Michael Jackson a avut trei stopuri cardiace în ultimele 18 luni - mărturie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Michael Jackson a avut trei stopuri cardiace în ultimele 18 luni - mărturie
Michael Jackson a avut trei stopuri cardiace în ultimele 18 luni - mărturie

Potrivit unei surse citate de revista americană National Enquirer, au existat cel puţin trei cazuri în care inima cântăreţului Michael Jackson s-a oprit în cele 18 luni care au precedat moartea sa.

"Cunosc cel puţin trei cazuri în ultimele 18 luni în care Michael a murit, înainte ca doctorii sau bodyguarzii să-l aducă înapoi la viaţă. Două dintre aceste evenimente au avut loc în 2008 şi au avut de-a face cu medicamentele. Odată au trebuit să-i golească stomacul, iar altă dată să-i facă resuscitare cardio-pulmonară", a povestit sursa.

Potrivit National Enquirer, "la un moment dat, după ce medicii au reuşit să-l trezească, Michael a spus că murise şi că fusese în Paradis, unde se simţea foarte bine. De asemenea, a mai afirmat că a fost cea mai amuzantă experienţă din viaţa sa, să vadă cum arată lucrurile de partea cealaltă şi apoi să revină pe Pământ", mai scrie,

Michael Jackson a murit la 25 iunie 2009, cauza decesului fiind se pare folosirea abuzivă a unor sedative puternice.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite