Livia Dilă: „Am impresia că dau teză în fiecare zi“

adevarul

Publicat: 30.01.2011 07:35

Ultima actualizare: 09.08.2022 15:35

De când a părăsit pupitrul de la B1 TV pentru TVR 2, Livia Dilă spune că orice jurnal de ştiri este pentru ea ca un test solicitant de evaluare a cunoştinţelor, deoarece vrea să-şi dovedească profesionalismul.

S-a făcut remarcată moderând emisiunea „6! Vine presa", împreună cu Mbela Nzuzi, la B1 TV. Dar în toamna anului trecut, Livia a acceptat să prezinte în fiecare seară, de la ora 22.00, „Ora de ştiri", pentru că postura de ştiristă o defineşte cel mai bine.

Într-un interviu pentru „Adevărul" de duminică, Livia a povestit cum a fost distribuită în pelicula „Francesca", şi-a amintit cum cultiva tutun în copilărie, împreună cu familia ei, şi cum a fost prima ei zi în Capitală.

„Ai moderat emisiunea „6! Vine presa" timp de şase ani. Ce a însemnat pentru tine toată perioada asta?

Livia Dilă: „6! Vine presa" mi-a dat încredere în atitudinea mea şi în motivaţiile pe care le dădeam ca jurnalist. Eu am trecut de la ştiri la o emisiune de dezbateri, la un talk-show mai „acidulat", cu mulţi politicieni şi teme diverse: sociale, de cultură, foarte multe lucruri erau sub brandul ăsta „6! Vine presa". Dacă era un material interesant în presă, noi îl adoptam, aduceam oamenii care l-au scris şi-l dezbăteam.

Ţi s-a întâmplat să ai vreun invitat „dificil", pe care să nu-l poţi controla indiferent cât de obiectivă ai fi rămas?

Da, de multe ori. Dar este celebră scena în care doi minunaţi politicieni şi-au aruncat cu apă în faţă. Eu am fost fericită că s-a întâmplat la final, când nu am putut să spun decât că nu-mi vine să cred. A intrat genericul peste noi şi i-am văzut apoi cum s-au „transformat". Îşi ştergeau apa de pe ei ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Viaţa mergea înainte.

În toamna anului trecut ai acceptat propunerea de la TVR 2 de a prezenta „Ora de ştiri". A fost cea mai bună ofertă din câte ţi s-au făcut?

Oferta TVR -ului a fost cea mai bună dintre toate şi mă definea cel mai mult. Iar profilul meu se potrivea cu ceea ce aveau ei nevoie. Nu am putut să refuz. Recunosc că nu e o treabă uşoară, pentru că în fiecare zi aflu despre altceva, trebuie să citesc foarte mult, să-nţeleg informaţia, s-o procesezi. Nu e chiar atât de uşor, mai ales că am impresia că dau teză în fiecare zi.

Ce domeniu te atrage mai mult, politică, monden, cultură, social?

Îmi plac în general lucrurile serioase, care au „miez". De felul meu sunt aşa, mai justiţiară, şi când întâlnesc ceva mai complicat încerc să-l înţeleg, să-i descopăr părţile bune, dar şi pe cele rele. Mă simt apropiată de partea socială, de cea politică şi chiar de domeniul economic.

Ai cochetat şi cu actoria. Ce impact a avut rolul din „Francesca" asupra ta? Cum ai fost cooptată în echipă?

Când a început Bobby Păunescu să strângă echipa pentru filmul său, eu i-am spus în glumă că, pe lângă Monica, aş vrea să fiu actriţa numărul 2. Dar când m-a sunat şi mi-a propus rolul, mi s-au tăiat picioarele şi voiam să dau înapoi. Aveam de spus patru fraze, dar asta nu mă împiedica să am emoţii cât casa. Mi-ar plăcea să mai joc în filme.

Eşti ambasadoarea Fundaţiei Dezvoltarea Popoarelor? Ce faci mai exact în cadrul organizaţiei?

Mă implic în activităţile de readucere a copiilor la şcoală, cei cu risc de abandon. Dacă fundaţia are evenimente, trebuie să particip la ele, unde ţin mici discursuri sau fac lobby pe lângă cunoştinţele mele ca să ştie că această fundaţie există şi că ea se ocupă cu un lucru bun pentru societatea noastră. Nu ne trebuie analfabeţii, pentru că după 14, 15 ani copiii sunt pierduţi şi devin infractori. Şi atunci ajung un pericol pentru noi.

Care sunt pasiunile tale?

Nu am mult timp liber, dar când am îmi place să văd filme, să dansez, să citesc, să merg în călătorii. Mi-ar plăcea să văd lumea. Vreau să ajung în India, în China, în Japonia.

Ai absolvit Facultatea de Litere, secţia „Română-Franceză". Îţi doreai să devii profesoară?

Eu am făcut meditaţii cu copiii la franceză şi am şi predat timp de un, dar nu mă puteam întreţine în Bucureşti cu salariul de profesor. Îmi plăcea, dar a trebuit să renunţ. Mi-amintesc că prima dată când am venit cu catalogul în clasă, care era mai mare decât mine, am leşinat de râs.

„Am păpat toţi banii din buzunarele tatei pe cerşetori"

Atitudinea ei justiţiară i-a adus multe oferte de la jurnale de ştiri

Ce amintiri din copilărie îţi vin în minte?

M-am născut la Craiova, dar pe la 5-6 ani am plecat în Tulcea. Este un oraş foarte frumos, la Dunăre. Nu prea doream să ajungem în Deltă din cauza ţânţarilor. Ne plăcea la mare, evident, mai ales că nu eram departe. Cât despre peşte, ce pot să spun, era mai mult în Bucureşti decât în Tulcea. Toată lumea cunoştea câte un pescar şi luam direct de la el, nu din piaţă. Când mergeam în vacanţe la bunici, în Oltenia, mi-amintesc că acolo se cultiva foarte mult tutun şi participam cu mare drag la „procedeul de fabricaţie". Frunzele de tutun sunt foarte mari şi se puteau prinde de o sârmă. Ţin minte că se perforau la capăt cu un ac mare, după care se înşirau pe sârmă şi se puneau pe garduri, unde se lăsau să se usuce. De acolo nu mai ştiu unde se colectau. Tot din Oltenia, mi-amintesc că mă duceam la bâlciuri. Şi acolo erau carusele, tiribombe şi tot felul de produse pe care le voiam, poşete din burete, inele din nu ştiu ce material confecţionate. De fiecare dată trebuia să cumpăr şi pentru sora mea, că ea e mai mică decât mine cu trei ani şi jumătate. Cel mai mult îmi plăcea că eram tratată ca un adult şi-mi cumpărau tot ce-mi doream.

În gaşca de prieteni, tu ce rol jucai?

Cu siguranţă, eu interpretam rolul „liderului". Eram foarte îndrăzneaţă şi-mi plăcea să mă ocup de organizare. Odată, când ne jucam „de-a mama şi de-a tata", eu m-am dus la o fetiţă şi i-am zis: „Auzi, du-te la mama ta să-ţi schimbe bluza pentru că te-ai pătat". Şi m-a luat mama la întrebări apoi.

Cu cine te înţelegeai mai bine? Cu mama ta sau cu tatăl tău?

Cu tata, că el ne făcea mai mult pe plac. Mama era cu educaţia. Deşi nu petrecea prea mult timp cu noi, tata reuşea să ne facă pe plac mai mult. Ţin minte că făcea o omletă delicioasă. Punea şi mărar, şi ceapă, era atât de bună!

Când a început experienţa cu Bucureştiul?

La 18 ani, când mi s-a părut oraşul Tulcea prea mic pentru mine. A tot încercat mama să mă convingă să dau la facultate în Constanţa, pentru că era o facultate de litere şi acolo şi puteau să vină mai uşor cu pachetele. Dar eu voiam un oraş mare, voiam Capitala. Trebuia să văd cu ochii mei ce se întâmpla aici. Când am venit să dau admiterea, prin '92, mi s-a întâmplat ceva nemaipomenit. Eu nu mai văzusem cerşetori şi m-au impresionat atât de tare încât de la staţia Piaţa Romană şi până la Universitate, cât am mers pe jos, i-am păpat toţi banii din buzunarele lui tata. Îi spuneam: „Hai să dăm şi la ăsta! Hai şi la ăsta!". Probabil că mă gândeam să fac şi eu o investiţie, ca să mă ajute Dumnezeu să intru la facultate.

„Sunt la o vârstă la care nu vreau să mă mai grăbesc"

Mbela şi Livia, în direct, pe vremea emisiunii „6! vine presa“

Ce-ţi doreşti de la anul acesta şi ce schimbări ai de gând să mai faci?

Abia am venit în TVR şi mi se pare că oamenii încă mă descoperă. Mi se pare firesc să fie aşa. Încerc să consolidez ceea ce fac aici. Vreau să fac lucrurile foarte bine. Legat de familie, vreau ca fetiţa mea, Maria-Sophia, să fie foarte fericită şi să putem petrece mai mult timp împreună. De asemenea, vreau să fiu bine cu soţul meu, să ne sprijinim. Îmi doresc să mă bucur din plin de primul miros de floare de măr, de cais. Îmi plac lucrurile simple, frumoase, şi cred că am ajuns la o vârstă când nu mai vreau să mă grăbesc aşa de tare.

Amintiri din copilărie

Livia (dreapta) şi sora ei