Iulia Vântur a cunoscut-o pe Demi Moore
0Vedeta se consideră norocoasă că a intrat în contact cu cinematografia americană şi cu actori de talia lui Woody Harrelson
Iulia Vântur i-a cunoscut pe Demi Moore, Josh Hartnett şi Woody Harrelson, atunci când aceştia au filmat în România.
Iulia Vântur a avut noroc în această vară. A fost printre puţinele persoane care i-au văzut faţă în faţă pe Demi Moore, Josh Hartnett şi Woody Harrelson. “Am fost cu adevărat norocoasă pentru că am avut ocazia să apar în film şi să petrec o săptămână pe platourile de filmare. A fost o experienţă interesantă, pentru că am intrat în contact cu regizorul american (Guy Moshe – n.r.), cu actorii, pe care până atunci îi admiram în filme”, spune Iulia.
A fost impresionată de modul în care a jucat Marcel Iureş, actor pe care îl apreciază. “E drept că nici cu Demi Moore, Woody Harrelson, Josh Hartnett nu ai ocazia să te întâlneşti în fiecare zi, să-i vezi lucrând, trecând printr-o multitudine de stări, distrându-se chiar”, spune prezentatoarea. La sfârşit a tras concluzia pe care de altfel o intuia.
“Sunt oameni normali, ca şi noi, joviali, puternici, muncesc foarte mult şi cu responsabilitate pe platoul de filmare, ştiu să se distreze, să râdă în timpul liber. Dincolo de toate am văzut o putere fantastică de metamorfozare atunci când se dă «Acţiune!»”.
Pasiunile Iuliei
Iulia este o femeie veselă şi energică. Îi place foarte mult să călătorească, să decopere lucruri şi oameni noi. “Îmi place să citesc, să ascult audio-book-uri atunci când sunt la volan, mai ales la un drum mai lung, mă relaxează”, spune Iulia. Îşi petrece timpul liber cu iubitul ei, Marius Moga, şi cu prietenii.
Merg la teatru, la film, se plimbă prin parc, chiar şi cu bicicleta, aşa cum face oricine. “Îmi fac însă şi timp pentru mine, pentru îngrijirea personală, aşa cum trebuie să facă orice femeie – fac tratamente corporale, sport, masaj, saună”, spune Iulia. S-a scris că se va căsători cu Moga la Milano, dar ea neagă categoric aceste zvonuri.
O emisiune „cu suflet”
Pe 17 octombrie începe un nou sezon „Dansez pentru tine”. Iar ea se simte pregătită pentru noua provocare. “Nu este doar o emisiune cu decoruri şi costume strălucitoare. Este o emisiune cu suflet. Sufletul nostru, al concurenţilor şi al celor de acasă. Toate se întâlnesc, se regăsesc şi se întâmplă ceva magic acolo”, spune Iulia.
Prezentatoarea se simte împlinită, mai bogată emoţional după sezoanele precedente ale emisiunii. “Am trăit o multitudine de sentimente în această emisiune care m-au ajutat să descopăr mai bine oamenii şi mai ales pe mine. Am trăit momente unice, speciale şi ştiu că vor mai fi”, adaugă Iulia, care preferă să ţină secrete detaliile legate de emisiune, pentru a-i surprinde pe telespectatori. “Vă aşteptăm cu poveşti impresionante, concurenţi şi vedete deosebite, cu un decor strălucitor, cu mult entuziasm şi multă dăruire”. ;
Ce îi place cel mai mult Iuliei Vântur
Melodia mea preferată este … “Preocupat cu gura ta”, interpretată de Smiley
Cartea mea preferată este… “Micul prinţ”, de Antoine de Saint-Exupery
Ţara în care aş vrea să merg în vacanţă este… Am o listă întreagă, mi-e greu să mă decid. Următoarea vacanţă mi-ar plăcea să fie în Asia - Japonia
Actorul şi actriţa mea preferată sunt… Al Pacino şi Charlize Theron
Persoana pe care o admir cel mai mult este… mama mea
Prefer o emisiune live chiar dacă mă mai bâlbâi decât o emisiune înregistrată, dar perfectă... Categoric live. Aşa am început, aşa vreau să continui
Sunt dependentă de… dragoste
Mi-ar plăcea să… trăim fericirea cât mai des
Amintirea mea cea mai frumoasă este… oraşul Veneţia

«Dansez pentru tine» are succes pentru că e o emisiune despre oameni, cu oameni, dar mai ales cu omenie

Iulia Vântur
prezentatoare TV