muzical împreună cu Delia - muzică românească în manieră modernă - pregăteşte în paralel un album care conţine 15 piese clasice interpretate la ţambal din Mozart, Verdi, Strauss şi Beethoven: „Este gata, dar aştept un moment potrivit, nu vreau să se suprapună peste albumul la care lucrez cu Delia.“

Face muzică de film

În acest moment se ocupă de realizarea coloanei sonore la un film despre care spune conspirativ: „Încă nu ştiu dacă pot vorbi despre această peliculă.“ Marius Mihalache a realizat muzica la filmele „Filantropica“ (regia Nae Caranfil), „Garcea şi oltenii“, „Marilena“ (regia Mircea Daneliuc), serialul „La urgenţă“ şi telenovela „Clanul Sprânceană“. „«Filantropica» a fost filmul meu de debut. Într-o zi m-a sunat Nae Caranfil şi mi-a zis: «Marius, eu fac filmul, tu faci muzica». M-a încărcat cu o responsabilitate imensă, nu ştiam nimic despre muzica de film, dar îmi doream să fac aşa ceva. Nae, având o încredere totală în mine, mă făcea să mă simt extrem de încărcat. Am plecat din Bucureşti la munte, m-am izolat şi am reuşit să compun foarte multe teme.“ Într-o singură lună, Mihalache a compus 40 de melodii pentru „Filantropica“ lui Nae Caranfil.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite