VIDEO Viaţă de Piţipoancă: Marina Dina, mai puţin celebră decât sânii ei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fosta colegă a lui Mihai Morar nu s-a remarcat în lumea mondenă. Tabloidele nu vorbesc despre ea, ci despre bustul ei. Marina Dina a intrat în lumea „asistentelor“ la „Răi da’ buni“, de la Antena 2, în urmă cu mai bine de doi ani. Nu şi-a găsit drumul în viaţă nici astăzi, la două luni după ce a părăsit emisiunea.

Le vedeţi pe stradă, în cluburi, la sălile de fitness. Unele sunt mai norocoase şi ajung peste noapte „vedete", statut pe care şi-l asumă ca pe o altă haină sclipitoare. Stilul lor de viaţă a devenit însă model pentru multe tinere care visează şi ele să intre sub umbrela generoasă a termenului piţipoancă sau, şi mai bine, să devină o piţipoancă celebră. Astăzi continuăm cu o altă vedetă de carton, una dintre „fetele-piţi" celebre în showbizul autohton.

Mai citeşte:

Laurette, mulatra cu aere de divă

Blonda de 23 de ani a devenit cunoscută după ce a câştigat castingul pentru show-ul „Răi da' buni". La selecţie l-a cucerit pe Mihai Morar după ce a spus că a venit la televiziune pentru că „are faţă de radio". Prietenia cu moderatorul i-a adus notorietate, deşi tânăra nu s-a remarcat prin cine ştie ce calităţi.

Relaţii cu bărbaţi bogaţi

Cel mai des, Marina Dina a ţinut primele pagini ale ziarelor datorită sânilor. Fie că şi-a pus silicoane, fie că şi-a pus silicoane şi mai mari, blondina şi-a transformat în mod constant sânii în subiect de ştire. Vestea că Dina are „cei mai scumpi sâni" a invadat presa de profil după ce aceasta i-a acoperit cu bancnote în valoare totală de 10.000 de dolari, la un eveniment de club, desfăşurat la sfârşitul anului trecut.

În octombrie 2009 a apărut goală în revista „Playboy" şi nu i-a plăcut. La scurt timp, a declarat că nu va mai poza nud. „Cred că sunt destul de matură şi am suficiente alte calităţi care merită evidenţiate", a spus la acea vreme Dina, plină de încredere. Cu toate acestea, nu este convocată prea des la prezentări de modă.

Un alt motiv pentru care „vedeta" s-a menţinut în vizorul presei mondene este reprezentat de relaţiile pe care le-a avut cu bărbaţi înstăriţi. Presa a scris că Dina s-ar fi iubit cu mai multe personaje „de Dorobanţi", printre care şi Alin Cocoş, fiul vitreg al Elenei Udrea. Mai nou, blonda este îndrăgostită până peste cap de Robert Dumitru, cu patru ani mai tânăr decât ea, al cărui tată ocupă locul 18 în topul „Forbes 500 de miliardari". „Ca să nu fiu ipocrită, a fi bogat e o calitate, nu un defect", declara Dina în urmă cu două luni.

Plecare lacrimogenă

Ziarele au empatizat cu Dina după ce aceasta a anunţat că are probleme cu glanda tiroidă. Tot din cauza tiroidei a decis să părăsească, în mai, „Răi da' buni", unde a lăsat-o „urmaşă" pe Adelina Vârciu. Despărţirea de Mihai Morar, după mai bine de doi ani de colaborare, a fost una lacrimogenă. Nu şi-a găsit identitatea nici la două luni după „despărţire" şi suspină cu gândul la Mihai Morar: „Acum, când am rămas doar Marina Dina, mă întreb cine sunt cu adevărat".

Comentariu: Fata fără identitate

Alin Gălăţescu, analist de modă

„Asistenta" nu şi-a găsit încă drumul, dar mai caută. „Marina Dina e bazică în afara platoului, nu-şi găseşte încă personajul, dar e în tranzit. Nu excelează în găselniţe stilistice, dar nici nu are mari rateuri. Trebuie să înveţe să trăiască în lumea de afară", spune Gălăţescu.

Părerea cititorilor

O altă păpuşă Barbie pusă undeva pe fundal să bucure privirea telespectatorului.
Mihai Pleşa, 27 de ani

Marina Dina este la fel de imbecilă ca toate celelalte «asistente», fiinţe care ne acaparează ecranele zi de zi.
Theodora Petrescu, 25 de ani

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite