VIDEO Marius Ţeicu: „Am vrut mai mulţi copii, dar nu s-a putut“

adevarul

Publicat: 17.03.2011 07:21

Ultima actualizare: 09.08.2022 13:05

Marius Ţeicu a găsit mereu echilibrul între viaţa de familie şi cea de artist. Are o singură fiică, dar se bucură de cei doi nepoţei, Andrei şi Casandra. Compozitor, interpret, profesor sunt atributele care îl recomandă pe Marius Ţeicu (65 de ani) pentru elita muzicii uşoare. Acum, artistul se regăseşte mai mult în postura de bunic.

„Adevărul": La ce lucraţi acum?

Marius Ţeicu: Mă ocup de pregătirea câtorva copii talentaţi care participă la diverse festivaluri naţionale şi internaţionale. De curând am terminat musicalul „O premieră furtunoasă", pe un libret de Octavian Sava, spectacol care se joacă la Teatrul „Constantin Tănase" din Bucureşti.

Vorbeaţi de copii talentaţi. Ce părere aveţi despre concursurile gen „Megastar" şi „Românii au talent"?

Din păcate, mulţi dintre ei dispar după aceea, pentru că foarte puţini sunt interesaţi să-i preia pe aceşti tineri şi să facă ceva cu ei. Despre unii, cum e Cătălin Josan, de exemplu, se mai aude câte ceva. Dar sunt tineri care câştigă pe la Mamaia sau la alte festivaluri şi nu mai fac nimic ulterior.

De ce?

Ar trebui întrebaţi cei de la casele de producţie, impresarii... Degeaba îi place unui compozitor un artist şi îi dă acestuia o piesă bună, pentru că după aceea artistul respectiv nu are unde se duce. În ultimii ani s-a marşat pe câteva genuri, mai ales dance şi house, pentru care se foloseşte mult computerul. Iar după părerea mea, dacă nu cânţi live, n-ai ce să cauţi în muzică. Însă încet-încet aceşti „cântăreţi" au mai dispărut. Dar cu o floare nu se face primăvară.

I-a „cernut" criza?

Criza a afectat piaţa muzicală din România. Se cumpără mai puţine CD-uri. Posturile radio şi TV plătesc mai puţin sau chiar deloc pentru drepturile de autor ale operelor muzicale pe care le folosesc în emisiuni. Oamenii nu mai au bani, bugete pentru concerte, spectacole, festivaluri. E mare păcat că Cerbul de Aur s-a anulat şi anul acesta. E păcat că multor copii talentaţi nu li se dă o şansă.

Apropo de copii, povestiţi-mi despre copilăria dumneavoastră.

M-am născut la Reşiţa, dar familia mea s-a mutat la Timişoara când eu aveam doi ani. Pentru că părinţii mei cântau amândoi la Filarmonica din Timişoara, în cor, eu mi-am petrecut copilăria la repetiţii. Aşa că la şase ani ai mei m-au dus la şcoala elementară de muzică. Toţi colegii mei cântau despre pisicuţă şi căţeluş, iar eu eram cu Simfonia a 9-a de Beethoven. Pian făceam deja de la cinci ani. Pentru liceu, însă, părinţii mei aveau alte planuri, voiau să-mi aleg o meserie serioasă: doctor, inginer. Aşa că m-au obligat să dau examen la Liceul de cultură generală.

V-a afectat?

La două luni după admitere, directoarea i-a chemat pe ai mei la şcoală să-i întrebe ce e cu mine, că absentam de o săptămână. Au rămas sideraţi, pentru că eu am fost un copil extraordinar de cuminte. Ce făceam? În loc să mă duc la liceu, mergeam în parc şi plângeam. Voiam la liceul de muzică. Părinţii mei au fost şocaţi să afle acest lucru, iar după ce am terminat primul an m-au transferat la Liceul de muzică, unde am făcut oboi. I-am terorizat pe vecini cu repetiţiile mele. Cam asta a fost copilăria mea, am studiat. Copiii băteau mingea afară şi strigau după mine să vin la fotbal, iar eu eram când la pian, când la oboi. Bine, mi-a plăcut şi fotbalul şi jucam la şcoală, praf îmi făceam sandalele.

Aţi venit apoi la facultate, în Bucureşti.

Am venit opt inşi să dăm examen aici şi am intrat toţi opt. Liceul de Muzică din Timişoara a fost un liceu cu profesori extraordinari, a dat multe personalităţi, de la Petre Magdin la Titus Munteanu. Era a doua oară când veneam în Capitală şi mi-aduc aminte că impactul a fost major: Gara de Nord mi s-a părut cel mai zgomotos şi agitat loc pe care îl văzusem până atunci. Am vrut să mă întorc în Timişoara. Dar m-am acomodat repede.

Cum a fost viaţa de student?

Am stat la cămin, ca orice copil cu mijloace financiare mai puţine. Părinţii mei divorţaseră la sfârşitul liceului şi eu eram singur cu mama, care o ducea foarte greu. Norocul meu a fost că aveam bursă, aşa că puteam să stau la cămin şi să mănânc la cantină. Însă nu aveam bani şi de multe ori îmi vindeam cartela de masă ca să mai pot invita câte o domnişoară în oraş.

Ei bine, pentru că nu mai aveam cartelă, mai chiuleam de la ultima oră de curs şi mergeam să ajut la bucătărie, unde obţineam câte un supliment - o ciorbă lungă , orez sau cartofi , că la carne erau porţiile numărate. Când plecam de acolo luam mai multe felii de pâine neagră, le puneam noaptea pe calorifer şi le lăsam să se usuce la căldură. Erau aşa de bune şi crocante dimineaţa... Şi fumam Carpaţi pe vremea aceea, că doar de asta aveam bani. Când am terminat facultatea aveam deja ulcer. Am dus-o greu până în anul patru.

Ce s-a întâmplat atunci?

Aveam o trupă în care cântam şi am început să câştig primii bani din muzică. Cântam sâmbăta şi duminica pe la casele de cultură de ne ieşeau ochii din cap. Am mai scutit-o şi pe biata mama de la cheltuieli. Îmi amintesc că îmi trimitea bani de pantofi şi eu îi cheltuiam pe altceva. Aveam nişte pantofi perforaţi, le puneam carton în talpă să astup găurile. Chiar dacă viaţa de student a fost mai grea, existau compensaţii. În primul rând, eram tânăr. Şi când eşti tânăr şi sănătos, iei lucrurile mult mai uşor. Dar, după cum spuneam, începusem să cânt într-o trupă, în Bucureşti, iar în vara lui '65 ne-am mutat pe litoral. Deşi aveam nişte instrumente ca vai de ele, aveam mare succes: eram tineri, eram talentaţi - toţi eram de la Conservator - şi făceam show. Restaurantul în care cântam era arhiplin în fiecare seară. În 1968 eram deja la celebrul bar Melody din Mamaia.

Care e cea mai mare satisfacţie dintr-o carieră de peste patru decenii?

În 2003 am fost într-un turneu în Germania, împreună cu Angela Similea. După un spectacol au venit pentru autografe românii stabiliţi acolo, iar unul dintre ei avea un disc de vinil, care se numea „Flacăra nestinsei iubiri". Pe copertă era o poză cu mine şi Angela, dar nu vă spun cum arăta, cât de mototolită şi murdară era. Omul acela mi-a povestit cum a fugit din ţară, pe vremea lui Ceauşescu, şi a trecut Dunărea într-un cauciuc de camion. Atunci când a plecat de-acasă a luat cu el într-o pungă actele, câteva haine şi discul acesta. Îmi vine să plâng şi-acum (lăcrimează). E vreo satisfacţie mai mare decât asta?

„Rodica a venit cu mine în turnee"

De soţia dumneavoastră v-aţi îndrăgostit la prima vedere...

Pe Rodica am cunoscut-o în 1974, abia ce mă întorsesem de pe vapor, unde am cântat şase luni. Fac o paranteză ca să ajung la întâlnirea noastră. A fost un concurs în Bucureşti la care au participat 200 de trupe şi a fost selectată formaţia în care cântam eu. Am văzut America de Sud, Africa, toată Europa, era prima dată când ieşeam din ţară. După şase luni m-am întors. Pe vremea aceea, în anii '70, mulţi artişti români aveau contracte în străinătate, în special în Germania, dar se întorceau acasă. Erau rare cazurile în care rămâneau acolo. Eu şi soţia mea ne-am întâlnit în casa compozitorului Ion Cristinoiu, care fusese coleg de trupă cu mine, pe vapor. Rodica a intrat în cameră, s-a aşezat pe un fotoliu şi am rămas uitându-ne unul la altul câteva minute. Când ne-am dezmeticit, nu mai era nimeni în cameră, plecaseră toţi şi ne lăsaseră singuri. Cu soţia mea a fost dragoste la prima vedere, aşa ceva chiar există. Ne-am căsătorit în mai puţin de un an, apoi s-a născut fiica noastră, Patricia, care are acum 35 de ani.

Aveţi 36 de ani căsătorie. Cum v-aţi împărţit între viaţa personală şi viaţa de artist, care e una agitată, cum a rezistat mariajul dumneavoastră?

Atunci când m-am căsătorit, era nebunie mare cu spectacolele pe care le susţineam prin ţară, alături de Olimpia Panciu şi Mihai Constantinescu, în trupa Un trio formidabil. Venea poliţia călare la spectacolele noastre... Aveam câte două reprezentaţii pe zi. Rodica a venit cu mine în turnee. Fă ceva dacă mai poţi! (râde). Nici nu voiam să fac, eram foarte îndrăgostit.

Cum e bunicul Marius Ţeicu?

Ei, ăsta e subiectul meu preferat. Mi-au plăcut întotdeauna copiii, iar atunci când eram puşti, aveam grijă de copiii mai mici decât mine. Eu şi Rodica am vrut mai mulţi copii, dar nu s-a putut din cauze medicale. Însă acum avem doi nepoţei: Andrei, de 4 ani, şi Casandra, care tocmai a împlinit un an pe 8 martie. Suntem topiţi după ei. Până acum nu s-au dat în vileag cu muzica, dar au amândoi talent actoricesc. Să-i vezi cum pozează! E foarte frumos să fii bunic. Cei care nu au copii sunt văduviţi de un miracol.

"Copiii băteau mingea afară şi strigau după mine să vin la fotbal, iar eu eram când la pian, când la oboi.''

Carte de vizită

Data şi locul naşterii: 9 mai 1945, Reşiţa.
-A absolvit Liceul de muzică din Timişoara (secţia oboi-pian), -Academia de Muzică din Bucureşti. Este compozitor, profesor, pianist, orchestrator şi solist vocal.
-A compus peste 500 de piese pentru artişti ca Angela Similea, -Mirabela Dauer, Corina Chiriac şi mulţi alţii.
-A făcut parte din trupe ca Dixi 67 şi Modern Group, Un trio formidabil.
-A câştigat numeroase premii printre care Trofeul Mamaia (1983 şi -1992) şi Diploma pentru contribuţia la Festivalul „Cerbul de aur"
(2008).
-Din 1974 este căsătorit cu Rodica. Au împreună o fiică, Patricia, şi doi nepoţi.

Corect

„Te poţi baza pe mine, sunt un om corect. Când spun un lucru, aşa rămâne. Consider corectitudinea un lucru extrem de important în viaţă."

Credul

„Câteodată am prea multă încredere în oameni. Dar m-am hotărât: după ce împlinesc 70 de ani, o să fiu mai circumspect". (râde)

Testul Adevărului

Mihai Constantinescu

„I-am fost profesor la Şcoala Populară de Artă, apoi am cântat împreună în trupa Un trio formidabil. Suntem prieteni foarte buni, ne cunoaştem foarte bine. Am trecut prin multe împreună: şi bune, şi mai puţin bune."

Olimpia Panciu

„Am cunoscut-o mai târziu decât pe Mihai, dar şi ea mi-a fost elevă. I-am scris multe compoziţii, am cântat împreună, am fost în turnee împreună. Este foarte talentată, iar un lucru pe care lumea nu-l prea cunoaşte este că desenează senzaţional."

Titus Munteanu

„Îl ştiu din liceu. Apoi, în facultate, am stat la acelaşi cămin, am mâncat la aceeaşi cantină. Cele mai multe dintre emisiunile mele le-am făcut cu el, sute de ore de filmare."

Marius Moga

„Este un băiat talentat, are succes... Poate ar trebui să mai diversifice puţin. E bine să-ţi pui amprenta ca şi compozitor, asupra a ceea ce scrii, dar când melodiile încep să semene unele cu altele, ar trebui să mai schimbi puţin."

1945 Marius Ţeicu, la vârsta de câteva luni