Marcel Iureş: „Nu-i uşor să rămâi cu capul pe umeri ca terapeut“

Actorul în vârstă de 59 de ani deţine rolul principal în primul serial produs de HBO în România, „În derivă“. El interpretează un psihoterapeut.

„Adevărul“: Având în vedere că formatul este unul israelian, cum s-a făcut trecerea la realitatea din România?
Marcel Iureş: S-a lucrat destul de mult pe adaptarea poveştilor la realităţile din România. S-au reuşit două lucruri: să obţinem un limbaj adecvat pe care românii, publicul HBO, să-l înţeleagă, să nu pară o chestie sofisticată şi ermetică, dar şi să devină credibile cazurile. Pe de altă parte, adaptarea nu e totală, pentru că oamenii seamănă peste tot în lume. Cazurile de suferinţă psihică, nervoasă, sunt cam aceleaşi, ca şi cauzele lor. Atitudinea noastră faţă de ce ni se întâmplă diferă pe diverse meridiane, din cauza istoriei, a mentalităţii.

Citiţi şi: VIDEO Marcel Iureş face terapie la televizor

În România, mersul la terapeut nu a devenit încă ceva obişnuit. Credeţi că va afecta în vreun fel audienţa serialului?
Cred că va fi primită bine povestea asta. Publicul HBO deja începe să aibă cultura mersului la terapeut.

Cum se va integra serialul în peisajul de televiziune din România?
Nu se va confunda deloc cu ce ne silesc televiziunile celelalte să acceptăm despre poporul român, propriii copii, despre istorie, ţigani, homosexuali. Realitatea e cu totul alta. N-au reuşit să ne facă să credem că poporul român este incult, idiotizat, că nu mai conţine pic de valoare în el, că tinerii noştri sunt nişte dobitoci, nişte inculţi, nişte golani sau drogomani. N-au reuşit, cel puţin cu mine.

Ce părere aveţi despre expresia „terapeuţii au mai multe probleme decât cei pe care-i tratează“?
Ideea principală este că printr-o oglindă – terapeutul – se văd alte persoane, bolile lor, suferinţele lor, nivelul lor cultural, atitudinile lor în familie şi-n societate. Terapia e un joc de oglinzi. Nu-i uşor să rămâi cu capul pe umeri şi să salvezi acurateţea atenţiei şi a conştiinţei. Foarte uşor acest abur poate fi luat ca o realitate.
Problema din prezent nu mai este să deosebim între bine şi rău, ci să deosebim nuanţele din interiorul răului sau al binelui, diferenţele. Pare simplu, dar nu e deloc aşa.
Terapeuţii au mai multe probleme decât pacienţii sau clienţii lor... Ei sunt ca nişte baterii în care se descarcă ceilalţi şi au nevoie, la rândul lor, de descărcare, de-asta şi ei vizitează un alt terapeut, pentru a se descărca şi ei.

Aţi avut câteva discuţii cu un terapeut, în scop de documentare pentru rol. Ce v-a sfătuit?
A fost o întâlnire în care mi s-au limpezit nişte limite. Nu poţi să faci un psihoterapeut zbanghiu sau posomorât, decât cu riscuri foarte mari. Atunci poate să sară măsura, calul, în procesul terapeutic, care conţine un cod, are o etică şi aşa mai departe. Nu poţi s-o faci la inspiraţie. Terapia nu e o glumă, e o ştiinţă. Se pun nişte întrebări, se urmăresc nişte strategii, eşti când invaziv, când defensiv.

Aţi văzut celelalte versiuni ale personajului dumneavoastră? Ce părere v-au făcut?
M-am uitat la ambele versiuni ale serialului, dintr-un interes mai mult de aceeaşi limpezire, ca tempo, manieră de abordare. Actorul din israel era mai activ, mai măcinat, Gabriel Byrne era mai psihoterapeut, mai reţinut. Sper că am nimerit-o.