Ilie Micolov, internat în spital de trei zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cântăreţul Ilie Micolov, autorul melodiei de succes „Dragoste la prima vedere“ a fost internat la Spitalul de Pneumoftiziologie din Bacău în urmă cu trei zile, după ce a făcut o criză de astm bronşic. În prezent, artistului i se administrează tratament, iar starea lui este mai bună.

Ilie Micolov (61 de ani) s-a născut la Suceava. În 1983, când avea 34 de ani, a compus melodia „Dragoste la prima vedere", care i-a adus recunoaşterea publicului. „Eram la Miliţie, pe strada Udrişte, la permise auto, când am văzut în hol o fată atât de frumoasă că mi s-a tăiat respiraţia. Ni s-au întâlnit privirile, eu am mers spre ea, ea a venit spre mine. Am luat-o în braţe ca şi cum aş fi ştiut-o de o viaţă. «Ştiu că tu cânţi, te-am văzut la televizor. Vrei să compui o melodie pentru mine?», m-a întrebat. «Da, am să scriu ceva pentru tine, dar să-mi dai numărul de telefon ca să ţi-o cânt», i-am spus, vrăjit. Am plecat acasă şi până spre seară am scris versurile şi le-am pus pe note. Parcă au venit de la sine. Am sunat-o şi i-am cântat melodia pe care am numit-o «Dragoste la prima vedere». A doua zi am sunat iar, dar mi-a răspuns o bătrână. Mi-a spus că la respectivul număr nu avea cum să răspundă o fată, pentru că ei nu aveau nicio nepoată, nici vreo fată în gazdă şi nici nu îi vizitase seara cineva. Nici acum nu ştiu să explic misterul acestei întâlniri ", povestea Ilie Micolov într-un interviu acordat pentru „Adevărul". 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite