James Bond, „răpus“ de criza financiară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul film din franciza „James Bond", o superproducţie de 132 de milioane de lire sterline, cu Daniel Craig în rolul principal, ce urma să fie lansat în 2012, a fost anulat din cauza lipsei de bani, potrivit cotidianului britanic „The Mirror".

Echipei filmului i s-a transmis, în aprilie, că producţia va fi amânată din cauza „problemelor financiare" ale studioului Metro-Goldwyn-Mayer (MGM), care are datorii de 3,7 miliarde de dolari către Sony şi de 250 de milioane de dolari către diferiţi creditori. Însă o sursă a declarat că echipa de producţie a fost anunţată că proiectul a fost anulat.

„Sunt multe resentimente, deoarece s-au investit deja mulţi bani, timp şi muncă", a declarat sursa citată. Sam Mendez urma să regizeze cea de-a 23-a peliculă a celebrei serii care a început cu filmul „Dr. No", în 1962.

„Quantum of Solace: Partea lui de consolare", cel de-al 22-lea lungmetraj din franciza „James Bond", cu Daniel Craig în rolul principal, a încasat 586 de milioane de dolari pe plan mondial, potrivit boxofficemojo.com.

În noiembrie 2009 a fost luată în considerare vânzarea studiourilor MGM, dar negocierile au fost sistate după ce ofertele de achiziţie au fost prea mici. Creditorii MGM sperau să obţină circa 2 miliarde de dolari. Potenţialii cumpărători, Time Warner, Lions Gate Entertainment şi Access Industries au înaintat oferte cuprinse între 1,2 şi 1,5 miliarde de dolari.

Time warner, salvatorul­?

Potrivit revistei „Variety", ulterior, Access şi Lions Gate şi-au retras ofertele, dar se crede că Time Warner este încă interesat de MGM, dacă studiourile îşi vor convinge creditorii să accepte un preţ mai mic de 2 miliarde de dolari.

Vedete

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite