Leonardo DiCaprio, hoţul din vis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Thrillerul SF „Începutul/ Inception“, în care joacă actorul american, se anunţă senzaţia cinematografică a acestui an. Pelicula cu Leonardo DiCaprio şi Marion Cotillard în rolurile principale a intrat direct pe prima poziţie a box- office-ului american.

În primul weekend în care a rulat în cinematografele din SUA, „Începutul/ Inception" a avut încasări de 60,4 milioane de dolari, potrivit cifrelor provizorii publicate de societatea Exhibitor Relations, informează AFP, citată de Mediafax.

Mai citiţi şi:

Leonardo DiCaprio, în rolul lui J. Edgar Hoover

Mai mult, deşi mai sunt şase luni până când vor fi anunţate nominalizările pentru Oscar 2011, presa internaţională vorbeşte deja despre acest film ca fiind unul dintre favoritele la Premiile Academiei Americane. Pelicula va avea premiera în cinematografele din România la data de 30 iulie.

Thrillerul regizat de Christopher Nolan (cel care a semnat, printre altele, şi „The Dark Knight/Cavalerul negru", cu Christian Bale şi Heath Ledger) pune în scenă povestea unui hoţ specializat în furtul de informaţii secrete din subconştientul oamenilor, în timp ce aceştia dorm.

Scenariu original

Dom Cobb (Leonardo DiCaprio) este cel mai priceput hoţ într-un domeniu limitat: extragerea de informaţii secrete şi foarte importante din subconştientul oamenilor, în timp ce victimele lui dorm şi visează.

Abilitatea lui Cobb l-a transformat într-un om căutat şi curtat de cei care au nevoie de îndemânarea lui şi de secretele pe care le poate obţine. Dar eroul este căutat în acelaşi timp şi de lege, după ce şi-a pierdut soţia (Marion Cotillard) şi copiii şi a devenit un fugar internaţional.

Dom ar putea obţine tot ce a pierdut cu ajutorul unei noi misiuni - implantarea unor informaţii în mintea cuiva. Cu ajutorul unui vechi colaborator (interpretat de Michael Caine), hoţul găseşte o ucenică, pe  Ariadne (Ellen Page).

Pelicula se numără printre puţinele filme originale lansate în acest an şi a câştigat imediat atât simpatia publicului, cât şi pe cea a criticilor de specialitate. Producătorii filmului (care are un buget de 200 de milioane de dolari) speră să încaseze în acest an, doar din America de Nord, peste 300 de milioane de dolari din bilete.

Christopher Nolan (40 de ani), care a semnat şi scenariul filmului, spune că ideea poveştii din „Inception" i-a venit în urmă cu 10 ani. Nolan a declarat că este fascinat de vieţile diferite pe care le trăiesc oamenii atunci când sunt treji şi atunci când dorm.

Considerat unul dintre cei mai inovatori regizori de la Hollywood, Nolan a semnat pelicule ca „Memento" şi „Insomnia", cu Al Pacino şi Robin Williams, a resuscitat franciza muribundă „Batman", prin peliculele „Batman Begins" (2005) şi „Cavalerul întunecat" (2008).  

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite