Laura Ioana: „Încerc să sintetizez informaţiile prezentate în jurnal“

Laura Ioana: „Încerc să sintetizez informaţiile prezentate în jurnal“

Laura Ioana (50 de ani) prezintă în limbaj mimico-gestual jurnalul de noapte al TVR 1 şi emisiunea „Oameni ca noi“.Tranducătoarea a învăţat limbajul semnelor de la bunicii ei, persoane cu deficienţe de auz. Acum, încearcă să facă ceva pentru hipoacuzici, oameni care sunt „ca noi, printre noi“.

Colaboraţi cu TVR de 13 ani. Cum a început această colaborare?

Adrian Pintea, împreuna cu trupa 777, a pus în scenă o piesă de teatru în care o fată hipoacuzică se îndrăgostea de logopedul ei. Eu i-am ajutat să-şi însuşească unele noţiuni ale limbajului mimico-gestual. Spectacolul a fost difuzat la TVR, iar Leonard Miron a avut ideea de a face o emisiune pentru persoanele cu dizabilităţi.

Aşa a început colaborarea mea cu TVR, cu emisiunea „Oameni ca noi“, care este difuzată şi acum la TVR1 miercuri, începând cu ora 15.30. De-a lungul acestor ani, am mai interpretat în limbaj mimico-gestual şi alte emisiuni: „E dreptul tău“, „Medicina pentru toţi“. TVR a transmis în urmă cu aproximativ 12 ani ştirile de dimineaţă, de la ora 7.00, la TVR, apoi ştirile de la ora 17.00, la TVR2, prezentate de mine în limbaj mimico-gestual, iar acum jurnalul de noapte de la TVR1.

Cât de mult din informaţia prezentată în jurnal ajunge la telespectatorii cu nevoi speciale? Cum le „traduceţi“ ştirile, numele, termenii mai puţin întâlniţi?

Îmi dau silinţa să sintetizez conţinutul întregii informaţii prezentate in jurnal. Pentru termenii mai puţin întâlniţi încerc să găsesc sinonime; numele proprii le traduc pe litere, cu ajutorul alfabetului, dar, în general, se folosesc funcţiile - preşedinte, prim-ministru - pentru care există semne specifice.

Aţi greşit vreodată?

Numai cine nu munceşte nu greşeşte! Zicem noi, românii. (râde) Uneori mi-am dat seama imediat de greşeală şi am corectat-o pe loc, alteori am primit mesaje de la telespectatori, care mi-au atras atenţia asupra greşelilor făcute. Îmi aduc aminte de prima mea greşeală: în loc de România, am făcut semnul pentru prună. Am primit un mesaj în care mi s-a explicat cum se face semnul corect.

Cum pregătiţi emisiunea, există o documentare prealabilă?

Uneori urmăresc jurnalul TVR1 de la orele 19.00. Nu prea am cum să mă pregătesc, pentru că limbajul mimico-gestual este a doua limbă „paternă“ pentru mine.

Cum aţi învăţat acest limbaj? Îl folosiţi şi în afara serviciului?

Am spus limbă „paternă“ pentru că părinţii tatălui meu au fost deficienţi de auz, iar eu, când am învăţat limbajul verbal, l-am învăţat şi pe cel mimico-gestual. Părinţii mei mergeau la serviciu, iar eu rămâneam cu bunicii. Bunica nu voia să-mi dea ce-mi doream până nu mă exprimam şi prin semne. Atunci când creşti într-o asemenea familie, când esti iubit şi răsfăţat, rămâi ataşat de astfel de oameni toată viaţa.

În momentual actual lucrez la DGASPC sector 2 (Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului), Serviciul Pentru Combaterea şi Prevenirea Marginalizării Sociale. Printre oamenii care apelează la acest serviciu se află şi deficienţii de auz, iar eu comunic cu ei în limbaj mimico-gestual. Am lucrat 12 ani la Asociaţia Naţională a Surzilor, unde mi-am făcut prietene.

Sunt necesare jurnale în limbaj mimico-gestual şi la celelalte televiziuni generaliste? Dar la cele de ştiri?

Nu doar emisiunile de ştiri sunt necesare pentru deficienţii de auz. Sunt necesare toate tipurile de emisiuni. Şi ei mănâncă, şi ei se îmbracă, şi ei vor să se distreze, şi ei se căsătoresc... Şi ei sunt ca noi, printre noi, cu noi. Lor li se încalcă un drept fundamental: lipsa informaţiilor în campanii electorale. S-a văzut până acum în România un politician sau un partid care să încerce să se facă înţeles şi pentru ei?

Ce alt gen de emisiuni s-ar putea realiza pentru hipoacuzici?

Doar un singur gen de emisiune nu s-ar putea realiza pentru ei: concursuri de karaoke.

Oamenii folosesc termenul surdo-mut. Credeţi că e „politically correct“?

Depinde cum folosim acest termen. Din păcate, mulţi îl folosesc ca jignire şi doare tare, vă spun din propria experienţă. Când mergeam pe undeva cu bunicii, unii oameni spuneau în spatele lor: uite-i şi pe surzii ăştia. Eu sufeream groaznic şi mă gândeam că voi creşte şi că o să-i ajut, ca nimeni să nu mai râdă de ei.

Sunt tare mândră că acum, împreună cu echipa care realizează emisiunea „Oameni ca noi“, încercăm să arătăm tot ce pot face bine şi frumos persoanele cu nevoi speciale. Există mai multe categorii de deficienţi de auz: hipoacuzicii - care au o anumită pierdere de auz, dar vorbesc mai mult sau mai puţin bine, surzii - care sunt demutizaţi şi surdo –muţii, cei care nu aud şi nu pot vorbi deloc.

Mini CV

Laura Ioana s-a născut la 24 mai 1959, în Bucureşti. A urmat Liceul de chimie, cursuri de asistenţă socială şi limbaj mimico-gestual. Este căsătorită de 30 de ani şi are o fiică în vârstă de 23 de ani. Este inspector în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 2.

Problemele hipoacuzicilor

În România, sunt peste 350.000 de persoane cu deficienţe de auz, iar pentru ei există un singur Jurnal TV. „Orice ştire sau declaraţie a şefului statului ar trebui să aibă un interpret pentru ca şi persoanele care nu aud să fie informate. Există şi o lege privind necesitatea acestui serviciu.

Din păcate nu există decât trei interpreţi autorizaţi, iar la TVR 1 interpretarea ştirilor se face noaptea. Interpretul nu poate fi văzut şi înţeles deoarece aşezarea lui e nepotrivită. Nu i se vede bine faţa, iar spaţiul acordat lui este foarte mic. Noi am făcut un studiu şi am aflat că persoanele hipoacuzice nu înţeleg decât 30-50% din ceea ce se interpretează. În ţările europene există serviciul de subtitrare a ştirilor prin teletext”, spune Mihail Grecu, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Hipoacuzicilor.