Mihai Mărgineanu îşi deschide „Bazar Bizar“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cântăreţul Mihai Mărgineanu îşi face debutul ca prezentator de televiziune în această seară, la postul B1 TV, de la ora 21.00, cu emisiunea „Bazar Bizar".

„O alternativă a programelor de divertisment care invadează acum media, o emisiune-pamflet pentru oameni deştepţi", asta promite artistul să ne ofere în fiecare sâmbătă, de la ora 21.00.

Mai citeşte şi:

Televiziunea B1 TV are faţă nouă

În noua emisiune, Mărgineanu ia „Neuronii la control!", stă „La o Margine de râs" şi dă „Interzis proştilor!", acestea fiind doar câteva dintre rubricile permanente. Despre cea din urmă, cântăreţul spune că „reprezintă de fapt parola de acces în emisiune, felul echipei cu care lucrez de a spune «Vizionare plăcută!».

Umor de calitate

Fără trenduri, obsesii sau manii, cu muzică bună şi invitaţi de spirit din muzică, teatru şi alte arte, prezentatorul mizează pe normalitate şi încearcă să adune la un loc oameni care gustă umorul de calitate.

Optimist, crede că va putea fura din audienţele posturilor care transmit emisiuni de tip tabloid, cu mult circ şi gâlceavă, pentru că „oamenii s-au cam săturat de tabloidizarea forţată din ultimii ani, iar eu mizez pe umor de calitate, pe invitaţi autentici şi pe momente concepute să resusciteze şi genuri strămoaşe în haine trendy: musicalul, cupletul, pamfletul muzical, epigrama, fabula, teatrul pantomimic, stand-up comedy".

Fiecare ediţie a emisiunii va avea o temă principală, de obicei ancorată într-un subiect de actualitate. Se va vorbi despre „prostia omenească", dar şi despre bani, parveniţi, provinciali sau viaţa boemă. Alături de mari artişti şi trupe din showbiz-ul românesc, la fiecare ediţie va fi invitată o personalitate din diverse domenii: literatură, medicină, sport, politică, economie.

Fanii cântăreţului trebuie să ştie că televiziunea nu va prejudicia în niciun fel activitatea sa artistică. „Cea mai mare plăcere a mea este cântatul. Faptul că publicul meu se bucură când îi cânt, înseamnă că am noroc. Iar norocul este ceva nobil, nu trebuie irosit pe prostii, aşa că nu voi renunţa niciodată la cântat", susţine cântăreţul pe care îl „iubeşte femeile". Mărgineanu va lansa un nou album pe 2 octombrie, când va împlini şase ani de la prima „descălecare" în showbiz.

"Oamenii s-au cam săturat de tabloidizarea forţată din ultimii ani, iar eu mizez pe umor de calitate şi pe invitaţi autentici.''

Mihai Mărgineanu
prezentator

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite