VIDEO Mantea a ieşit din concurs plângând

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După al treilea duel, vedeta şi partenerul ei au părăsit competiţia „Dansez pentru tine“. Dacă în urmă cu două săptămâni Andreea a fost salvată de la eliminare de sânul buclucaş, rolul lui Dorothy din emisiunea de vineri seară nu a mai impresionat publicul.

Alina Chinie şi Ştefan Bamboi, Liviu Vârciu şi Ilaria Cherloabă şi Jean de la Craiova şi Sandra Neacşu sunt cei trei finalişti care vor lupta săptămâna viitoare pentru marele premiu.

Andreea Mantea şi partenerul ei, Daniel Lazăr, au părăsit competiţia cu ochii în lacrimi. Deşi au făcut faţă celui de-al treilea duel şi chiar au primit note de 10 la musicalul „Vrăjitorul din Oz", Andreea şi Daniel au picat „testul" publicului, care nu le-a acordat voturile necesare pentru a rămâne în concurs. Preferaţii telespectatorilor au fost Alina Chinie şi Ştefan Bamboi, care au fost votaţi în proporţie de 55,57% pentru a continua competiţia.

„A fost o experienţă foarte frumoasă, am cunoscut oameni minunaţi, sinceri şi drăguţi. Le mulţumim telespectatorilor pentru că ne-au ajutat să ajungem până aici", a declarat Andreea Mantea după aflarea „verdictului".

Vineri seara, ringul de la „Dansez pentru tine" a fost cucerit de personaje de poveste şi a vibrat sub paşi de disco şi hip-hop. Perechile s-au metamorfozat în personaje din „Vrăjitorul din Oz", „Cartea Junglei", „Shrek" şi „Cabaret", abordând dansuri pline de fantezie.

Semifinală marţi, finală vineri

Alina şi Ştefan au trecut de la agonie la extaz vineri seara. După emoţiile duelului, cei doi au terminat această etapă a concursului pe primul loc. Ei vor dansa, alături de celelalte două perechi, Liviu Vârciu - Ilaria Cherloabă şi Jean de la Craiova - Sandra Neacşu, într-o ediţie specială a concursului care va fi transmisă marţi, 1 decembrie, de Ziua Naţională a României, când Pro TV împlineşte 14 ani. În urma acestei semifinale, se va stabili care dintre cele trei perechi va ocupa locul al treilea şi va primi astfel premiul de 15.000 de euro. La ediţia de vinerea viitoare va fi desemnat câştigătorul marelui premiu.

Vineri seara, timp de aproape cinci ore, cât a durat emisiunea, Pro TV a fost lider de audienţă atât pe întreg publicul din mediul urban, cât şi pe cel comercial, cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani, din mediul urban. În minutul de aur al emisiunii, la 20.52, Pro TV a fost urmărit de două milioane şi jumătate de telespectatori la nivelul întregii populaţii a României.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite