VIDEO "Împăratul" Turciei, Ibrahim Tatlises, a fost împuşcat în cap

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cântăreţul turc Ibrahim Tatlises, supranumit "Împăratul" a fost împuşcat în cap. Atacul armat a avut loc în noaptea de duminică spre luni, la Istanbul, în timp ce pleca de la postul de televiziune privat Beyaz TV, informează BBC.

Vedeta, în vârstă de 58 de ani, se află în stare critică într-un spital din Istanbul. La acelaşi spital este internată şi  purtătoarea lui de cuvânt, care a fost împuşcată în gât. Femeia se află în stare în stare stabilă, au precizat  medicii.

"Viaţa lui este încă în pericol, dar situaţia s-a ameliorat după sosirea sa la spital", a chirurgul care l-a operat pe Ibrahim Tatlises. Operaţia a durat peste patru ore.

Potrivit presei turce, atacatorul, care avea asupra lui un automat Kalaşnikov, a părăsit locul la bordul unui automobil.

Acesta nu este primul atentat asupra artistului, în 1990 el a fost împuşcat în picior, iar 1998 a reuşit să scape nevătămat dintr-un alt atac armat. Nicio grupare teroristă nu a revendicat atentatul

Ibrahim Tatlises este de origine kurdă şi este celebru, pe lângă Turcia, şi în Grecia sau în ţările Orientului Mijlociu. El a vândut peste 30 de milioane de albume, a jucat în numeroase filme, a fost gazda unor emisiuni de televiziune şi este un renumit om de afaceri, relatează Mediafax.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite